O lume schimbată, deloc liniară

În continua schimbare din lumea de astăzi, tot mai puține realități de odinioară rămân neatinse.

O lume schimbată, deloc liniară

În continua schimbare din lumea de astăzi, tot mai puține realități de odinioară rămân neatinse.

În continua schimbare din lumea de astăzi, tot mai puține realități de odinioară rămân neatinse. Noile realități nu sunt simple și liniare, încât oamenii caută, în mod firesc, repere. Din multe direcții, din țară și din afara ei, sunt, la rândul meu, întrebat care este adevărul în desfășurările care au loc în trei domenii: războiul din Ucraina, evoluția Europei unite, politica Statelor Unite sub administrația actuală. Răspund aici cât mai concentrat posibil.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, nu este vorba de a lua partea unora în dauna altora, războiul din Ucraina fiind o chestiune care privește cele două țări, ci de a spune adevărul. Sub acest aspect, Helmut Schmidt (Die Mächte der Zukunft, 2006), care a participat ca tânăr ofițer de stat major la campania răsăriteană cunoscută a Wehrmacht-ului din anii patruzeci, a avertizat pe drept că, în condiții normale, nu ar trebui ca cineva să interfereze în relația de mai mult de șaisprezece secole dintre ruși și ucraineni. Sunt popoare cu istorie, cultură, limbă în mare măsură comune. Acest avertisment rămâne valabil – integritatea fiind, în opinia mea, condiție a oricărei rezolvări echitabile în raport cu istoria.

Sunt acum două condiții practice ale ajungerii la adevăr în privința acestui război. Prima este analiza istorică și juridică până la capăt a datelor. A doua este corelarea multiplelor surse de informații.

Sub câteva aspecte, războiul din Ucraina are un dosar istoric. Nimeni până azi nu l-a contestat.

Primul aspect este acela că, așa cum recunosc actorii situației (secretarul de stat american Baker, diplomați germani etc.), a existat o înțelegere Gorbaciov-Bush-Kohl potrivit căreia Rusia să-și retragă armata din Europa Centrală, Germania să se unifice și nicio altă forță militară să nu ocupe acel spațiu. Doar că, Europa, în loc să continue pe calea normalizării situației de după Al Doilea Război Mondial și „războiul rece”, încheind tratatele necesare, s-a creat o nouă situație conflictuală prin preocuparea de a prelua Ucraina și Georgia în NATO. Așa cum au declarat participanți la summit-ul NATO din 2008 (cancelarul german, președintele francez, reprezentanți americani, dar și președintele rus), includerea celor două țări în NATO poate antrena războiul, căci Rusia nu acceptă intrarea altor puteri pe ceea ce ea consideră „centura ei de securitate”. Așa cum au menționat diplomați americani, comunicatul summit-ului a fost modificat de cineva în favoarea includerii – ceea ce a tensionat grav politica europeană.

Al doilea aspect este că, după cum se știe din istoriografia celui de Al Doilea Război Mondial, exterminările de evrei, probabil cele mai ample din Holocaust, s-au petrecut pe teritoriul Ucrainei. Presa internațională (din SUA, Israel, Franța etc.) a și evidențiat cu timpul recrudescențe naziste în Ucraina, iar simbolistica acestora a revenit sub regimul actual. Cei mai cunoscuți istorici contemporaniști din Franța (Chaliand), Germania (Wirsching), SUA (Walt) etc. au arătat că „maidanul” – mișcarea care a răsturnat puterea politică aleasă la Kiev și a dat startul schimbării geopolitice – a fost operă de servicii secrete. George Soros (vezi monografia lui Andreas von Rethy) a revendicat pentru sine organizarea „maidanului”, iar analize internaționale au confirmat că doar până la 25% dintre participanți știau despre ce este vorba.

Rămâne însă misterioasă aprinderea din nou a minții unor politicieni cu teza că „Rusia este prea mare”. Nu se explică altfel intervenția intempestivă a lui Boris Johnson ca nu cumva la Istanbul să se ajungă la pace între Rusia și Ucraina, ca și alte intervenții apoi pentru ca războiul să nu se oprească.

