
Trecute la „și altele“ și ignorate din cauza renumelui nu tocmai bun pe care și l-a făcut, declarațiile sau interpelările senatoarei Diana Șoșoacă merită uneori menționate. Cunoscută ca un cal breaz din cauza ieșirilor sau a comportamentului uneori nepotrivit, senatoarea a avut o interpelare în Parlamentul României care merită menționată. Având ca subiect provatizarea Petrom, declarația Dianei Șoșoacă arată clar că situația pe această temă e groasă, ca să folosim un limbaj altfel.
Iată:
„Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Nicolae Ionel Ciucă, domnului ministru de Finanțe, Adrian Caciu, domnului ministru de Justiție, Silviu Predoiu, domnului ministru al Economiei, Florin Marian Spataru, domnului ministru al Energiei, Virgil Popescu.
Obiectul întrebării: Privatizarea Petrom, cea mai importantă privatizare din economia romanească
Stimați domni miniștri,
Având în vedere liberalizarea prețurilor la energie pe care fără discernamant ați adopta-o, toate partidele din actuala și vechea coaliție fără să aveți în vedere că veți provoca o adevărată criză economică și veți ridica pragul sărăciei românilor la cote fără precedent, este imperios necesar să privim în urmă și să vedem ce am avut și ce am pierdut și mai ales cum putem să recuperăm pierderile, pentru că se poate.
În acest context, privatizarea Petrom din anul 2004 prin care s-a cedat jumătate din producția de gaze locală și toată extracția de petrol a României, fapt fără precedent nu numai în istoria României dar la nivel european, și dacă vom cerceta s-ar putea să fim unici la nivel mondial, trebuie să revină în discuție pentru că discutăm despre bogățiile României care în conformitate cu Constitiția României nu pot face obiectul înstrăinării.
Art 135 al 2 Statul trebuie să asigure
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică financiară și valutară
d) exploararea resurselor în concordanță cu interesul național
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții
art 136 din Constituția României
Alineatul 2
Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale
Alineatul 3
Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei și ae platoului continental precum și alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
4. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile în condițiile legii organice. Ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice ori pot fi concesionate ori închiriate. De asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.
În timp ce alte state au optat pentru varianta listărilor, statul rămânând în majoritaea cazurilor cel mai important acționar, opțiunea României de a ceda controlul asupra unei companii de importanța Petrom rămâne o decizie unică la nivel european.
Cine controlează Petrom controlează economia controlează și politica. Cuvintele îi aparțin fostului premier Adrian Năstase și au fost rostite pe 23 iulie 2004, ziua în care la Palatul Victoria statul român și-a pus semnătura pe cel mai important contract de privatizare pe care avea să-l facă vreodată, încreditându-i perla coroanei unui alt stat, Austria, reprezentat de grupul petrolier OMV.
Nici acum cuvintele lui Năstase nu și-au pierdut din esență, Petrom fiind compania care controlează
producția de petrol a României, jumătate din producția de gaze și 6% din producția de energie locală. Astfel, grupul austriac OMV a preluat o participație de 51,01% din capitalul Petrom în urma unei tranzacții de 1.5 mld €. OMV a cumpărat de la statul român 33.34% din acțiuni pentru 669 milioane euro și a majorat capitalul social cu 830.6 milioane€ pentru a ajunge la participația de 51%.
deși petromul a fost vandut cu 669 de milioane de €, numai țițeiul din pământ de la acea vreme valora aproximativ 10 MILIARDE DE DOLARI
La vremea respectivă, Petromul avea rezerve recunoscute de UN MILIARD DE BARILI DE PETROL; la prețul de atunci al țițeiului, la condițiile geologice din România și la ceea ce se întâmpla aici se putea vinde țițeiul cu 10 $ BARILUL.
Deci numai țițeiul din pământ la vremea respectivă valora 10 MILIARDE DE DOLARI. Înainte de privatizare, cu un an sau doi, chiar compania OMV a venit în România la Petrom. S-au oferit pentru 80 de stații de benzinză (pentru 80 de benzinarii pe care voia sa le cumpere) 80 DE MILIOANE $.
Deci un milion de dolari pe benzinarie. Petromul avea, din cate imi aduc aminte, la vremea respectivă vreo 800. Deci valoarea distribuției era încă ușor 800 DE MILIOANE.
Rafinăriile, platformele de foraj valoarea de înlocuire a unei platforme de foraj era la 150-200 de MILIOANE. S-AU VÂNDUT TOATE CU 100 DE MILIOANE.
Avand în vedere toate aceste elemente, evident că era foarte interesant de cumpărat, a declarat Ovidiu Tender pentru Protv.
