O lună, de la moartea Alexandrei. Noul manager. În toate spitalele sunt și eșecuri

Monica Adăscăliței a preluat acum o lună funcția de manager al Spitalului Județean din Botoșani, unde a murit Alexandra Ivanov, tânăra însărcinată care a fost lăsată să moară în maternitate de către medicul de gardă.

Într-un interviu recent pentru PressOne, Adăscăliței a declarat că în spitalul pe care-l conduce „au mai fost eșecuri, posibil să mai fie eșecuri, dar sunt și lucruri minunate care s-au întâmplat”.

“Se mai întâmplă. În toate spitalele din țară sunt și eșecuri. Este regretabil ce s-a întâmplat. (…) Dar nu putem generaliza activitatea la nivelul Spitalului Județean. Au mai fost eșecuri, posibil să mai fie eșecuri, dar sunt și lucruri minunate care s-au întâmplat la Spitalul Județean din Botoșani, care poate nu au fost mediatizate”.

Alexandra, tânăra de 25 de ani, gravidă și mamă a trei copii, a murit pe 18 august, în maternitatea Spitalului din Botoșani. De pe patul de spital, femeia le-a trimis mai multe mesaje medicilor, în care le cerea ajutorul, însă n-a primit niciun răspuns. Dimineața, aceasta s-a stins la Terapie Intensivă. Dosarul morții Alexandrei se află la Parchetul Curții de Apel Suceava.

Medicii care lucrează în maternitatea din Botoșani se plâng că sunt agresați verbal și sunt și amenințați de către diverse persoane, informează Monitorul de Botoșani.

O delegație de cinci medici din cadrul Maternității Botoșani, în frunte cu managerul Monica Adăscăliței și directorul medical Ștefan Bercea, au mers, luni, și au discutat cu prefectul județului despre problemele cu care se confruntă, în urma decesului tinerei Alexandra Ivanov.

Medicii s-au plâns, în special, de tensiunile care s-au creat între aparţinători şi personalul medical.

„A fost o întâlnire între reprezentanții Maternității Botoșani, direcțiunea Spitalului „Mavromati” și prefectul județului Botoșani. În urma unor discuții legate de presiunea la care este supus personalul Maternității după cazul tragic care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni la Botoșani. În această întâlnire, medicii de la Maternitatea Botoșani au expus prefectului principalele probleme care sunt la nivelul secției exterioare a Spitalului Mavromati” , a declarat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. Decizia luata de catre conducere, aparuta in presa botosaneana, esteangajarea unei firme de avocati care sa incerce sa castige procesul ontentat de catre familia Alexandrei. Cinic si nerusinat! Si totul din contributiile cetatenilor care platesc asigurari de sanatate si sunt lasati sa moara cu zile. Nu au compartiment juridic la nivelul institutiei? Firma de avocati sa isi angajeze pe banii lor, nu pe banii bolnavilor.

  2. @Liliana Vornicu : individa n-„a fost lasata sa moara”, asa cum scrii; i s-a dat un pat si i s-au facut analize. Si de întreruperea de sarcina pe care-ancercat sa si-o faca, ajutata de familie (mama, asistenta medicala), si care s-a soldat c-o septicemie, cu care tipa a si venit la Urgente, nu-i vinovat spitalul. Familia lui Ivanov Alexandra e bligatoriu sa fie inculpata (si nu pricep ce pazeste Parchetul Botoshani) de instigare la omor si hartuirea personalului Maternitatii din Botosani.

  3. Familia lui Ivanov e vinovata si de tentativa de extorcare de bani (foloase necuvenite) de la personalul clinicii. CE FACE PROCURATURA? Si@Cotidianul de ce nu ancheteaza asupra indivizilor? si de ce nu reactioneaza @Liliana Vornicu, de ce nu ancheteaza, în loc sa repete papagaliceste acuzele respectivei Famiglii? în halul asta sa fie femeile din România, ziariste, înclusiv, încât sa nu-si dea seama ca simptomele numitei Ivanov Alexandra erau rezultatul a zile de la un fapt grav, de care Famiglia tipei nici ca s-a sinchisit? ca hemoragia începuse cu zile-n urma si fara sa-i pese cuiva din respectiva Famiglie? Ca „n-am aer” pe care unul sau mai multi cretini analfabeti cu instincte criminale l-au scris (si nepedepsiti, adica fara ca Procuratura sa intervina si sa-i acuze de instigare la violenta) pe usile-ferestrele clinicii, au fost rezultatul pierderii de sânge, si TIMP DE CÂTEVA ZILE ÎNAINTEA VENIRII LA CLINICA, în care Famigliei nici ca i-a pasat, de catre Alexandra? ca, la cantitatea de sânge pe care deja o pierduse ar fi fost nevoie de-o transfuzie (dintr-o grupa sangvina identica sângelui bolnavei), despre care Famiglia tipei tace chitic? fiindca toate spitalele din tara sunt fara rezerve de sânge (lipsa de donatori, de conditii de conservare, etc.)? la fel cum spitalele (si nu numai din România) n-au medicamente. Famigliei mafiote, santajiste, a numitei Ivanov @Cotidianul n-are de ce sa-i mai acorde articole.

