Tratatul New Start, care limitează numărul rachetelor și focoaselor nucleare operaționale ale Statelor Unite și Rusiei, urmează să expire pe 5 februarie. Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Strategice este ultimul cadru legal prin care mai poate fi verificat și ținut sub control arsenalul celor mai mari puteri nucleare ale lumii.
O noua cursă a înarmării nucleare
”Cred că ne aflăm în pragul unei noi curse a înarmării. Nu cred că în timpul vieții mele va mai exista un alt tratat care să limiteze aceste arme”, spune, pentru Financial Times, James Acton, codirector al programului de politică nucleară de la Carnegie Endowment for International Peace.
Tratatul a fost semnat în 2010, de președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev. A fost reînnoit în 2021, nu cu mult înainte de invazia rusă în Ucraina. Între timp, Medvedev, acum secretar-adjunct al Consiliului National de Securitate, a devenit vocea amenințătoare a Rusiei. A avertizat de nenumărate ori Ucraina și Occidentul cu o lovitură nucleară, din cauza atacurilor ucrainene asupra infrastructurii militare strategice a Rusiei. Surprinzător, în ce privește viitorul tratatului New Start, Medvedev pare să întindă o ramură de măslin Statelor Unite.
Fost oficial SUA: Rusia poate produce mai multe arme nucleare decât SUA
Una dintre propunerile Moscovei este ca SUA și Rusia să continue să adere voluntar la limitarea arsenalului nuclear impusă prin tratatul care expiră. Președintele Donald Trump a declartat că această ”este o idee bună”. Însă fosta negociatoare a tratatului care va expira, Rose Gothemoeller a declarat, pentru Financial Times, că acceptarea acestei propuneri ar pune SUA într-o poziție slabă. Fără un tratat valid și fără misiuni de monitorizare, cursa înarmării poate începe oricând. Iar Gothemoeller spune că ”rușii pot produce noi focoase nucleare mai repede decât putem să o facem noi”. Aceasta este contrazicere din partea unui fost oficial american important a tezei că Statele Unite își pot înnoi arsenalul nuclear mai repede și la un nivel tehnologic mult mai înalt.
Oferta Rusiei pentru Trump
Pe 2 februarie, Dmitri Medvedev a declarat că oferta rusă pentru extinderea tratatului rămâne valabilă. Într-un interviu pentru Kommersant, Medvedev a declarat că Rusia va aștepta reacția Statelor Unite până la expirarea tratatului, pe 5 februarie. Potrivit Newsweek, care citează biroul de presă al Casei Albe, ”președintele Trump va decide ce cale vom urma în ce privește controlul armelor și va clarifica acest lucru când va socoti necesar”.
Proiectele defensive ale Statelor Unite complică și mai mult ecuația unor noi negocieri. Președintele Trump promovează proiectul de apărare antirachetă numit ”Golden Dome”. Medvedev îl consideră ”extrem de provocator”. El a susținut că acesta ”contrazice complet afirmația din preambulul Tratatului New Start potrivit căreia armamentele strategice ofensive și defensive sunt inseparabil legate”.
Pentru prima data începând din 1972, nu mai există bariere legale în calea proliferării nucleare în Rusia și Statele Unite. Unul dintre motivele pentru care s-a ajuns in aceasta situație este revenirea războiului în Europa. În contextul războiului din Ucraina, președintele Vladimir Putin a decis, în 2023, să suspende aplicarea Tratatului New Start în Rusia. Nu este vorba despre retragerea Rusiei din tratat, ci de neparticiparea la inspecții. Președintele Putin a sugerat că Rusia poate relua testele nucleare.
”Nu poți avea un tratat mai bun decât starea generală a relațiilor bilaterale. Deci, faptul ca nu mai există un tratat este o reflectare a realității”, a spus Pavel Podvig, cercetător rus in domeniul armelor nucleare, citat de Financial Times.
În 2025, președintele Donald Trump a ripostat. A avertizat că SUA pot relua testele nucleare, fără a explica dacă este vorba despre explozii nucleare sau testarea vectorilor de transport la țintă.
Eșecurile tratatelor pentru controlul armelor nucleare
Însă alte trei evoluții au contribuit mai mult dispariția tratatelor care limitează armele nucleare.
Prima ține de transformarea multipolară a lumii. Tratatele privind armele nucleare au fost negociate de doar două mari puteri – SUA si Rusia/URSS, în logica Războiului Rece. Prima formă de limitarea armelor nucleare – Tratatul de Neproliferare Nucleară (1968) a împărțit lumea între două super-puteri, câteva puteri nucleare tolerate și restul statelor care trebuiau să se angajeze ca nu vor obține arma nucleară. Nu a fost neapărat un succes. Cel puțin India, Pakistan, Coreea de Sud dacă nu și Israelul, au dobândit arma nucleară după intrarea in vigoare a acestui tratat. Iar Libia și Iran au lansat programe nucleare.
Limitarea arsenalului nuclear a fost stabilită începând din 1972, cu acordul SALT I (negociat de Richard Nixon și Leonid Brejnev). A continuat cu acordul SALT II din 1979. Au urmat discuțiile din 1985 între președinții Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov.