Rămâne de analizat și ceea ce relevă investigarea arhivelor relativ recent deschise (de pildă, Lutz Hachmeister, Hitlers Interviews. Der Diktator und die Journalisten, Kiepenheuer & Witsch, Köln, 2024). Anume că Führer-ul, chiar în contextul în care emisarii săi erau trimiși la Moscova să negocieze cooperarea, discuta cu intimii atacarea Rusiei, care i se părea „vulnerabilă”.

Se știe prea bine că în orice decizie de stat se împletesc premise complexe, ce vin din situația istorică de facto și din interese proprii, care se pot discuta îndelung. În fapt, Rusia a trecut cu armata granița Ucrainei, după ce înăuntrul conducerii ei a avut loc o evoluție. Această evoluție a atins concepția privind profilarea Rusiei în lume și, desigur, deciziile militare (detaliat în A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2023). Președintele Vladimir Putin a criticat la München (2007) reluarea „războiului rece” și încercările de izolare a Rusiei și a prefigurat noua atitudine internațională a țării sale. El a îmbrățișat explicit vestita „idee rusă” ca axă a „renașterii Rusiei”, lansată de Ivan Iljin. O vastă literatură, cu bună bază factuală (vezi Dmitri Trenin, The Putin Doctrine, 2013; Steven Lee Myers, The New Tsar. The Rise and Reign of Vladimir Putin, 2015; Robert Nalbandov, Not by Bread Alone. Russian Foreign Policy under Putin, 2016 etc.), oferă tabloul acestei evoluții.

Primul pas major a fost recuperarea Crimeii, care nu a fost niciodată ucraineană, fiind dată în administrare Ucrainei în 1954, sub Hrusciov, în cadrul luptei pentru succesiunea lui Stalin. Al doilea pas a fost trecerea armată în Răsăritul rusofon al Ucrainei, în situația în care statul ucrainian a eșuat în politica democratică față de minorități, inclusiv în aplicarea acordurilor de la Minsk. Ne dăm seama ce stupoare s-a creat când unul dintre avocații acordurilor a spus că ele au fost elaborate doar pentru a da timp Ucrainei să se înarmeze.

Nu s-au putut invoca probe că Rusia ar fi vrut în 2022 să cucerească Ucraina și să îngenunchieze pe cineva. În planul de pace german (2023), care are printre semnatari cunoscători profesionalizați ai situației politico-militare (un general, fost responsabil la NATO, și un consilier de politică externă al cancelarului Kohl), se arată clar că nu există nici o dovadă că Rusia ar urmări teritorial altceva decât revenirea în Crimeea și Dombas. Rusia a vrut, se poate spune, dislocarea conducerii ucrainene, pe care o socotește responsabilă de deteriorarea relațiilor. Nu s-au putut invoca nici probe că Rusia nu putea încheia războiul în primele săptămâni – în definitiv, era clar că vrea să evite ofensarea poporului ucrainian și preluarea răspunderii pentru ocuparea unei țări mari, geografic și demografic, cu toate obligațiile administrative implicate.

Cum se stă astăzi? Rusia a revenit în Crimeea și a restabilit controlul în Dombas. După datele analizelor internaționale de la această oră, Rusia înaintează militar bucată cu bucată. Se discută, desigur, pacea – numai că degeaba se cere stoparea ostilităților, dacă se continuă alimentarea cu arme. Oprirea transferului de arme și încetarea focurilor de armă în orice formă sunt, împreună, indiciul că o parte sau alta vrea efectiv pacea. Altfel, va continua bombardarea de ambele părți, dronele întreținând mai departe un război oricum evitabil.