  4. Nesimtirea si nerusinarea nu au limite la noi. Se acopera unii pe altii. Adica Alexandra a murit ca esec si nu al nesimtirii medicilor. Pentru aceasta afirmatie cinica aceasta doctorita nu ar trebui sa fie director.

  5. Cu ASEMENEA MANAGERA, care GANDeste Murdar si NU cu CAPul, vom avea Morti MULTEEE, etichetate caG GRESELI Scuzabile …
    Sa te manifesti ABJECA cu Nepasare, arata CLAR ca ACOLO se puiaza o Gramada de VIITORI Calai, denumiti MEDICI !

    Numai pentur Vorba ASTA Grea si TAMPITA ar trebui data AFARA imediat cu Shuturi Spateios.

  6. esti de la procuratura lui Ceausescu si nu se intervine pana nu spune cine i-a provocat avortul? Cum de sti ca si-a provocat avort si nu a fost un avort spontan, mama era sa piarda sarcina si asa s-a nascut fratele meu. Acum exista ecograf, dar exista si ”do..” care vor sa doarma sau sa se uite la filme…nu mai apara o secatura

  7. Ileana, tu esti unul dintre medicii din Botosani ramas pe drojdie? Ceea ce spui nu are nici o noima. Fata aceea a fost internata si a fost lasata sa moara in spital. Restul spuselor tale sunt inventii. Cu minciuni, fara probe nu se poate intocmi dosar penal nici daca Hitler insusi ar fi seful spitalului din Bt. Cazul acesta va ajunge la CEDO si acolo va afla o lume intreaga despre regimul bolnavilor din Romania, fiidca acest caz este unul dintre cele mai atroce. Si, probabil, la Botosani, cu conditiile despre care am citir cu totii in presa, cu regimul nerusinat pe care cetatenii sunt obligati sa il suporte, nu va fi comod pentru nimeni, multa vreme. Tu, cu ineptiile tale iriti lumea si te mai folosesti si de identitatea cuiva, fiindca nu esti cine scrii ca esti. Faptul ca spitalul Botosani va folosi banii asiguratilor pentru a plati firma de avocatura sa se judece chiar cu asiguratii, desi are compartiment juridic, este un alt lucru ilegal si profund imoral iar presedintele de Cj ar trebui sa afle si sa ia masuri.

  8. In spitale mai si mor oameni, insa a lasa cu premeditare pe cineva sa moara este crima, nu esec. Esec poate fi demiterea medicului, esecul personal, fiindca datorita lipsei tale de profesionalism si de omenie, a murit o mama tanara. Si un animal bolnav rupe inima unui om, si acesta va reactiona, dar sa refuzi sa te deplasezi macar pentru a vedea daca nu cumva trebuie sa intervii, desi era obligatia ta profesionala….

  9. In conditiile in care raportul intocmit de catre medicii legisti nu mentioneaza existenta unui avort provocat, poate fi dat in judecata un individ care incalca dreptul persoanei la demnitate umana, sustinind acest lucru fals? Eu am convingerea ca da, iar orice persoana care se foloseste de numele altei persoane pentru a disemina in spatiul public informatii false de natura sa aduca atingerea demnitatii umane, poate fi dat in judecata. Un om a murit din pricina unei mari nedreptati, de ce continua nedreptatea? Oamenii au reactionat si este posibil sa o faca din nou, probabil, de ce sa existe incitare la ura, la violenta intr un mod abject?

