Autoritățile din orașul Kiev au luat decizia să instituie din nou starea de asediu în oraș. Asta înseamnă că locuitorii rămași în oraș vor fi obligați să stea în case până luni.
Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, a făcut anunțul sîmbătă.
Ca urmare, începând de sâmbătă, la ora locală 20.00, locuitorii vor fi obligați să rămână în case.
”Comandamentul Militar a decis să consolideze interdicţia de circulaţie. Ea va dura de sâmbătă, de la ora (locală) 20.00 (şi ora României), până luni, la ora (locală) 7.00 (şi ora României)”, anunţă într-o postare pe Telegram Kliciko.
Locuitorii pot ieşi din case doar pentru a se duce în adăposturi atunci când sună alarmele.
Armata rusă anunţă sâmbătă noi atacuri cu rachete vizând ţinte militare în vestul, centrul şi sudul Ucrainei, relatează CNN.
Rachete de tip Kalibr, lansate de pe mare ”au distrus un depozit de muniţie şi armament situat în apropiere de Veliki Korovinţi, în regiunea Jitomir”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
”O rachetă de înaltă precizie (de tip) Onyx a distrus o bază de carburant în zona Mîkolaiv, care alimenta Forţele armate ucrainene în sudul Ucrainei”, anunţă el.
Eu vad cum cei 40% din rusi de pe toata suprafata Ucrainei convietuiesc foarte frumos cu ucrainienii: sunt familii mixte, auzi vorbindu-se mai mult limba rusa si rar ucrainiana.
N-am vazut vreun rus din Ucraina gudurandu-se in fata tancurilor eliberatorilor, denazificatorilor si macelarilor rusi. In schimb am vazut la TV rusi din Ucraina care lupta alaturi de ucrainieni si-i omoara cu placere pe conationalii lor ,,eliberatori”.
,,Slava” zic si rusii, iar eu stiu cuvantul acesta de pe vremea cand nici nu stiam de Ucraina.
De citat de la rusii cei pasnici pot sa-ti citez un carnat intreg de minciuni si amenintari: ca rusii n-au atacat Ucraina, ca ei ataca numai obiective militare, ca arsenalul lor nuclear este pregatit mereu spre Europa, ca Romania sa stea cuminte ptr ca are aeroporturi de pe care pleaca avioanele ucrainiene sa-i atace pe vitejii soldati rusi, ca daca nu sunt lasati sa-i macelareasca in voie pe ucrainieni vor folosi atomica impotriva statelor NATO si alte promisiuni din acestea morbido-nucleare putiniste, izvorate din mintea confuza a schizofrenicului kremlinez.
Si le-as recomanda unora sa-si amintesca totusi ca adevaratul vinovat al declansarii acestui razboi este insusi tov Putin care i-a inarmat pe separatisti si tot el a ordonat invadarea Ucrainei ca si macelul ce se desfasoara acolo.
Cred ca mai logic ar fi ca fiecare tzara sa fie lasata sa-si aleaga singura calea, sa adere la ce vrea si sa fie condusa de cine vrea, nu sa fie invadata de niste bestii ajutate de criminali ceceni, sirieni, hezbolah si wagnerieni (ce cuplaj select!). Riposta ucrainienilor demonstreaza clar ca nu-i vor pe rusi.