O nouă achiziție a miliardarului ceh conectat la STS

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Premier Energy cumpără pachetul majoritar de acțiuni emise de Hargaz Harghita Gaz și, astfel, preia controlul asupra companiei.

Premier Energy este o societate care desfășoară activități de tip holding, deținând, în mod direct și indirect, participații în diferite companii din România și Republica Moldova. În România, Premier Energy P.L.C. deține companiile Premier Energy S.R.L., Ligatne Gas S.R.L., B.E.R.G. Sistem Gaz S.A. și Premier Energy Trading S.R.L., Ecoenergia, Alive Capital.

Societatea este controlată indirect de către miliardarul ceh Jiří Šmejc, prin Emma Capital. Acesta este bine ancorat în România, fiind conectat chiar la serviciile autohtone. De exemplu, în urmă cu câțiva ani, Serviciul de Telecomunicații Speciale a acordat un contract de 6,82 milioane de lei companiei Premier Energy Trading, pentru furnizarea de gaze naturale categoria de consum B în baza unui acord-cadru încheiat de Asocierea formată din Direcția Achiziții Publice, din cadrul STS (lider de asociere), Serviciul Român de Informații – UM 0461 București (asociat), Serviciul de Informații Externe (asociat), Serviciul de Protecție și Paza – UM 0149F București (asociat), Curtea de Conturi a României (asociat), conform datelor publicate de Serviciul Electronic de Achiziții Publice. Atribuirea contractului s-a făcut fără publicarea prealabilă a unei invitații la procedura concurențială. Practic, avem parte de un contract prin încredințare directă, fără participarea unei alte companii. Premier Energy Trading face parte dintr-un grup de societăți controlate de către Emma Capital, fond de investiții al lui Jiří Šmejc.

Justificând acordarea directă a contractului, STS a susținut că ”scopul organizării în comun a unei proceduri de achiziție gaze naturale de pe piață la disponibil, administrată de Bursă Română de Mărfuri, în vederea încheierii unui acord cadru de furnizare cu un singur operator economic este acela de a tranzacționa în ringul bursier o cantitate mare de gaze naturale care să fie atractivă pentru un număr cât mai mare de ofertanți astfel încât autoritatea contractantă să obțină un avantaj financiar pentru achiziția energie electrca pe care estimează să o consume”.

Hargaz Harghita Gaz S.A. este o companie activă pe piața gazelor naturale din România în calitate de distribuitor, precum și pe piața activităților conexe distribuției de gaze naturale, respectiv: proiectarea și executarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, proiectarea și executarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale. Până la data de 1 noiembrie 2021, Hargaz Harghita Gaz S.A. a fost titular al unei licențe de furnizare a gazelor naturale.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Este a treia achiziție din ultima perioadă a companiei controlată de către omul de afaceri ceh. Concurența a autorizat recent tranzacția prin care Premier Energy preia Ecoenergia. Ecoenergia este producător de energie electrică din sursă eoliană. Compania dezvoltă proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, operând un parc eolian cu o capacitate de 34,5 MW, situat în Comuna Stejaru, județul Tulcea. De asemenea, Premier Energy a preluat și Alive Capital S.A., furnizor de energie electrică şi gaze naturale, de servicii integrate pentru piaţa de energie și are licenţă de exploatare comercială pentru producția energiei electrice din sursă fotovoltaică.

Šmejc este unul dintre cei mai importanți antreprenori din Republica Cehă, dar și din Europa Centrală. Acesta a dezvoltat grupul Home Credit Group, furnizor de credite, și fondul de investiții Emma. În 1999, Šmejc a intrat în acționariatul postul de televiziune NOVA din Cehia, intrând ulterior în parteneriat cu Petr Kellner, cel mai bogat om din Republica Cehă, ajungând că dețină o participație de 34% din TV Nova Group. În 2005, Šmejc și Kellner au vândut televiziune către compania americană CME, proprietarul PRO TV, din România, pentru aproximativ 1 miliard de dolari și și-au unificat toate celelalte active, în grupul PPF. În 2012, Šmejc și Kellner și-au divizat proprietățile comune, iar primul dintre ei a înființat grupul de investiții, Emma. Acest grup s-a implicat în afaceri de jocuri de noroc din Cehia, Grecia, Austria și Italia.

În România, Šmejc a făcut mai multe achiziții de companii din sectorul gazelor, precum Forte Gaz, Amarad Distribuție dar și distribuția de gaze din mai multe localități din jurul Bucureștiului. De altfel, la finele anului trecut, compania Premier Energy, una dintre companiile aflate în grupul de societăți controlate de Emma Capital, a fost sancționată cu 6,3 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane euro), în calitate de succesor legal al companiei Gaz Sud SA, pentru abuz de poziție dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie. Prin efectul legislaţiei specifice, Gaz Sud a deţinut poziție de monopol pe piaţa distribuţiei de gaze naturale, aferentă celor 31 localități (situate în special în județul Ilfov) unde a deţinut licenţă de distribuţie.

De altfel, Premier Energy a fost favorizată de guvernarea PSD pentru că a beneficiat de prețuri scăzute la gaze naturale după ce acestea au fost plafonate prin OUG 114 și a unei decizii a ANRE, condusă Dumitru Chiriță. De altfel, compania, care este distribuitor și furnizor de ultimă instanță și în Otopeni, a trimis clienților pe care i-a preluat de la Otto Gaz o ofertă de piață concurențială cu 20 de lei/MWh sub cel reglementat (până la finele lunii iunie mare parte din consumatorii casnici de gaze naturale erau captivi sistemului reglementat, cu prețuri stabilite de ANRE).