  10. @Cetatean x : TU esti de dat în judecata pentru fake news si provocare la violenta. TOATE interventiile împotriva spitalului de la Botosani merita sa fie traduse-n justitie. NIMENI între respectivi banditi care se pretinde „comentator” NU-I MEDIC. Habar n-are de nimic. Si tu, „raport de expertiza”, pe dracu’! de cine-ti bati joc? pretinzi c-ai fi facut ceva cursuri de drept, sigura fiind ca n-ai si-o licenta, dar de afisat, te afisezi! la fel lui @Eugen! Si-n fond, de ce dracu va vârâti, voi, BARBATI NESIMTITI, MASCULI ordinari, într-o situatie care nu va priveste?! Bestia de @Eugen, NAZIST formatat, à la Macovei Monica, mai si acuza România, indiferent de epoca (la vremea lui Ceausescu, în ciuda sanctiunilor vestice asupra Românniei, fiindca tara socialista, spitalele n-au fost lasate de izbeliste, monstrule! Si nu compara incomprabilulul, nu-l vâri pe Hitler în ecuatie, ca nu esti Nuland! Legionar antiromân! E VORBA DE-UN AVORT PROVOCAT, al carui rezultat a fost SEPTICEMIA, si MEDICII NU-S RESPONSABILI de FAPTELE MEMBRILOR FAMILIEI IVANOV, ALEXANDRA, INCLUSIV, care n-a crapat pe strada, ci-ntr-un pat de spital, adica n-a fost neglijata! Ca Ministerul Sanatatii a destructurat spitalele care nu mai au nici echipamente, nici medicamente, e motiv de dat în judacata România, dar nu la CEDO, în tara! INFRACTIUNE GRAVA A STATULUI ROMÂN. Si lui @Cetaten x, @Eugen @tov Ileana, @Contestatarul, @Zorro, @Gontu E : numai un psihiatru va poate scapa de resposabilitatea penala pentru ce publicati în @Cotidianul! Plus ca Parchetul trebuie sa se sesizeze de provocare la violente si tentativa de omor din partea familiei Alexandrei si complicilor împotriva personalului spitalului din Botosani!

  11. ps : Alexandra a ajuns prea târziu la spital: fatul murise, deja, si rinichii nu mai puteau sa-i oxigeneze sângele. Avea septicemie. Prognosticul ei vital era înca de-acasa angajat. Sângele îi era contamiat de bacteriile de puterfactie ale fatului mort. Sustin ca Parchetul trebuie sa se sesizeze de provocarea, de catre familia Ivanov si complicii, la tentative de omor ale personalului spitalului.

  12. Cere este pregatirea dumitale profesionala, Ileana Rollason? Unde erai cand se intamplau toate aceste lucruri si cum iti permiti sa vorbesti despre intamplari ipotetice despre care nimeni, niciodata nu a facut vorbire? Care este motivul pentru care jignesti oamenii care nu iti impartasesc opiniile? Sincer-imi pare rau dar iti lipsesc cu desavarsire coerenta, bunul simt sionestitatea. Raman totusi la concluzia antecomentatorilor mei-ceva nu se leaga… Folosesti o identitate falsa.

  13. Nu exista nici o „interventie impotriva spitatului”. Sunt opinii in legatura cu intamplari descrise de catre persoane care au informatii reale si le transmit cetatenilor, cetateni care, in orice clipa pot fi in situatia in care a fost Alexandra. Cazul „Alexandra” este un caz despre cum poti muri cu zile. Doamna doctor de la Botosani spune ca este „un esec”.Asa o fi.

  14. Dacă nu știți adevarul nu mai comentați aiurea !! Aceasta Alexandra nu avea un serviciu ,studii lipsa !! Nu stia decât sa procreeze !! Unde e credință ortodoxa dacă ea era la al doilea avort la vârsta de 25 de ani ?!! Ce exemplu e pentru tineretul acestei tari ?!! Și acum a sa familie visează la 7 milioane euro despăgubiri ?!! Vor sa devină miliardari peste noapte ?! Ea avea și un edem pulmonar Mamei ei nu i este Rușine sa afirme ca e asistent medical ?!! Nu a învățat o pe ficasa riscurile la care se expune ?!!! Dar maică-sa asist la Spitalul de copii Botoșani este asist Dr Jaber !! Marele usr ist de Botoșani ,o are pe Raluca Curelariu consilier usr in CL din Botosani ! Fratele acestei individe care pana acum trei ani era șomeră e căsătorit cu fata Dr Jaber !! Aceasta fiica a lui Jaber ,împreuna cu mama acestei consiliere locale au încasat ILEGAL sute de mii de euro de la fondurile UE ,nerambursabili !! Și au deschis salon de înfrumusețare și Master Dent in Botosani ! Mafie … mafie ..

  15. „Avem si succesuri, avem si esecuri
    ..” Totusi, sa nu generalizam! Sa ne limitam a vorbi doar despre noi insine.

  16. Domnule circ, sa intelegem ca oamenii fara studii trebuie sa fie lasati sa moara internati in spital fiind? Poate faceti o propunere legislativa in acest sens, pentru a sti cei care nu au carnet de partid si „studii” pe la univeritatile „consacrate politicului”,ce ii asteapta.

    • Ai citit printre rânduri .. dacă oamenii fără studii ar fi lăsați sa moara intenționat in spital ,concluzia ta … ai socotit câți morți ar fi pe zi ?!! Dar trebuie sa mai respecți ce spune medicul .. dacă ții la viața !!

  17. @ ILEANO,

    PAREAI pana ACUM instruita si MORALA.

    Dupa CE MIZERII ai scapat pe Gaura GURII despre MOARTA (O MORATA ! cu Zile ) mi se pare ca esti ABJECTA !

    Marsh dupa AXON, GigaScurSuu’ si TOTI similarii lor, care spurca Forummuu’.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.