Este tot mai mult cazul să se observe și la noi că între timp are loc și configurarea unei atmosfere internaționale schimbate. Planul de pace al Chinei (2023) prevede suveranitatea țărilor după ce se ajunge la acorduri care respectă interesele de securitate ale fiecărei părți. Rusia a declarat că nu acceptă altceva și a precizat în context că promovează neabătut obiectivele pentru care a intrat în război. Președintele SUA a declarat că nu favorizează o parte sau alta, dar vrea pace. Azi este tot mai limpede că nu mai este posibilă securitatea unei țări fără a include în ea și securitatea vecinului.

Se poate face oricând calculul forțelor militare aflate la dispoziție de o parte sau alta, dar nu doar acest indicator tehnologic decide evoluția evenimentelor. Nu indicatorii pur militari contează, ci faptul că, în afara înțelegerilor, lumea va plăti din greu aventurile războinice. Am spus din capul locului și am repetat mereu că Europa va plăti costurile războiului din Ucraina, iar faptul este, din nefericire, evidență.

Ce perspective sunt acum? Toate indiciile arată că nu se poate câștiga militar războiul din Ucraina. Este de luat în seamă și faptul că Rusia acuză o „amenințare existențială”, încât pe acest fundal recursul la lovituri cu arme nucleare tactice nu poate fi exclus. Nu există alternativă la negocieri între Rusia și Ucraina – desigur între autoritățile lor legitimate de alegeri.

Teza mea privind încheierea războiului din Ucraina am expus-o pe larg în volumul Pacea astăzi (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2024). Sunt de părere că pentru revenirea cursului internațional de la războiul din Ucraina, la cooperare, ar trebui plecat de la sarcina neîndeplinită a anilor nouăzeci: crearea unei noi structuri de securitate în Europa și în lume și încheierea celui de Al Doilea Război Mondial și a „războiului rece” prin tratatele indispensabile.

În fapt, ieșirea de pe scenă a celor care au realizat înțelegerile anilor optzeci și nouăzeci – Reagan, Gorbaciov, Bush, Kohl, Baker, Shevarnadze, Genscher – a însemnat și ivirea neînțelegerilor. Se plătesc scump nesiguranțele create de neîncheierea tratatelor pe baza dreptului internațional. Primul Război Mondial s-a încheiat cu tratate – Versailles, Trianon, etc. Al Doilea Război Mondial are tratatul de la Paris (1947), dar acesta este doar un tratat de pace, nu mai mult – oricum nu este tratatul de securitate de care este nevoie.

Desigur, orice înțelegere în formele acordului, memorandumului, declarației comune dintre state etc. este importantă. Dar forța de a regla durabil relațiile dintre state o au tratatele care întruchipează dreptul internațional. La propriu, nu orice înțelegere înseamnă drept internațional – pentru a fi așa ceva, o înțelegere trebuie să respecte criterii istorice, demografice etc. și să aibă ratificarea parlamentelor reprezentative ale statelor implicate. Se observă ușor că unele acorduri și memorandumuri, care se invocă azi naiv sau demagogic ca „drept internațional”, nici nu au fost ratificate de parlamentele respective vreodată!

Trebuie recunoscut că după Primul Război Mondial s-a manifestat o conștiință juridică mai acută a ceea ce înseamnă la propriu drept internațional. Această conștiință o mai au destui oameni și după Al Doilea Război Mondial. De aceea, chiar unele tratate ale anilor șaptezeci între țări europene, care au dus la pacificare pe continent, conțin o precizare: ele sunt valabile până la reglementarea finală a chestiunilor generate de război. De aceea, un președinte german, renumit jurist, a și observat: nimeni în perioada postbelică nu a avut mandatul parlamentului țării sale să negocieze încheierea războiului sub toate aspectele, inclusiv teritoriile. Nu mai insist asupra faptului cunoscut că nu s-a abolit până la capăt nici măcar pactul Ribbentrop -Molotov!

Inclusiv războiul din Ucraina atestă faptul că, fără un tratat de securitate în Europa și fără tratate corespunzătoare între țări, nu se ajunge decât la noi conflicte. Iar o schimbare importantă se petrece chiar sub ochii noștri. Cine călătorește de la Kiev spre Alma Ata și înaintează spre China își dă ușor seama că, în situația în care în Ucraina se amplasează fie și numai rachete cu rază medie de acțiune, se atinge securitatea Chinei. Iar China nu mai poate fi indiferentă la ceea ce se petrece în securitatea Europei.

