O nouă dezvăluire despre atentatorul de la Berlin

Anis Amri, presupusul autor al atentatului de la Berlin, planifica să meargă la Roma, înainte de a se duce la nord de Milano, unde a fost împușcat la 23 decembrie de către poliție, scrie presa italiană vineri, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„În gara din Torino, după sosirea din Franța, el a fost filmat de două ori de camere de supraveghere, în timp ce căuta un ghișeu automat de informații despre trenuri care să plece spre Roma sau Milano”, informează Il Corriere della Sera, fără a cita sursa.

„Ca un semn că nu avea o direcție precisă de deplasare, el a optat în final pentru un tren regional spre Lombardia, pentru că la acea oră târzie nu exista niciun tren spre capitală”, continuă cotidianul milanez.

Mai multe ziare informează că, odată ajuns la Milano, în 23 decembrie în jurul orei 02:00, Anis Amri s-a întâlnit cu un tânăr salvadorian pe care l-a întrebat „de unde ar putea lua un tren sau un autobuz spre Roma, Napoli sau Sud”.

Sesto San Giovanni, oraș la nord de Milano, unde a fost ucis Anis Amri, este punctul de plecare al autocarelor cu destinația Spania, Maroc, Albania sau sudul Italiei.

Potrivit cotidianului Il Messaggero din Roma, faptul că tânărul tunisian intenționase să se ducă în Capitală „nu este întâmplător”.

Pentru că „în Latium avea probabil contactele cele mai strânse”, continuă ziarul care arată că Anis Amri a locuit mai multe săptămâni în Aprilia, la 40 km sud de Roma, la unul dintre compatrioții săi întâlnit în Lampedusa și aflat în prezent în închisoare.

Mai multe percheziții au fost efectuate, în special în locuințele unde a fost găzduit în urmă cu un an în această zonă agricolă, potrivit poliției.

Înainte de a se duce în Germania, în iulie 2015, Anis Amri, sosit în 2011 în Lampedusa, a petrecut patru ani în închisoare în Sicilia pentru incendierea unei școli și este posibil să fi stabilit contacte durabile cu alți deținuți.

Ancheta în curs asupra atentatului criminal din Berlin, soldat cu 12 morți și zeci de răniți, urmează să clarifice numeroase puncte, începând cu existența unei eventuale rețele de susținere în pregătirea atacului cu un camion furat și fuga tânărului tunisian.

„În acest stadiu al investigațiilor, nicio legătură sau sprijin pe care Anis Amri le-ar fi putut avea la Milano sau în regiunea sa nu au apărut”, a declarat vineri prefectul poliției din Milano, Antonio de Iesu, în fața presei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.