O nouă lovitură în plin pentru Băsescu

O nouă lovitură în plin pentru Traian Băsescu. Fostul președinte are la dispoziție 60 de zile pentru a elibera vila de protocol, potrivit unei somații primite de la RAAPPS, se arată într-un răspuns transmis de Regia Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea MEDIAFAX.

Securistul Băsescu la decontul final

Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atât titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare”, se arată în răspunsul RAAPPS pentru MEDIAFAX.

Presă: Băsescu, internat la Paris. Sau la Bruxelles

Potrivit sursei citate, în cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul pus la dispoziție, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea.

În 2015, lui Traian Băsescu i s-a dat spre folosința gratuită vila situată în Str. Gogol nr. 2, sector 1 din Capitală.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat.

Elena Udrea, după verdictul pentru Băsescu: Marș!

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

T. Băsescu începe să simtă urmările deciziei ICCJ

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12

36 de Comentarii

  1. Marsh ! tu, fa tzoapa de infractoare inraita, femeia Udrea ex-Cocos, din Plescoi zona Buzau, esuata in Bucuresti rupta-n koor de saraca, imbogatita imoral si nerusinat din fraudarile la Bugetul Tarii, aceasta escroaca trebuie obligata sa restituie milioanele Euro sterpelite cand facea ea, pe Ministra la Dezvoltare, bla, bla. Complice a Basescului, escroaca trebuie executata la banii furati.

  2. Escrocul acesta n-a avut nici pe racu. A avut poate o coma alcoolica si cu ocazia asta a vrut sa profite ptr a obtine un certificat medical cu care sa scape de puscarie in cazul cand ar fi arestat ptr declaratie falsa.

  3. Și care este problema? Grav a fost că s-a ajuns aici in condițiile in care fapta s-a petrecut acum vreo jumătate de secol. Să umilesti un om după atata timp este grav, si nu unul oarecare. Dar, ce să-i faci, presedintele Băsescu a făcut ca instituțiile de forță să fie puternice. De ”puterea” aceea au ”beneficiat” unii, vor mai beneficia și alții , că na, așa este spiritul legii iar justiția respectă legea făcută chiar de către politicieni. Și apoi nu o fi fostul președinte vreun amărât cu leafă de 2500 lei , cu rate la apartament, cu trei copii minori, cu facturi la gaz si curent de 3000 de lei pe lună ca să se umilească in fața unora. Sănătos să fie, că in România este loc pentru toată lumea!

  4. sa fii tinta planetara si sa stai cu iodura de potasiu la capu patului, cum o fi?

  5. Ce nu si-a imaginat fostul presedinte a fost faptul ca el a trait cu convingerea ca parlamentarii sunt toți un fel de EBA, săraci cu duhul și degeaba acolo si nu merită niciun fel de respect , demnitari fiind si ei, si domnia sa/ Si uite așa , dintre toți salariații din imensa cladire a palatului Parlamentului( cât o fi factura la utilități), toți au pensie de serviciu sau specială( greșit termenul și existența lui in legislatia si realitatea romaneasca),( chiar Elena B. in persoana) vor avea pensii speciale, doar senatorii si deputații nu, lucru care nu exista in lumea civilizată. Dacă maine, presedintele Senatului se pensionează , el va avea 3000 de lei. Așa că, fără supărare , domn Președinte. In România totul este posibil. Țara-i săracă, bugetul este și mai și! DE unde pensii ca-n lumea civilizată , cinstită cu patrioți la conducere?

  6. S-a intors roata istoriei, dupa cati a bagat pe nedrept la inchisoare
    Ca la mintit si la fals in declaratii u l-a intrecut nimeni, si la bataia de joc aratata tarii la referendum

  7. Ne-a nenorocit mai mult de un deceniu. A fost cel care a spart Conventia Democratica, l-a umilit pe Ciorbea, pe Constantinescu, a murdarit tot ce a atins. Acum ii plinge Bogdan Chireac de mila, hiopopotamul ala parvenit ii ureaza „sanatate, din inima”!…
    A creat sistemul securitatii totale, eu asa denumesc monstrul pe care l-a eliberat din cusca post-decembrista. Este o fiinta odioasa, un delicvent caruia i s-au acordat puteri depline si care le-a folosit cu autoritate deplina. Pina cum, cind a aflat ca americanii merg pe principiul „hire and fire”, adica nemaiavind nevoie de el l-au lasat in vint, la dispozitia nenumaratilor dusmani pe care si i-a facut, crezind ca e intangibil. Astept cu interes caderea Monicai Macovei (Udrea e doar o fufa obraznica), a lui MRU si altor demnitari ai unei Romanii sfisiate de mizerie si slugarnicie. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  8. Orice veste rea pentru Basila e o veste excelenta pentru mine ! Insa … sa nu ne bucuram prea mult ! Sa incercam sa ne reamintim cazurile „familia Geoana” si „purcica lu’ Roman”, care au durat ani de zile pina cind niste nesimtiti sa se care !