Dar, spun din nou, cu toată răspunderea: România nu are ce căuta în acest război. Între multe altele, țara noastră nu are de câștigat din formarea, la care unii aspiră, a unei alte puteri militare – de data aceasta una fără tradiții de politică internațională. Puterile istoriei nici nu au cum să fie îngeri.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, aceasta era deja în criză sub precedenta Comisie Europeană, dar măcar căuta variante de reorganizare (detaliat în A. Marga, România în Europa actuală, Libris, Brașov, 2019). Nu s-a mai făcut reorganizarea, ci, odată cu Ursula von der Leyen, s-a accentuat birocratismul și ingerința Bruxelles-ului în afacerile interne ale țărilor, prin încălcarea reglementărilor. Acum, în loc să se procedeze cu competență și înțelepciune la progresul integrării democratice a națiunilor care compun Europa unită, lichidând disparități istorice, încurajând creativitatea cetățenească și cooperarea în avantaj mutual, se trăiește un derapaj. De aceea, în multe țări europene sunt reacții.

Sunt de părere că nu este nevoie de armată europeană, cât timp este NATO. Vigilența rămâne, desigur, parte a istoriei. Îmi amintesc, însă, că deja Heidegger cerea europenilor să se elibereze de clișeele privind Răsăritul. Și el și-a dat seama de otrăvurile ideologiilor și propagandelor. De altfel, în anii nouăzeci secretarul de stat american James Baker cocheta cu eventualitatea ca și Rusia să intre în NATO. Președintele Vladimir Putin a reluat ideea la nivelul anului 2000. În orice caz, suntem astăzi într-o altă lume – mai legată, mai interdependentă, cum se spune, încât nimeni nu se poate sustrage conexiunilor și le suferă impactul.

Proiectul armatei europene nu va reuși, căci Europa unită are nevoie stringentă de integrarea democratică a țărilor. De altfel, nu tensiunile și înarmarea sunt soluția la dificultățile din zilele noastre, ci realismul și inteligența. Ca totdeauna în istorie, abia o Europă a libertăților individuale, democrației și culturii este Europa propriu-zisă.

Pentru România, a fost un succes istoric invitarea la deschiderea negocierilor de intrare în Uniunea Europeană, în decembrie 1999, și promisiunea obținută în 1996 de intrare în NATO. Transformările ulterioare din societatea românească au permis convertirea negocierilor și a promisiunii în realități. România și-a asigurat astfel un cadru benefic pentru propria dezvoltare.

Din nefericire, garniturile de decidenți care i-au hotărât soarta nu au mai fost capabile în ultimele decenii să fructifice acest cadru, încât, sub multe aspecte, țara nu a putut depăși subdezvoltarea. Mai mult, spre deosebire de alte țări din aceeași uniune și alianță, România și-a distrus cooperările firești, construite în timp, cu restul puterilor și supraputerilor lumii. Azi, aceste cooperări sunt dintre cele mai reduse din istorie, în paguba țării și a cetățenilor ei.

Este esențial pentru România să fie în uniuni și alianțe convenabile. Dar aceasta nu înseamnă să nu aibă cooperări profitabile cu alte țări. Nimeni nu obligă la așa ceva! Iar ostilizările la care se recurge mai nou de către decidenți iresponsabili, care-și închipuie că „istoria se sfârșește”, costă enorm și sunt contraindicate.

Din păcate, descurcarea la nivel mediocru este luată în România actuală drept pregătire suficientă. Ca efect, diagnoza „prostocrației” (detaliat în Octavian Știreanu, coord., Trecerea la prostocrație. Publicistică în starea de alarmă, București, 2021) continuă să se confirme pe scară mare, cu efecte dezastruoase. Erorile în materie de ocupare de funcții de decizie costă astăzi cel mai mult pe lume.

