O femeie a rămas agăţată cu parapanta într-un copac, la o înălţime de 10 metri, fiind coborâtă de salvamontiştii din Braşov. Femeia nu a fost rănită.
Salvamontiştii din Braşov anunţă, vineri seară, că au avut două intervenţii.
„O parapantistă a rămas agăţată cu aripa în crengile unui copac, la peste 10 metri înălţime, în zona Crucurului Mare. După ce a fost localizată conform coordonatelor GPS primite, a fost coborâtă în siguranţă din copac, cu ajutorul materialelor de alpinism”, au precizat salvamontiştii.
Potrivit acestora, din fericire, femeia nu a suferit niciun traumatism, drept pentru care a fost doar transportată în staţiune.
Atac de panică în Masivul Postăvaru
În cel de-al doilea caz a fost vorba despre o turistă, care a suferit un atac de panică, în partea superioară a Masivului Postăvaru.
”Şi în acest caz, persoana a fost coborâtă în siguranţă în staţiune”, au precizat salvamontiştii.
Aceştia se aşteaptă la un număr mai mate de intervenţii pe durata weekend-ului, având în vedere că o să crească numărul de turişti.
CÂȚI mai trebuie să MOARĂ cu Parapantele? CÂȚI mai trebuie să MOARĂ în Accidente de Circulație PROVOCATE de Imbecili InConștienți care fac BULLYING Auto pe Șosele sau Vitezomani Criminali TOLERAȚI de Poliție, pe Motiv de Apartenență la INTERLOPIE sau INTERLOPIA Soft (Piloșii GREI cu Funcții sau PLODURILE lor, arogante și criminale)?
În REST, suntem PLINI de Democrație, ca Doru BRAIA imediat după Loviluție, care zicea că este un BURETE de Democrație
Răspunde