La început, a fost ”elementul decisiv” Stinger, apoi rachetele antitanc Javelin. Apoi a urmat HIMARS, a urmat ”elementul decisiv” Patriot, Leopard 2, ba chiar și vehiculele de luptă Bradley. De aproape două săptămâni, toată presa internațională vorbește despre elementul decisiv F-16, care poate schimba soarta războiului din Ucraina, după ce Olanda și Danemarca (mai nou și Norvegia) au anunțat că vor oferi Ucrainei nu mai puțin de 61 de astfel de avioane multirol.
Însă, la scurt timp după vizita președintelui Ucrainei în cele două țări, au apărut precizările care reduc din entuziasmul de la Kiev și din capitalele vestice. Condițiile despre care vorbea premierul demisionar al Olandei, Mark Rutte, pentru a oferi Ucrainei 42 de avioane țin de trecerea la aparatele de generația a cincea F-35. Or, acest lucru se va întâmpla abia în 2025. Danemarca va livra primele șase avioane până la finalul acestui an (piloții ucraineni se vor antrena în Danemarca și România). Abia în 2024 vor fi oferite alte opt avioane daneze. Iar ultimele cinci vor ajunge în Ucraina în 2025.
Dar motivul pentru care F-16 nu va face diferența pe frontul din Ucraina nu ține doar de numărul mic de aparate, cel puțin în următorul an. Este vorba, în primul rând de mai multe probleme tactice și logistice și de contramăsurile foarte eficiente pe care Rusia le are împotriva acestor avioane, scrie locotenent-colonelul american Daniel. L. Davis, într-un articol publicat de 19fortyfive.com.
F-16 este un avion care a intrat în serviciu în 1979, iar versiunile ce vor fi oferite Ucrainei nu sunt dintre cele mai noi și mai modernizate, ci dintre cele mai vechi. Olanda, spre exemplu, a anunțat că va oferi avioane la care a început să renunțe chiar înainte de a trece la modelul F-35. Apoi, dincolo de piloți, F-16 necesită personal cu înaltă calificare pentru mentenanță, are nevoie de mentenanță după fiecare misiune de luptă, are nevoie de o mulțime de piese de schimb și de piste speciale. Va fi foarte greu ca armata ucraineană să îndeplinească în scurt timp toate aceste condiții.
În al treilea rând, F-16 este un avion redutabil doar atunci când este integrat într-un sistem de apărare aeriană care nu pare să existe acum în Ucraina. Și, foarte important F-16 este vulnerabil în fața sistemelor antiaeriene rusești S-300 și S-400 și ar fi în inferioritate în fața avioanelor rusești Su-35, spune colonelul Daniel Davis. ”Nu e vorba că F-16 este un avion prost. Dimpotrivă, este un sistem de luptă foarte bun. Însă sunt prea puține, sunt prea puțini piloți ucraineni care se pot antrena, sunt prea multe neajunsuri logistice și tactice, iar contramăsurile Rusiei sunt foarte eficiente. Războaiele sunt duse, câștigate sau pierdute de oameni, nu de tehnologie. Ucraina a demonstrat un curaj remarcabil și tenacitate în acest război și, în multe privințe, a depășit așteptările. Însă piloții ucraineni sunt oameni, nu mașini, și, după ce au suferit pierderi uriașe în ultimele 18 luni, capacitatea lor de a purta pe mai departe acest război s-a diminuat. Faptul că Ucraina va avea câteva avioane nu va schimba situația conflictului. E timpul ca Washingtonul și Kievul să accepte această realitate dură”, scrie Davis.
Scriind nu din perspectiva unui militar, ci a reporterului de război, Aris Rousinos atinge și el subiectul F-16, alături de aspecte diplomatice și politice, si ajunge la o concluzie similară.
În loc să investească mult capital politic pentru procurarea unor arme foarte costisitoare precum F-16 sau să șicaneze Rusia cu atacuri cu drone sinucigașe care atrag multe ”like-uri” în social media dar îi deranjează tot mai mult pe liderii de la Washington, Kievul ar face mai bine să lase din nou inițiativa pe front armatei ruse, care astfel ar suferi pierderi mai mari decât în actuala defensivă bine pregătită încă din toamna trecută de generalul Surovikin.
Apoi, în cazul unui ”război adevărat”, așa cum scria strategul american Edward Luttwak, într-o singură zi se pot pierde zeci avioane la sol și zeci de tancuri până ca generalii să-și fi băut cafeaua de dimineță. O asemenea rată a pierderilor depășește cu mult capacitatea industriei de război a aliaților, axată în ultimele decenii pe dezvoltarea unor arme extrem de sofisticate însă produse într-un număr ce nu poate face diferența într-un conflict total.