În ceea ce privește politica Statelor Unite ale Americii, am apreciat din capul locului revenirea de la neoliberalism, la republicanismul democratic al tradiției americane, pusă în mișcare de Donald Trump. Și, cu aceasta, desigur, eliberarea justiției de sub controlul și strânsoarea decidenților politici. Am apreciat voința președintelui de restabilire a dialogului supraputerilor – SUA, China, Rusia – și voința de a stinge rapid războiul. Nu se pot soluționa problemele lumii actuale prin război, iar cooperarea supraputerilor rămâne condiția păcii.

Mi-am dat seama însă de două lucruri. În comparație cu Ronald Reagan, lipsește din spatele actualului președinte american curentul teoretic-argumentativ care să propulseze o asemenea politică. Sau nu este folosit suficient acest curent, care este de obicei puternic în Statele Unite! În aceeași comparație, susținerea din societatea americană este încă ceva mai redusă. Probabil că președintele depinde mai mult decât se crede de forțe din jur.

Aș vrea ca Donald Trump să reușească în cele două direcții. Nu duce însă la nimic speranța unora, de o parte și de cealaltă a spectrului politic din România, că îl vor folosi în favoarea lor pe președintele Donald Trump. Nu se va petrece așa ceva. În fața liderilor americani, oricare ar fi, contează inovațiile de care ești capabil, realizările competitive, ceea ce faci pentru comunitatea din care faci parte. Concetățenii noștri ar proceda înțelept dacă s-ar preocupa să rezolve cu forțele interne dificila situație în care România a fost adusă de către decidenții ei.

Distribuie articolul pe:

27 comentarii

  1. Nu m-ati crezut cand v-am spus ca poli truc cii ras put Tino Izy au cultura, agricola, de internet sau din emisiuni tv…Noul exemplu Dan e definitoriu…Doar doru popescu il intrece…

  2. Tocmai am văzut un documentar despre preliminariile WW1 și mi-a confirmat ceea ce observ acum.
    Aceleași figuri cretinoid-vesele la gândul unui război, care, nu-i așa, va fi scurt și vom învinge zdrobitor, fiindcă inamicii sunt niște retardați, iar armamentul lor nu se compară cu al nostru, care suntem copii dăștepți.
    Față de armatele contemporane, cele din 1914 erau pitici cu jucării, dar tot au provocat vreo 20 de milioane de morți și 23 milioane de schilozi, civili și militari.
    N-a trecut bine un secol de la marea imbecilitate europeană și ne pregătim s-o facem muuult mai lată. Atâta doar că de data asta Germania și Franța sunt aliate împotriva Rusiei în loc să se măcelărească reciproc. Austria și Ungaria nu mai contează, Italia așișderea, Belgia, România și Bulgaria nici atâta, doar Turcia poate avea un cuvânt greu de spus. Ucraina, în caz de treburi serioase, va juca rolul Serbiei din 1914, adică iepure prăjit la foc iute. Intervenții directe, americane sau chineze, pe frontul european nu vor fi, asta e cert, fiindcă autodistrugerea Europei le convine ambelor. La arme nucleare nu se va recurge, fiindcă nu va fi nevoie.
    Am, totuși, dubii că morții și schilozii vor fi interesați de schimbarea alianțelor și rolurilor.

  3. cititi si ‘NATO Expansion: What Gorbachev Heard in National Security archive ‘, dl Marga are dreptate
    As vrea mai multe clarificari la fraza ‘Al doilea aspect este că, după cum se știe din istoriografia celui de Al Doilea Război Mondial, exterminările de evrei, probabil cele mai ample din Holocaust, s-au petrecut pe teritoriul Ucrainei’cand istoria retine Polonia cu cel mai mare numar

    1. Sa vrei sa bagi Georgia in NATO cred ca spune foarte multe despre lacomia extinderii fara limite. Se pare ca relatiile internationale nu se bazeaza pe logica si bun simt ci doar pe forta.