A urmat un șir de negocieri si tratate despre care s-a spus că vor pune capăt logicii Războiului Rece. În 1991 a fost semnat acordului Start I, care impunea prima limitare considerabilă a arsenalelor nucleare. A urmat Start II (1993), care nu a fost însă aplicat. Motivul: președintele George W. Bush a scos Statele Unite din Tratatul împotriva Rachetelor Balistice. Un nou tratat – SORT – negociat de George W. Bush și Vladimir Putin era lipsit de mecanisme de verificare. Rezultatul a fost prelungirea logicii Războiului Rece și ignorarea ascensiuni Chinei.
Armele nucleare, garanția supraviețuirii regimurilor autoritare
Un al doilea fenomen care a dus la falimentul neproliferării nucleare este atacarea unor state care au dezvoltat programe nucleare. În 2003, Libia lui Muammar Gaddafi a renunțat la un program nuclear care prindea deja avânt. Opt ani mai târziu, regimul era dat jos, pe fondul unei intervenții NATO. Liderul regimului a fost ucis. Tot atuinci, Iranul a început un program nuclear. În 2015, după aproape un deceniu de sancțiuni internaționale, liderii iranieni semnau un acord nuclear cu Vestul și cu Rusia. Trec doar câțiva ani și SUA, sub Donald Trump, se retrag din acest acord. Acum, în al doilea mandat Trump, regimul de la Teheran este amenințat de SUA cu un război. Lecția pentru toate regimurile autoritare este că arma nucleară este singura care le poate asigura supraviețuirea.
Lecția Ucrainei, care renunțat la arsenalul nuclear sovietic de pe teritoriul său contra asigurărilor de Securitate din Memorandumul de la Budapesta, în 1994, este similară. Una dintre puterile garante a atacat Ucraina. Acest lucru ar fi fost mai puțin probabil, dacă Ucraina deținea arme nucleare.
China a trecut pe sub radarul neproliferării nucleare
China nucleară este al treilea mare motiv al falimentului tratatelor de limitare a arsenalelor nucleare. În anul 2000, China avea doar 20 de rachete capabile să lovească SUA. După 20 de ani numărul rachetelor și focoaselor nucleare a crescut de zeci de ori. Scopul Chinei este de a ajunge la paritate cu Rusia și Statele Unite.
Președintele SUA a arătat că-și dorește nu prelungirea unui tratat nuclerar cu Rusia, ci încheierea unuia nou la care să adere si China. „Președintele Trump a vorbit în repetate rânduri despre abordarea amenințării pe care armele nucleare o reprezintă pentru lume și a indicat că ar dori să mențină limitele asupra armelor nucleare și să implice China în discuțiile privind controlul armamentului”, a declarat un oficial de la Casa Albă.
China nu a fost parte la niciunul dintre acordurile de control al armelor nucleare, nici în timpul Războiului Rece, nici după aceea. Arsenalul nuclear este la jumătate față de cel al Washingtonului sau al Moscovei. În 2011, specialiștii estimau ca arsenalul nuclear al Chinei era de 240 de focoase nucleare. În 2024, acesta a crescut la 600 de focoase. SUA și Rusia rămân la angajamentul de a reduce arsenalul la 1.550 de focoase nucleare. China își continuă extinderea capacităților nucleare și are avantajul de a deține cele mai noi arme nucleare. Pe de altă parte, Rusia și Statele Unite par să se îndepărteze de controlul armamentului. Se deschid astfel perspectivele unei noi curse a înarmării nucleare, cu mai mulți jucători și cu mai puțină predictibilitate.
Pericolul inteligenței artificiale
Mai grav, căutarea unei soluții pentru tratate care să țină acont de natura multipolară a ordinii internaționale actuale poate repeta situația ignorării ascensiunii chineze în anii 1990-2000. De aceasta dată este vorba despre folosirea inteligenței artificiale ca armă.
Stabilitatea și tratatele internaționale din secolul 20 s-au bazat nu pe bunăvoința marilor puteri, ci pe distrugerea reciproc asigurată prin armele de distrugere în masă. Iar aceasta din urmă se baza pe existența fizică a unei capabilități pentru a doua lovitura nucleară. Atunci, arma supremă era o capabilitate statica ce avea nevoie de mintea și brațul unui om pentru o activa.
Acum, inteligența artificială poate acționa independent, mult mai rapid, poate anticipa mișcările adversarului și poate oferi avantaje strategice decisive – control asupra infrastructurii cibernetice, asupra piețelor financiare, asupra centrelor militare de comandă. Un asemenea control elimină capacitatea adversarului de a mai riposta, de a da a doua lovitură. Distrugerea reciproc asigurată a Războiului Rece a dus la paritatea nucleară ca soluție pentru stabilitate. Dezvoltarea actuală a inteligenței artificiale nu oferă decât precondițiile pentru o cursa continuă în care fiecare mare putere vrea să se asigure că poate da prima (și singura) lovitură.
