GUVERNAREA DE APOGEU A BINOMULUI
Perioada guvernării Ponta a fost perioada de apogeu a binomului. „Eu am lucrat foarte bine și cu SIE și cu SRI. Mă vedeam și în cadru neoficial. Nu m-am așteptat (să-mi facă dosar penal) pentru că asta a fost înțelegerea mea cu ei: „domn’e, fiți atenți, eu nu stau cu nimeni, nu mă văd cu nimeni, stau cu voi, vorbesc cu voi, aflați voi tot ce fac și dacă e vreun pericol, spuneți imediat și am degajat”, spunea cu seninătate Ponta.
El a amintit că Șova îi spunea insistent că va avea dosar penal la DNA. Și unde s-a dus atunci marele lider politic? La Coldea! ^Maior plecase, și am zis „dacă îmi faceți dosar, spuneți-mi că eu vreau să plec din funcție. Lăsați-mă pace”. Coldea a chemat-o pe doamna Kovesi, care s-a uitat în ochii mei și a zis „dar nu-i adevărat, nici vorbă, minte Șova. După care, după o săptămână sună telefonul, „sunt Uncheșelu, veniți mâine să vă pun sub urmărire penală^, a povestit nu demult Victor Ponta.
Cam așa se făceau și desfăceau lucrurile în perioada guvernării Ponta. La SRI puteai afla dacă ai sau nu dosar penal! Iar marele om politic Ponta nu doar că nu dădea de pereți cu acest sistem, dar îl și încuraja prin propria sa conduită.
În noiembrie 2015, după tragicul eveniment de la Colectiv, la un semn deschisă-i calea: Ponta demisionează și din funcția de prim-ministru, fără a discuta în partid luarea acestei decizii și lăsându-și colegii cu gura căscată. Demisionează și pleacă imediat în Turcia însoțit de Sebastian Ghiță. Sunt filmați într-un club de noapte din Istanbul.
De șapte ani, frustrarea de a nu mai fi șef pe nicăieri l-a perpelit continuu pe Victor Ponta. O perioadă a rămas membru PSD, dar privitor ca la teatru, departe de decizii. „Eu sunt comentator, dacă nu mă întreabă nimeni în PSD, vorbesc în presă. Nu știu dacă rămân în PSD, e decizia conducerii”, declara el în acea perioadă. În cele din urmă, nu mai rezistă și anunță înființarea unui nou partid. Era o decizie în buna practică a ilustrului său precursor Gabriel Oprea, care crease UNPR rupând ce-a putut din PSD.
Înființează Pro România, partid pe care-l lansează cu tam-tam în 2017, împreună cu fostul co-președinte ALDE Daniel Constantin și fostul prim-ministru interimar Sorin Cîmpeanu. Mari oameni, mari caractere și aceștia. Dar Ponta niciodată n-a știut să facă muncă de partid, la firul ierbii. N-a construit nimic, a primit totul de-a gata. De-aceea, partidul său, creat dintr-un site și-un sediu, a sucombat în scurt timp.
Pro România participă la alegerile europarlamentare din 2019 obținând 2 mandate, prin Corina Crețu și Mihai Tudose. Tudose. Mihai Tudose. Cu aceștia doi, PSD ar fi depășit PNL și ar fi redus la tăcere propaganda deșănțată a lui Rareș Bogdan și Iohannis, care trâmbițau în delir prima victorie liberală împotriva ciumei roșii.
La alegerile parlamentare din 2020, partidul lui Ponta pică în bot. Nu face pragul de intrare în parlament și marele strateg se dezumflă. La începutul anului 2021, el declara că se va dedica familiei şi proiectelor sale. „Nu m-am născut politician, nu intenţionez să mor politician. Lucrez în afara ţării. Muncesc în viaţa privată şi îmi e bine”, preciza Ponta.
Recent, oferea unui site de știri mai multe detalii. Spune că joacă golf și oferă consultanță economică. În ianuarie 2021 și-a deschis o firmă care se numește VP Projects Advisers. În anul respectiv, după numai 11 luni de funcționare, firma a înregistrat un profit de 438.000 euro. Pe pagina de web a firmei se vorbește despre o experiență uriașă în materie de consultanță: „Expertiza noastră este testată în peste 1.000 de proiecte pentru companii din aproape toate sectoarele, cu activități relevante în dezvoltarea afacerilor, consultanță politică internațională, afaceri publice, relații guvernamentale, crearea de coaliții, CSR, PR și mix de marketing”. Asta înseamnă că, pe parcursul anului trecut, firma lui Victor Ponta a derulat cam 3 contracte de consultanță pe zi, ceea ce e greu de crezut. (detalii pe https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-mai-fac-fostii-victor-ponta-joaca-mult-golf).
„Dau consultanță de business. Firmelor din afară, nu din România. Îmi spun părerea despre ce se întâmplă pe piețele din estul Europei. Nu dau consultanță politică, doar economică. Nu prea mai stau eu în România”, declara Victor Ponta site-ului respectiv, fără să intre în mai multe amănunte.