În noiembrie 2004, majoritatea PSD din Parlament aprobă contractul de privatizare a Petrom prin lege. Adrian Năstase răsuflă ușurat. A reușit să aprobe un mare furt prin lege.
Repet, PROBLEMA ROMÂNIEI NU ESTE CĂ S-A PRIVATIZAT, PROBLEMA ESTE CUM S-A PRIVATIZAT , a scris Traian Băsescu pe rețeaua sa de socializare.
În replică, fostul premier Adrian Năstase a postat pe blogul său un mesaj în care susține că printr-un memorandum semnat în anul 2000, Băsescu este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românești.
Politicienii se acuză reciproc, dar semnează la patru mâini devalizarea statului român. Transformarea Petrom
Vă puteti imagina in 2004 un OMV cu 5000 de angajați să preia Petromul cu cei 60.000 de angajati? Cred că este cel mai mare succes al unei companii austriece în afara Austriei, spunea într-un interviu acordat FT, Gerhard R -fost CEO al OMV care alaturi de Wolfgang B…, CEO al OMV la data privatizării.
Petrom și-a pus semnătura pe contractul care avea să transforme radical grupul austriac.
Transformarea Petrom a însemnat mult mai mult de atât.
OMV a închis și a renunțat, rând pe rând, la toate activitățile din care nu scotea bani, aceasta a fost motivarea oficială ceea ce nu poate fi acceptat, printre cele mai importante numărându-se Combinatul Doljchim și Rafinăria Arpechim.
Legea 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea SN a Petrolului Petrom SA prin care Parlamentul a acoperit practic o ilegalitate, un contract neconstituțional, menționează condiții inimaginabile și inacceptabile prin care vânzătorul – Statul român- are obligații de despăgubire fațp de cumpărător (OMV).
Astfel, capitolul V –Despăgubiri postprivatizare
Art. 17 – Vânzatorul este autorizat să despăgubească cumpărătorul PENTRU ORICE MAJORARE A ÎNDATORĂRII NETE A SOCIETĂȚII DE LA DATA SEMNĂRII CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE PÂNĂ LA DATA FINALIZĂRII.
Art.18
Prin derogare de la dispoziția art 27-30 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, VÂNZATORUL ESTE AUTORIZAT CA PE O PERIOADĂ DE 15 ANI DE LA DATA FINALIZĂRII SĂ DESPĂGUBEASCĂ ÎN TOTALITATE SOCIETATEA PENTRU ORICE PRETENȚII ÎN LEGĂTURĂ CU CONTAMINAREA ISTORICĂ A MEDIULUI, CONFORM TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR PREVĂZUTE ÎN ANGAJAMENTUL DE DESPĂGUBIRE PRIVIND MEDIUL.
Alineatul 2
Prin derogare de la dispoziția art 27-30 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, VÂNZATORUL ESTE AUTORIZAT CA PE O PERIOADĂ DE 30 DE ANI DE LA DATA FINALIZĂRII SĂ DESPĂGUBEASCĂ ÎN TOTALITATE SOCIETATEA PENTRU ORICE PRETENȚII ÎN LEGĂTURĂ CU ABANDONAREA ȘI SCOATEREA DIN FUNCȚIUNE A SONDELOR ABANDONATE, OPRITE, ÎNCHISE SAU CARE AȘTEAPTĂ SĂ FIE ABANDONATE DE LA DATA FINALIZĂRII ÎN CONFORMITATE CU TERMENII ȘI CONDIȚIILE PREVĂZUTE ÎNANGAJAMENTUL DE DESPĂGUBIRE PRIVIND MEDIUL
Articolul 19
Prin derogare de la dispoziția art 27-30 din Legea 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, SUMA TOTALĂ A DESPĂGUBIRILOR DATORATE DE VÂNZATOR CUMPĂRĂTORULUI ÎN BAZA CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE ÎN LEGĂTURĂ CU MAJORAREA ÎNDATORĂRII NETE SURVENITE ÎNTRE DATA SEMNĂRII CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE ȘI FINALIZAREA PROCESULUI DE PRIVATIZARE, PRETENȚIILE CU PRIVIRE LA NEVALABILITATEA CONTRACTELOR INDIVIDUALE DE CONCESIUNE INCHEIATE DE SOCIETATE, PRETENȚIILE CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA DE CĂTRE VÂNZĂTOR A ORICĂREIA DINTRE DECLARAȚIILE ȘI GARANȚIILE ACESTUIA CONFORM PREVEDERILOR DIN ANEXA A LA CONTRACTUL DE PRIVATIZARE
PRETENȚIILE CU PRIVIRE LA NERESPECTAREA PREVEDERILOR DIN CONTRACTUL DE PRIVATIZARE REFLECTATE IN ART. 8, 9, 1O, 11 ȘI 15 DIN PREZENTA LEGE
PRETENȚIILE CU PRIVIRE LA INVESTIGATIILE AFLATE ÎN DESFĂȘURARE LA DATA SEMNĂRII CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE /ȘI MENȚIONATE ÎN ACESTA PRIVIND ACTIVITĂȚILE DE NATURĂ ANTICONCURENȚIALĂ ÎNCARE ESTE IMPLICATĂ SOCIETATEA NU VA DEPĂȘI SUMA PREȚULUI AFERENT ACȚIUNILOR VÂNDUTE ȘI A PREȚULUI AFERENT CELOR SUBSCRISE DE CUMPĂRĂTOR LA MAJORAREA CAPITALULULUI SOCIAL,
Suma totală a despăgubirilor datorate de vânzător cumpărătorului în baza contractului de privatizare, altele decât cele prevăzute la Alineat 1 nu va depăși 50% din prețul de cumpărare.