În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că Gaz Sud a impus tarife discriminatorii pentru servicii de avizare tehnică a proiectelor, de recepţie a lucrărilor şi de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale (IUGN), diferenţiate în funcţie de realizatorul lucrărilor de proiectare şi de execuţie a instalaţiilor.

Proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează, în condiţii concurenţiale, de către operatorii economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final.

Potrivit reglementărilor, distribuitorul de gaze naturale, în acest caz Gaz Sud, avea obligaţia de a verifica şi aviza proiectele de execuţie a instalaţiilor, de a recepţiona lucrările şi de a pune în funcţiune IUGN, pentru consumatorii din localităţile aflate în zonele sale de distribuţie. Pentru aceste servicii, distribuitorul încasa tarife care intrau în componenţa prețului total plătit de consumator.

Astfel, consumatorii care realizau proiectele și instalațiile cu Gaz Sud plăteau tarife mai mici pentru avizarea tehnică a proiectelor, recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, față clienții care apelau la alți operatori (concurenți) pentru realizarea proiectelor și instalațiilor. În acest fel, Gaz Sud a provocat firmelor concurente un dezavantaj concurenţial, cu scopul înlăturării acestora de pe piață.

Amenda a fost aplicată distribuitorului de gaze naturale Premier Energy SRL, în calitate de succesor legal al entităţii investigate, Gaz Sud, ca urmare a fuziunii prin absorbţie realizate în 2017. Compania a beneficiat de o reducere de 15% a amenzii pentru că a recunoscut încălcarea legii.

Premier Energy SRL, înfiinţată în anul 2007, operează pe piaţa gazelor naturale din România, în calitate de distribuitor şi furnizor începând cu anul 2013, în baza licenţelor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Premier Energy SRL desfăşoară şi activităţi conexe distribuţiei de gaze naturale, cum ar fi: activităţi de branşare şi debranşare de la reţea, mentenanţă instalaţiilor de racordare, verificarea instalaţiilor de utilizare, revizii, proiectare, eliberare avize, precum şi extinderi de reţele de distribuţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

6 Comentarii

  1. La pushcarie cu speculantii, nationalizati companiile in domeniul energiei, petrol, gaze naturale si utilitati.

  2. In mod gresit si ilegal- Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Premier Energy cumpără pachetul majoritar de acțiuni emise de Hargaz Harghita Gaz și, astfel, preia controlul asupra companiei.
    Din articol rezulta ca nu s-au respectat legile concurentei ,contractul fiind atribuit prin încredințare directă, fără participarea unei alte companii.
    In urmă cu câțiva ani, Serviciul de Telecomunicații Speciale a acordat un contract de 6,82 milioane de lei companiei Premier Energy Trading, pentru furnizarea de gaze naturale categoria de consum B în baza unui acord-cadru încheiat de Asocierea formată din Direcția Achiziții Publice, din cadrul STS (lider de asociere), Serviciul Român de Informații – UM 0461 București (asociat), Serviciul de Informații Externe (asociat), Serviciul de Protecție și Paza – UM 0149F București (asociat), Curtea de Conturi a României (asociat), conform datelor publicate de Serviciul Electronic de Achiziții Publice.
    Dci exista o „asociere „intre Dir.Ach.Publice din cadrul STS,SRI,SIE,SPP si ca sa fie cu MOTZ si CURTEA DE CONTURI !
    Prezentul contract de atribuirea contractului făcut fără publicarea prealabilă a unei invitații la procedura concurențială,CONTINUA IMPLICAREA SERVICIILOR SI A CURTII DE CONTURI IN CORUPTIE SI LEZAREA LEGII SI ALE INTERESULUI NATIONAL,prin atribuirea directa catre MILIARDARUL CEH,implicat cu miliardarul Kellner in cumpararea PROtv ,a gr.Emma implicat în afaceri de jocuri de noroc din Cehia, Grecia, Austria și Italia.
    Este vorba de CONCERNE STRAINE,deci de politici de monopol contravenind CONCURENTEI.
    CEREM ORGANELOR PENALE,PG,DNA,DIICOT sa puna lupa atit pe ilegalitatile SECURISTILOR +ASOCIATI CU CURTEA DE CONTURI,cat si pe grupurile straine cu tendinte de MONOPOL,Cons.Concurentei admitind TRANZACTII ILEGALE,prin atribuire directa MIntind ca nu se incalca legile concurentei!

  3. Conectat la STS caras Severin.direct.
    Iar romanii lucrează cu conceptul:divide et impera!!!
    De frica ungurilor dau țara pe gratis urmașilor imperiului austro-ungar…de aia TRANSILVANIA va fi independenta.sau partenera ungariei.iar războiul va distruge țara aia falsă.

  4. Un lucru e cert: la iarnă, bunilor noștri parteneri la guvernare le vor clănțăni dintii-n gură de frig… Să le fie de bine!

  5. „Uite-asa ,uite-asa ,ca la noi la Maciuca !” Si ne miram de ce ies in urma votului „cei care trebuie „! Anafura lor

  6. Deci S.T.S. operează pe rețelele de gaz metan, nu pe cele electrice?
    Bre, acum se ye$$plikă kă de ce nu a găsit avionu’ lu’ dobitocu’ Iovan, căzut în Munții Apuseni!
    Noroc cu moții de-acol’, cu tehnologhiya lor dă ascultare cu urechea, dă pă vremea lu’ Avrămuț Iancu, că altfel nu se mai găs’a avionu’ pînă în anu’ s’u 2250, cîn’ ne invadau marțîienii nerfoși că am intrat păstă iei la ordinu’ lu’ Obama șî $$oroș…..[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.