  4. Pe Tzaru ROSHU nu l-a deranjat nici faptul ca „republica ucraina” DETINEA TERITORII „pretins sovietice”, doar in fruntea ei, pe baza de ukaz, fusesera legendati kaghebisti de nadejde…

  5. Dupa 2.000 cand s-a legendat oficial ca Tzar ROSU, anterior de prin 1992 fiind TZAR NEOFICIAL, toate fostele COLONII SOVIETICE erau deja de UN DECENIU rupte de Imperiu si trei dintre ele intrasera in UE altele fiind in asteptare oficiala, iar in NATO urmau sa intre treptat
    avand demersurile si aprobarile, Tzarul ROSU NU A FOST DERANJAT, ba chiar a cochetat cu UE si NATO cativa ani buni, ca acum sa vina un Forrest Thiery er sa mist tief fiice aceasta realitate documentata…

  6. Geto-dacii care s-au asezat in complexul carpato-danubiano-pontic asimiland triburile subtiate deja DE CEILALTI MIGRATORI s-au aparat de celelalte valuri, BA CHIAR LE-AU URMARIT pana dincolo de Carpati ajungand in Vest dincolo de Campia Panonica si la Est dincolo de Nistru
    unde s-au asezat timp de secole, fiind denumiti DACII LIBERI!!! Numai „cuminti” nu au fost si nici uniti, altfel eram si noi un IMPERIU!
    Si ne-ar fi rezolvat Wilson invers decat a facut-o dupa 1918!!!

    1. Geto-dacii sunt un ACELASI tip de POPOR care s-a ASEZAT si SEDENTARIZAT prin paracticarea AGRICULTURII in complexul carpato-danubiano-pontic de vreo 8.000 de ani inca din Neolitic/6000-3000 BC (dpv. arheologic si genetic) cu o prima CIVILIZATIE din aceasta parte a lumii care a POSEDAT si o prima proto-SCRIERE (cea a Tablitelor de la Tartaria/5500 BC) … precum si o PRIMA limba de tip PIE (proto traco-geto-dacica) vorbita in Europa MAI INTAI de CIVILIZATIA Cucuteni-Tipolia/(3300-2700 BC), limba PIE care s-a difuzat, mai apoi) de la noi in tot restul Europei ca o limba comuna europeana/post 2700 BC. Limba noastra actuala fiind aceeasi limba PIE de acum 5300 de ani, de SUBSTRAT de tip GETO-DACIC/pre 330 AD si de SUPRASTRAT de tip DACO_ROMANESC/post 330 AD si pana azi.
      Adica … Neamul NOSTRU, cel ROMÂNESC, este un neam stravechi (de vreo 8.000 de ani, dpv. genetic) AVAND un haplogrup de tip majoritar I2a BALCANIC (36%), dar care contine si R1a minoritar (14%) (cu extensie in ESTUL Europei, pana la Nistru), cat si R1b minoritar (12%) (cu extensie in VESTUL Europei pana la Padurea Neagra), plus gene cele ce atesta VECHIMEA neamului nostru pe acest taram inca din Neolitic (E1b1b/13.3%, J/12.4%, G/7.25%), neam SEDENTAR, MAJORITAR si CONTINUU locuitor al acestui TARAM (cu majoritatea siturilor arheologice (peste 2000) de tip MULTISTRATIFICE, inca din Neolitic si pana astazi).
      DEH … ISTORIA cea STRAVECHE a poporului NOSTRU de pe taramul NOSTRU carpato-dunareano-pontic BAT’O VINA !

  7. Elon Musk, care tocmai amenința că se mută cu arme și bagaje in China, a recomandat tărilor europene să iasă urgent fiecare din uniune, care demonstrat distruge europa..