Se adaugă apoi o realitate despre care presa vorbește prea puțin – greutățile prin care trec ucrainenii, într-o țară care avea un PIB pe cap de locuitor mult sub cel al Belarusului, spre exemplu, înainte de invazia rusă. La o inflație ce se apropie de 30%, la alimentele pentru care ucrainenii plătesc chiar mai mult decât în țările vest-europene (de unde sunt importate acum multe dintre aceste produse) se adaugă tăierea bugetului multor sectoare. Ajutoarele de șomaj au fost reduse drastic, însă puțini sunt ucrainenii care mai depun cereri pentru aceste subsidii, pentru că exista riscul să fie trimiși pentru a muncă de ”reconstrucție” în zonele apropiate de linia frontului sau de a fi recrutați. Populația a scăzut și ea cu peste 8 milioane. Ucraina ar avea nevoie de revenirea în țară a cel puțin 2,8 milioane de femei, pentru a contribui la refacerea economică, însă un expert citat de Bloomberg arată că, într-o primă fază, revenirea acestor ar costa Ucraina circa 10% din PIB până în 2032, o pierdere care depăși cu mult ajutoarele promise de UE – 14 miliarde de euro anual pe o perioadă de patru ani.
Axarea pe apărare, nu pe ofensivă ar permite Ucrainei să acorde mai multă atenție celei mai mari vulnerabilități – locul Kievului în politica americană. ”Este un adevăr crud, dar pentru Ucraina nu este imperativ să recucerească Crimeea și nici orașele cu loialitate ucraineana dubioasă din Donbas, ci să mențină cvasi-alianța cu America, pentru a sigura supraviețuirea pe termen mediu a statului ucrainean. ”Fără susținerea Americii, tot sprijinul european s-ar diminua într-o măsură sau alta; chiar programul de înarmare al Poloniei arată că liderii polonezi atât de apropiați de Kiev nu mizează pe o victorie ucraineană”, scrie Rousinos.
”Realitatea este că suveranitatea Ucrainei depinde uriaș de capriciile și inconsecvența politicii interne americane. Indiferent dacă Trump va evada sau nu din închisoare pentru a reveni la putere, indiferent dacă scandalurile de corupție legate de Ucraina îl vor afecta sau nu pe Joe Biden, opoziția din SUA privește cu tot mai mult scepticism războiul din Ucraina, iar capricioșii alegători americani arată că nu mai vor să finanțeze apărarea ucraineană”, scrie Aris Rousinos.
Este evidentă înmulțirea declarațiilor sub condiția anonimatului făcute de oficiali americani care arată nemulțumiri legate de strategia adoptata de Ucraina în fața Rusiei. Pe de altă parte, Kievul începe să critice Vestul pentru că nu livrează suficient armament. Or, Ucraina nu-și permite riscul unor asemenea dispute cu aliații, dispute care sunt cu mult mai importante decât cele câteva cătune pe care forțele ucrainene le-au eliberat de sub ocupația rusă.
Războiul nu se poate încheia în condițiile actuale, cu Rusia mirosind slăbiciunea ofensivei ucrainene și cu obstinația Kievului pentru recuperarea tuturor teritoriilor, inclusiv Crimeea. ”Chiar dacă SUA ar obliga Kievul să participe la negocieri, Moscova nu va accepta nimic în afară de capitularea Ucrainei, ceea ce Ucraina nu poate accepta, iar America nu poate garanta fără a-și pierde autoritatea morală”, scrie Rousinos. Făcând aluzie la retragerea SUA din Afganistan, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat recent că ”SUA nu au cel mai bun istoric atunci când vine vorba despre susținerea aliaților”. Nu ar fi deloc bine pentru Ucraina și nici pentru aliații din NATO dacă Washingtonul i-ar da dreptate lui Lavrov. Dar, pe de altă parte, pentru Ucraina, conflictul nu poate continua pe coordonatele unui război de uzură, având în vedere disproporția față de resursa umană și industrială a inamicilor.
„În loc să-și tot exprime public susținerea pentru Ucraina, pentru ca apoi să infirme acest lucru în privat, Washingtonul nu ar trebui să mai promită Ucrainei mai mult decât îi poate oferi în mod realist, mai ales în condițiile unei schimbări de administrație, în 2024. La fel, Ucraina trebuie să-și ajusteze ambițiile conform cu semnalele din SUA: ar trebui să renunțe la fanteziile despre spargerea unei Rusii umilite într-o mulțime de republicuțe etnice, ar trebui să renunțe la fantezia de a-l trimite pe Putin în banca acuzaților la Haga și ar trebui să se axeze pe ceea ce se poate obține în mod realist într-un an de acum încolo. America și Ucraina trebuie să ajungă la un compromis: SUA trebuie se ofere Ucrainei mai mult decât este acum dispusă acum să ofere administrația Biden, iar Ucraina trebuie să-și reducă din obiective.
Motzatule de Bahmut, elicopterele zboară ele mai încet, dar pot zbura și la rasul pămîntului, deci pot transporta trupe de asalt dincolo de câmpurile de mine! Fără să poată fi doborite de antiaeriana!
Nu îi cere nimeni să ajungă în Crimeea sau la Moscova! Dar ce-ai făcut tu pe la Otopeni, cînd curățai barabule cu baioneta, sau pe la cules sfeclă și cucuruz nu era serviciu militar, ci pușcărie cu spălare pe creier!