O nouă bază sportivă pentru copiii din sect. 4

 Unul dintre cele mai moderne complexuri educațional-sportive din Capitală, o grădiniță nouă, cu un bazin de înot semiolimpic, cu pistă de atletism și cu terenuri de sport complet refăcute s-a deschis la Școala Gimnazială Nr. 190, din Sectorul 4.

Cu o grădiniță nouă, construită de la zero, cu un bazin de înot semiolimpic, cu pistă de atletism și cu terenuri de sport complet refăcute, Școala Gimnazială Nr. 190 din Sectorul 4 i-a primit pe cei peste 2.000 de elevi în cele mai moderne și sigure condiții de studiu.

Investiția a fost în valoare de 13.360.376,75 lei, iar banii au provenit din fonduri europene, accesate prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”.

Noua grădiniță poate primi 300 de preșcolari, ce vor fi găzduiți atât în regim de program normal (până la ora 12:00) cât și în regim de program prelungit (până la ora 16:00).

Grădinița a fost construită de la zero, are un regim de înălțime P+2E+3E (parțial), are o suprafață construită de 673 mp și o suprafață desfășurată de 2.123 mp. Este formată din două tronsoane, în care spațiul a fost amenajat conform tuturor funcționalităților educaționale și administrative necesare, cu 12 sali de clasă, spații de joacă și de odihnă, zonă de luat masa, spații administrative.

Totodată, de bază sportivă vor beneficia toți copiii înscriși la școlile și liceele din Sectorul 4. Aceștia vor avea acces gratuit la cel mai nou bazin de înot semiolimpic din Capitală, ce a fost dat în funcțiune luni, în prezența primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministrul a mers la complexul educațional-sportiv împreună de noul fenomen al sportului românesc, înotătorul David Popovici, multiplu campion european la juniori și deținător al locului IV la recenta ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokio, la numai 16 ani.

Încheiem o investiție importantă în infrastructura școlară din Sectorul 4. Avem aici, la Școala Gimnazială Nr. 190, o grădiniță nou-nouță, școala modernizată și autorizată ISU, terenuri de sport, pistă de atletism și nu în ultimul rând, un bazin de înot semiolimpic, singurul din București omologat. Dovedim în acest fel ca se poate să punem la dispoziția copiilor toate facilitățile necesare pentru performanță. Atât educațională, cât și sportivă, așa cum a punctat și fenomenul înotului mondial, campionul David Popovici, care împreună cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu, a vizitat acest complex educațional-sportiv. Evident ca vom continua astfel de investiții, mai ales după ce vom avea aprobat PNRR-ul la nivel național.”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

Prezent la Școala Gimnazială Nr. 190, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a apreciat investițiile în infrastructura școlară, derulate de Primăria Sectorului 4.

Ne-am bucurat să fim aici prezenţi, pentru că aveţi un lucru unic în Bucureşti: singurul bazin semiolimpic omologat de 25 de metri, cu şase culoare. Mai sunt încă două bazine de înot în şcolile din Bucureşti, dar nu sunt omologate. De asemenea, grădiniţa este un model de succes pentru Şcoala 190. Cei 2.200 de elevi ai acestei şcoli, alături de cei 120 de profesori, demonstrează atractivitatea acestei şcoli.(…)Avem nevoie de cooperare cu autorităţile locale pentru extinderea infrastructurii, în aşa fel încât la Şcoala Nr 190 să se poată înfiinţa, pe lângă clasele de atletism, şi o clasă de înot pentru că aveţi singurul bazin semiolimpic omologat din Capitală”, a transmis Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației.

Și campionul David Popovici a fost încântat de condițiile pe care le oferă bazinul semiolimpic de la Școala Gimnazială Nr. 190.

Orice școală care are un bazin de înot, un teren de bachet sau o pistă de atletism, îl va face pe elev să se îndrăgostească de sport. Îmi place foarte mult cum arata bazinul de aici de la Școala Nr 190. Acesta este mirosul meu preferat, mirosul de clor.”, a afirmat campionul David Popovici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. pril „felentari” comunishtii le facusera vre-o 2 scoli cu bazin,
    in clasa 1 toti luau premiu cu coronitza,
    ce te caci in gustu de cheltuitor-praduitor al lui balutza?

  2. Degeaba scriem aici, comentariile care nu sunt favorabile primarului Băluță au fost șterse!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.