Ce fel de consultanță oferă Ponta și cui anume? „O săptămână pe lună e la birou și alte trei joacă golf”, declara, sub protecția anonimatului, un apropiat al fostului prim-ministru. La ce se pricepe el așa de bine încât poate să dea sfaturi pe bani mulți? Să nu ne imaginăm că în firma sa lucrează cine știe ce genii ale economiei mondiale. Victor Ponta este unic asociat, iar fosta sa consilieră, Geanina Pușcașu, este administrator unic al firmei.
Cu gândul la facturile de la iarnă, liderul Pro România mai spune că are de gând să se mute în țările calde: „Eu nu sunt un om sărac, am văzut cât mi-a venit întreținerea în august, am înmulțit de trei ori cu decembrie și am zis să ne mutam undeva la tropice, unde e cald”.
Despre golf spune că „îl cam bate Rareș Bogdan”. Bingo! Presa semnala că Ponta mai face echipă de golf și cu Dinu Pescariu, celebru denunțător în mai multe dosare legate de achiziția de licențe Microsoft. Bingo!
De partidul pe care-l înființase s-a ales praful. Mihai Tudose, Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin s-au conformat regulii „mai răsfirați băieți, mai răsfirați” și s-au priponit pe la alte partide. Acest Daniel Constantin este an alt arhetip al destrăbălării politice. Nici un an fără șefie la vreun partid – acesta pare să fie crezul de viață al lui Daniel Constantin. În numai 12 ani, personajul a avut o carieră fulminantă, având funcții de conducere în 4 partide: președintele PC (2010-2015, creația lui Dan Voiculescu), co-președinte ALDE (2015-2017), prim-vicepreședinte ProRomânia (2017-2019), vicepreședinte PNL (2020 și în prezent). A mai vorbi despre convingeri ideologice în astfel de situații ar fi o prostie.
Victor Ponta și-a băgat partidul în șanț nu numai politic, ci și economic. A fost spoliatorul principal al Pro România. Neavând nici un scrupul, omul s-a angajat la propriul partid în funcția de…consilier juridic, dându-și un salariu lunar net de 15.000 de lei, proveniți din banii publici primiți ca subvenție. Pe banii partidului a cumpărat un automobil electric Tesla cu 133.000 euro, probabil ca să arate clienților care-i cer „consultanță” cu ce mașină circulă. Mașina a fost folosită doar nouă luni, deoarece a fost scoasă la vânzare pentru a acoperi parte datoriile imense ale partidului. A fost vândută la un preț cu aproape 40.000 de euro mai mic unui creditor al Pro România. Geanina Pușcașu, fosta sa consilieră, a fost încadrată și ea la partid în funcția de „consultant în management”, cu un salariu lunar brut este 21.000 de lei (peste 4.000 de euro). Salarii uriașe mai aveau și alți funcționari de pe la partid, apropiați ai liderului.(Datele de mai sus sunt preluate dintr-o anchetă publicată pe https://romania.europalibera.org/a/salarii-mii-euro-pro-romania-ponta-angajat-consilier-juridic-/31454394.html).
VREA „SĂ AJUTE” PSD
Ponta nu digeră prea ușor situația în care se află, după ce, timp de peste aproape două decenii a circulat prin sufrageriile puterii. Golful îl distrează, dar gândul îi este la cum să sară iar gardul în sufrageria cu bucate.
În 2018, înaintea alegerilor parlamentare, când se credea pe cai mari, Victor Ponta declara că PSD se află pe o direcție feudală, retrogradă. „Eu nu mă întorc în PSD, dar cel mai natural aliat al Pro România sigur că ar fi PSD care, însă, se întoarce pe o direcţie social-democrat europeană. Acum este pe o direcţie feudală, retrogradă, care nu are legătură cu ideea de social-democraţie”, afirma atunci Ponta.
După eșecurile electorale din 2020, Ponta a întors-o ca la Ploiești cu privire la PSD, declarând că se așteaptă ca social-democrații să anuleze decizia privind excluderea sa, sub motivul că a fost luată când partidul este condus de Liviu Dragnea. El menționa la sfârșitul anului trecut că a deja discutat cu actualul lider al PSD, Marcel Ciolacu, despre revenirea sa în partid, la invitația acestuia. „Domnul Ciolacu m-a invitat, m-a întrebat. Dacă au nevoie, îi ajut cu plăcere. Dacă nu au nevoie, nu îi deranjez”, spunea el în noiembrie 2021.
Ponta recunoaște cu seninătate că „a lucrat foarte bine cu SRI și SIE, dar nu mă așteptam să-mi facă dosar”. Într-o apariție recentă la un podcast tv, fostul mare lider politic povestește că „asta fost înțelegerea mea cu ei”.
Adică el să le facă jocurile, iar ei să nu-i facă dosar. Și acest individ se gudură acum pe sub gardurile puterii, sperând ca tot „Ei” să-i deschidă iar poarta.
Cu ce preț, vom vedea.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Domnule profesor Octav Știrean, degeaba faci „seriale” defăimătoare cu Ponta, că el tot va reveni în PSD, și „pe cai mari”. Uite, recent, Bogdan Chireac și Cozmin Gușă au afirmat răspicat că Ponta ar fi un câștig pt PSD, și PSD are nevoie de un om cu valoarea lui Ponta. Lucru care sigur se va întâmpla…