  9. Nu va AMAGITI !!! BASESCU NU VA FI LASAT SA TRAIASCA LINISTIT!!! Totul a inceput cu acest ACV , tratabil doar la PARIS !!!
    Iar acum , cand corabia incepe sa intre la apa ,toti SOBOLANII vreu sa fuga !!!

  10. Tatarul alcoolic Petrov dus pe brate de Ospatarii din Brussels la Avionul Privat pentru a fi Dezalcoolizat la Paris ne Santajeaza prin Interpusi ca il va Da-n Git pe Skiorul Navetist Iohannis – Klaus Iohannis – in Ziarele de Limba Germana.
    Petrov cere Imunitate de la Zombie Joe TaliBiden care, in Senilitatea Sa Severa – il Confunda cu Alexander Lukashenko iar Baba Dementa Pelosi – Nancy Pelosi – il Confunda cu Viktor Orban.
    Astea fiind Spuse, Algorithmii Nostri de Evaluare, prezic o Condamnare Masiva in Domino Efect a Lotului Basescu in Noua Justitie a Regimului Fanariot Iohannis pentru a Razbuna Furia Iobagilor Mioritici in Prag de Rascoala.
    BOBORU O CERE…

  11. Escrocul Basescu a visat ca va ramane presedinte etern dupa modelulul rusesc.
    A incercat s-o impinga la presedintie pe Nutzy von Pleskoi, amoarea lui de incredere. Era mai fasneata decat fiica-sa Succesuri (a incercat si cu Succesuri s-o faca succesoare la tron, dar n-a avut cu cine). De aceea a facut-o pe Nutzy presedinta PDL, de aceea o facuse si Cabinetul-2: ca s-o rodeze si in problemele de administratie prezidentiala.
    El visa s-o puna de fatzada pe Nutzy, iar de sub fusta mini a ei sa conduca tot Petrov.

  12. Petrov nu putea fi controlat la conturi datorită statului care-i confera imunitatea de ex președinte,dar acum s-a terminat…De-aia a făcut atac de panică și-au dat pe dinafară toate bolile din el,pentru că deputatul Cristescu,fost nr.2 în PMP,a declarat cu subiect și predicat faptul că zeci de curse private aeriene au transportat miliarde de dolari inafara țării.Șpăgile lui Petrov &camarila !

  13. Dar dece peste 60 de zile si nu imediat ?Are destule case ca cea din mihaileanu,si probabil multe alte case unde sa se mute el si familia lui.,astazi si nu peste 2 luni de zile.Nu exista motiv sa mai fie pastrat in aceasta casa!!!!!!Nu este decat o gluma de a justitiei din Romania.

  14. Mare branza un kil de cas! La cate milioane de dolari/ euro are Petrov la Trezoreria Statului plus prin conturi pe afara, poate să cumpere zeci de palate. Pot să trăiască belferi și strănepoții lui Petrov! Nu mai plângeți pe umerii javrei ordinare. Daca era de rasa, era alta mâncare de pește!

  15. Este bun și războiul la a ceva! Unchiul Sam a dat ordin să fie executat oligarhul rus Petrov. Daca tot se învecinează la Snagov cu rușii de la ALRO, nu cumva a vandut aluminiul de Slatina la ruși contra comision gras?

  16. Basescu asta e un mare smecher, care si-a tras tot felul de foloase.
    Nu ca Mircea Geoana, care a pornit in viata de jos. De la parterul vilei din Primaverii.
    De aia e bine ca avem de unde alege.

  17. Poate începe și marele proces al vânzării-subminării economiei naționale. Petrov ar fi doar începutul. Putem umple ușor câteva pușcării.

  18. Hai că l-au ciuruit!! Dar individul e în stare să fenteze și acum legea, cu sprijinul insuportabilei avocate Draghici de la RTV, de exemplu, care-i plânge acum de milă, în speranța că o va angaja monstrulcare a nenorocit atâta lume.

  19. Cei de la RTV(OTV) au recuperat-o pe Roxana Ciuca care turuie ca moară stricată la foc automat de nu înțelegi nimic din ce spune. A recuperat-o Rarutu care o linge in partea dorsala pe pușcă mitraliera. Chiar nimeni nu-i spune să vorbească mai rar să înțeleagă și prostul care se uită la RTV?

  20. ii plang de mila pt situatia grea sa ajunga pe drumuri fara bani, fara economii, doar cu un salariu de aprox. 7000 de euro/luna in 2,5 ani adica 210,000 euro ca europarlamentar, o pensie mititica si o asigurare de sanatate UE acum cand are probleme. N-a gasit un spital cu lacatul pe el asa cum s-a intamplat cu romanii care au murit la poara pt ca erau inchise si ei de pe sate nu aveau cu sa stie ca nu mai au dreptul la asistenta medicala.

