O nouă furtună pe piaţa financiară

Bursa de pe Wall Street s-a încheiat din nou în scădere, iar indicele bursier Dow Jones a înregistrat, joi, o scădere de peste 1.000 de puncte, coborând cu 4,15% din valoarea iniţială, informează site-ul agenţiei Associated Press şi postul BBC.

Un alt indice important, S&P 500, a avut o scădere 100,6 puncte, coborând cu 3,75%, în timp ce valoarea indicelui Nasdaq a pierdut 274,8 puncte, înregistrând o scădere de 3,9%.

Dow Jones a avut luni o scădere de 1.175 de puncte, cea mai mare după criza financiară din anul 2008, situaţii asemănătoare înregistrându-se şi la bursele S&P 500 şi Nasdaq.

Valoarea indicelui S&P 500 a înregistrat luni o scădere de 3,8%, iar Nasdaq a piedut 3,7% din valoare.

Prăbuşirea burselor globale, care părea să se fi încheiat la mijlocul săptămânii, a revenit vineri în SUA şi mai ales în Asia, cu declinuri care depăşesc 10% faţă de valorile din ianuarie. China, unde domină investitorii de retail, a fost lovită cel mai puternic.

Valorile de referinţă ale pieţei japoneze de capital au scăzut vineri cu peste 3%, bursa din Hong Kong-ul a scăzut cu aproape 4%, iar în China pierderile au depăşit 5%. Concomitent, China a cotat yuanul în scădere până la niveluri care n-au mai fost întâlnite din 2015.

Indicele NIKKEY al Bursei de la Tokyo a scăzut cu peste 500 de puncte, ajungând la cotaţii în jurul valorii de 23.000 de puncte, MSCI Asia Pacific a scăzut cu 2,1%, indicele Topix a scăzut cu 2,2%, apoi indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 3,5% şi indicele S&P / ASX 200 din Australia a scăzut cu 0,9%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.