Răspunderea totală a vânzătorului conf alineat 1 si 2 nu va depăși suma prețului aferent acțiunilor vândute și a prețului aferent acțiunilor subscrise de cumpărător la majorarea capitalulului social.
Art 20: De asemenea, prevede despăgubiri ale vânzatorului
Art 21, art 22
Deci, încălcându-se Constituția României, trecându-se peste voința poporului, guvernanții și parlamentarii înstrăinează cele mai importante bogății ale României, iar la acest moment am ajuns să plătim prețuri astronomice la utilități, utilități provedind în cea mai mare parte din bogățiile noastre, bogății care nu pot fi înstrăinate conform Constituției în vigoare atunci și acum,
Mai mult, după ce dăm pe gratis bogățiile țării, mai avem și obligația de a despăgubi cumpărătorul, anual, astfel cum reiese din Legea 555/2004.
Înaltă trădare, subminarea economiei naționale și lista infracțiunilor este lungă.
Este strigător la cer ceea ce politicienii au girat la acea vreme și acceptă și la acest moment.
Având în vedere aceste aspecte vă solicit următoarele:
1. Vă solicit să îmi puneți la dispoziție contractul de privatizare Petrom în integralitatea sa, inclusiv cauzele care nu sunt publice, precum și actele care au stat la baza întocmirii contractului de privatizare, precum și memorandumul semnat de Traian Băsescu în anul 2000
2. Vă solicit să-mi comunicați echipa de juriști care a redactat acest contract precum și echipa de negociatori din partea României și a grupului OMV
3. Vă solicit să-mi comunicați baza legală și constituțională care a fost avută în vedere la momentul privatizării Petrom“
Un exemplu elocvent ca in Ro trebuie sa fii nebun ca sa spui tot adevarul. Pacat ca Parlamentul nu are azi nici o putere.
ȘOȘONEL se comportă în Piață ca la piață, printre oamenii simpli, pur și simplu, dar la Tribuna Parlamentului strălucește ca un briliant de talia lui Titulescu, ca marii oratori antebelici! Fără supărare! După ce-i vezi interpelările și declarațiile politice, doar ticălos să fii să nu-i recunoști geniul vulcanic și forța nativă a persuasiunii! Pune în dureroase complexe de inferioritate orgolii putred de corupte virile! O, „fătălăii” altei amazoane din Carpați!
Felicitari doamnei Diana Sosoaca
Stiu cu cine votez in viitor
Felicitari ,Doamnei Diana Sosoaca!
Pentru prima data,poate, un politician ,un jurist adevarat vorbeste cu Contractul vinzarii bogatiilor tarii, in mina, cu dovezi, contractul fiind secretizat,ascuns de ochiii Natiunii si Poporului Roman.Desi in tot acest timp am simtit si simtim furtul inadmisibil ,pus ca tribut pe umerii nostrii,stapinii de drept ia bogatiilor!
Condamnat pt „termopane”pt.a inchide ochiii la adevratele faradelegi de catre o Justitie corupta,Adrian Nastase invoca „memorandumul”altui vinzator-Basescu -Petrov securist cu state vechi,Bombonel mason al unui cult templier-templierii dusmanii popoarelor pedepsele lor pt.tradare si subminarea economiei nationale trebuie aplicate!Contractele reziliate urgent si spune cineva ca oficina ANRM le reinoieste an de an -oficina intesata de o conducere mafiota-corupta!
Dna Sosoaca sa-si infiinteze de urgenta partid deoarece este o jurista care nu poate fi prostita ,stie ce fac excrocii internationali si mai presus,este sincera si doreste binele Poporului Roman!Ar fi singurul partid in care m-as inscrie cu incredere!Rezilierea ctr.cu OMW,urgent redresarea ec.a tarii prin anularea privatizarilor FRAUDULOASE!La puscarie MAFIA NASTASE-BASESCU-Petrov-SECURISTA -STRAINA, de orice ETNIE!