  21. Postu acesta de televziune de stiri sa inceteze odata cu aceleasi stiri,ca plictiseste mult telespectatorii.O data zice ca este in spital,apoi ca afost externat dupa care iar internat ,ba statul ii a casa,dar il mai lasa 60 de zile.de parca ar ramane pe drumuri.La casele pe care le are si la banetul manarit poate sta intr-o locatie mult mai luxoasa deca cea din primaverii.Asa ca nu mmai trebuie asteptat inca 60 de zile.Astazi trebuie evacuat,nu maine.

  22. MULTE DIN PACATE SE PLATESC PE PAMANT !,PANA LA JUDECATA DE APOI TE MANANCA „CAINII PE PAMANT”.

  23. Cica, Petrov a cumparat multe titluri de stat FIDELIS, adicatele denominate, adicatelea fara nume. Ce (editat) mafioata care se ascunde in boscheti si miroase urat! SucceSuri Chireac care il linge pe Petrov in partae dorsala sub coada de ragaie! Banii nu au miros!

  24. Cum era? „Marș afară, javră o……ră” Se mai întoarce și ceva înapoi din tot răul făcut. Poate vine și un dosar penal cu executare, la cât a furat țara asta prin interpuși, neamuri și familie. A ajuns în funcția cea mai mare din stat pentru că i s-a permis, pentru caracterul de trădător pe care îl are, pentru slugărnicie, dar acum că a venit o generație nouă de trpdători, iar el e la coșul de gunoi al istoriei, încep să îi scoată rufele murdare. Păcat că românii și România de la revoluție și până în prezent doar de astfel de președinți a avut parte. Să nu îmi ziceți că ar fost altfel Constantinescu. Doar pe hârtie și studii dădea bine, în realitate a ocupat fotoliul degeaba.

  25. Adrian Nastase a spus acum vreo 10 ani ca va sta pe malul apei sa priveasca cum starvul lui basau va pluti.
    Adrian Nastase va rade la urma bine de tot. De fapt, deja parca aud rasete.

  26. Dupa ce l-ai lasat peste 20 de ani sa-si bata joc de romani, toate aceste masuri reparatorii sunt frectie cu Diana la piciorul de lemn. Confirma din nou duplicitatea, lasitatea si lipsa de caracter ale celor ce au avut si inca mai au responsabilitati.

  27. Basescu nu s-a ascuns atat de bine cat a fost ascuns aproape perfect.
    Un raspuns la mocirla in care ne aflam ca identitate si respect colectiv sta in capacitatea acelei entitati de a interveni si confisca interesul unui neam.

  28. Canalia Pefecta nu a stiut decat sa minta si sa fure. Dar mai ales sa calce pe cadavre ptr a ajunge unde a poftit. A inceput cu mii de suflete complet nevinovate. Zeci de mii de caini, hingheriti si ucisi prin metode barbare. Au urmat apoi oamenii, sub orice pretext. Acum a venit vremea sa si plateasca. Dumnezeu nu poate fi nici mintit si nici ignorat. Diavolul tatarasc va muri in chinuri si in frica, disperat sa scape, asa cum au facut si victimele lui. Cu cat crapa mai repede, cu atat mai bine. Huooo RTV, madame Ghe si musiu Corpos, securistii prost deghizati ai mass media.

  29. cine seamana vant,culege furtuna!cat despre sanatate…?…e intre el si DUMNEZEU!…
    oare,despre Iohannis,ce-om mai afla peste 10 ani?!

  30. „Cine seamana vant culege furtuna”-asa o fi, dar…furtuna e compusa din Varanul,Nastse,mafitii „democratiei” romanesti si presa de scandal.

  31. Basescu a fost recrutat pe timpul cat era la Institutul Militar de Marina. Fiind institutie militara, de catre Contra Informatii Militare. In toata aceasta perioada, astia de la CNSAS i-au „cautat” dosarul la securitate. Nimeni nu a avut „curiozitatea” sa se uite si la C.I. Chiar crede cineva ca nu stiau unde sa caute? Cred ca mai repede stiau unde sa NU caute. Cand a fost lasat din brate de „licurici” gata!
    Inca un lucru: printre ultimele legi date de Base a fost si cea privind scoaterea de sub incidenta legii a delictului privind subminarea economiei nationale. Stia el de ce. Pentru ca mai era loc de un alt dosar. Mai puternic. Cel al legii „Bare Boat”. Care a avut ca implicatii pierderi financiare mult mai mari dcat Dosarul Flota.

  32. Silvian Ionescu ,seful de la SIE rezident in Olanda – Anvers , mai traieste ? Ar povesti mai multe despre acest sociopat .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.