  8. Nu exista niciun document incheiat intre URSS si SUA, respectiv RFG prin care NATO care nu a fost reprezentata la trocul incheiat sa fie
    obligata sa nu se extinda!!! E doar un Wunschdenken al prosovieticilor…

  9. Desigur virusul e un virus ca oricare altul dar vor urma schimbări majore. (A Marga zîmbind la TVR Cluj, martie 2020, chiar înainte de arestarea noastră-n case)

  10. Romania traieste de vreo 80 de ani intr-o Lume NEschimbata in mod liniar, adica intr-o CONTINUITATE GENO CID dara…

    1. Romania traieste de vreo 8.000 de ani intr-o Lume NEschimbata in mod liniar, adica intr-un SEDENTAISM si intr-o CONTINUITATE de VIETUIRE pe un ACELASI taram carpato-dunareano-pontic.

      „Ceea ce numesti tu „barbarie”, eu numesc asezarea si cumintenia unui popor, care se dezvolta conform propriului sau geniu, ferit de amestecurile strainilor”
      [Mihai Eminescu, raspunsul dat pseudo-istoricului Panu, citat de Lucian Boia in „Istorie si mit in constiinta romaneasca”].

  11. Pt. nerespectarea acestor intelegeri intre Rusia si America la timpul cind a fost facuta ,cei care nu le-au respectat, ar trebuii acum sa priimeasca o lectie cit se poate de dura ca sa se sature !

  12. Decat lumea cea.usista era liniara, in doua dimensiuni (crima si prostia), elogiata in Viata Studenteasca de catre utecistii de frunte din Cluj. Romania iesita cu forcepsul din lumea cea.usista a ajuns pe locul 99 in lume la speranta de viata (industrializarea in centrul oraselor) ! Cum spunea conducatorul de tramvai la usa din fata: „avansati inapoi” ! Si bietul om avea cel putin 8 clase, nu 3, cat primul secretar PCR. Filozofia lumii liniare: „Ziua are 24 de ore, dar mai exista si noaptea” !

  13. Opinii temeincie, impecabil documentate. Se vede ușor după prostia răstălmăcitorilor, cum zice unul dus departe cu…..Aceste discuții pe documente sunt necesare pentru a se ieși din confuzii și propaganda zelenskiană.

  14. Magnifică spunere a adevărului. Nils are dreptate. Severin și Marga știu despre ce este vorba. Alții la vechituri de zamolxit marmeladă. Rău se mai pot prostii unii.

    1. muhahahahahahahahahaha

      cind instrainatul da „dan-daratealea”si nu se satura de desteptaciunea de sine, obligatoriu scirma dupa ce a ascuns in fasole… daneeeeee, deschide-ti ba, macelarie! muta si tu limba aia in alta parte ca devii gretos!

  15. Decat sa cititi bazaconii mai bine o cartea din 1976 a scriitorul maghiar Arthur Koestler „Al treisprezecelea trib”aparuta si in limba romana; judecati cu capul vostru

  16. Omu nu stie decat sa rastalmaceasca citand din camarazi rastalmacitori…Cum poti avea tu pe eul ordin Narr sa vorbesti de Alecu, Russo, von i intr-un Imperiu Colonial BOLSEVIC creat prin rapturi teritoriale si RUSIFICARI, la care s-au adaugat STRAMUTARI MASIVE de ETNII si POPOARE?

    1. Post WWII … Romania a fost sub ocupatia Frontului II Ucrainian doar intre 1944-1958. Ca si Austria intre 1945-1958. Anul 1958 este anul in care si Austria si Romania NU au mai fost controlate de ucrainieni/Romania si rusi/Austria.
      Asadar … ca in Austria asa si in Romania … acelasi tip de „pseudo-bolsevizare” !

  17. de fapt lucrurile sint mult mai simple si mai pamintene: conteaza cum se trezeste dimineata, cu cit i-a crescut contul si ce interese are de satisfacut… il doare la bascheti de invotatii si realizarile mai ales daca realizarile tale nu sint pe placul stapinului lui.

    idolatria fata de o iluzorie punere in scena care ar da forma lumii de azi altfel decit discretionar… ups…

  18. Singurii romani capabili pentru postul de ministru de externe,Andrei Marga si Adrian Severin.Restul sant pe langa.

  19. „Omul e lup pentru om”.
    Dominația omului de către om, acestea să fie religia și democrația până la sfârșit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.