Nici PETROM-OMV nu are terenurile cu zăcăminte de petrol și gaze în proprietate. Acestea sînt concesionate pe patru ani de o agenție de stat, ANRM.
Șoșoacă nu amintește deloc de agenția ce le reînoiește contractele la fiecare patru ani și nici de cei din spatele ei. Poste știu mai multe uni dintre cititori.
Vânzătorii de țară și de neam, în cârdășie cu străinii s-au făcut un amalgam democratic-demonic, care distrug neamul și țara. Asta mai durează, până când va ridica Dumnezeu un OM din neam, care va pune neamul și țara în bună rânduială. Nu mai durează mult; până la marea tribulație care bate la ușa Europei. Veți vedea, devreme ce veți trăi.
Cum nu vi tu Țepeș Doamne?..
In 2004 psd continea un mare patriot numit l. dragnea .Ce reactie a avut fata de aceasta mirsavie ?
Sa vedeti de acum de ce atacuri va avea parte si la asta „contributia ” o va avea din pacate PRESA care din „interes” s-a transformat din „cainele democratiei ” in „arma principala de manipulare ” !
E o scandalagioaica, o tata! In shimb Nastase, Basescu, Orban, Ciolacu, Catu, Ponta, Ciolos, Barna……. sunt niste oameni de toata isprava, ar spune strainii ! Purtati masca a spus Sosoaca ca sa nu inspirati prea mult gaz de la OMV ca trebuie sa-l platiti si s-a scumpit!
Excelenta a fost contributia Adinei la emisiunea dnei Adriana Bahmutean. Nu da nici un semn ca ar ceda macar un milimetru din mersul sau hotarat pentru apararea legii si a dreptatii in Romania. A dovedit ca este un politician puternic si orientat in cele mai diverse domenii. Puterea sa vine exact din cunoasterea in amanuntime si la nivel de populatie a problemelor romanesti dar si a legilor si a modului cum sunt driblate sau calcate in picioare atat de cei foarte mari cat si de cei marunti.
E timpul pentru schimbari RADICALE! AUR-90%!
Daca nu vor reusi sa-i fabrice un dosar ca sa o inlature, sigur v-a avea soarta celor care deranjeaza, adica o „criza cardiaca ” sau ceva de genul asta!
Poate ne trezim odată ?!
Nu, nu cu rușii peste noi, cum ar vrea unii, ci cu bâtele pe ei !
ORICE PERSOANA PUBLICA CARE VORBESTE CU CONSTITUTIA SI LEGEA IN MANA, IN APARAREA SI IN INTERESUL ROMANILOR MERITA TOT RESPECTUL! FELICITARI SI MULTUMESC TUTUROR ROMANILOR CARE ISI DESFASOARA ACTIVITATEA SI CARE ISI DAU ENERGIA PENTRU AFLAREA SI PROPAGAREA ADEVARULUI! PENTRU A DESCHIDE OCHII OAMENILOR! NE TREBUIE MAI MULTI PATRIOTI ASEMENEA DIANEI!
@antiPSD: Sosoaca nu troleaza, nu rostogoleste afirmatiile altora, Sosoaca explica ,alegand din marea inflatie normativa, esentialul . Pentru a reusi sa faca asta un om ca ea are nevoie de inteligenta, cunostinte, mult efort in argumentarea de drept si de fapt sau invers fapt si drept. Oamenii ca antiPSD se agata de defecte fizice , tipa la cascada de adevar. Pacat doamna/domnule antiPSD ca atat intelegeti, puteti si emanati.
Dna senator Sosoaca este o nuca tare pentru toti tradatorii care au pus mana pe putere in Romania dupa ce l-au lichidat pe Ceausescu. Este scolita pe bune fara ajutorul securitatii ca alti narozi si in consecinta este verticala, credibila si respectata. Tocmai de aceea primeste permanent informatii valoroase de la o multime de romani, toti elite in domeniile lor de activitate. N-ar fi de mirare sa fie informata si de unii patrioti din servicii. Intotdeauna dna Sosoaca a vorbit in perfecta cunostinta de cauza spre deosebire de colegii papagali care sunt aerieni sau manipulati in orice probleme.
@Vânătorul de troli:excelent comentariu!Mtm!Foarte adevarat ce spun cei de mai sus: Nastase,Tariceanu,Basescu in top cei mai mari tradatori de tara,in frunte cu Iliescu, taticul lor! Si giamparalea argati dar si sugaci: Patriciu,Berceanu,Macovei ,ceva sefi SRI,ceva sefi SIE..
Procesul Marei Tradari Nationale se va judeca candva ..