O nouă metodă de execuție aprobată în SUA

Un judecător federal american a decis miercuri că statul Alabama poate proceda la prima execuţie prin asfixiere cu gazul azot, magistratul considerând că deţinutul condamnat nu a demonstrat că noua metodă echivalează cu o pedeapsă crudă sau cu riscuri suplimentare, transmite Reuters.

Deţinutul Kenneth Smith, condamnat pentru un asasinat la comandă comis în 1988, este programat să fie executat în Alabama în ziua de 25 ianuarie prin această metodă, prin care i se va pune pe faţă o mască conectată la o butelie de azot, astfel încât să fie privat de oxigen.

Statelor americane le-a fost din ce în ce mai greu să obţină barbiturice folosite în protocoalele de execuţie prin injecţie letală, în parte din cauza unei interdicţii europene ce împiedică firmele farmaceutice să vândă substanţe ce urmează să fie folosite în execuţii.

Ca urmare, unele state americane au căutat să recurgă la metode mai vechi precum plutoane de execuţie, în timp ce Alabama, Mississippi şi Oklahoma au introdus protocoale noi pe bază de gaz.

Smith a dat în judecată Departamentul Penitenciar din Alabama, invocând faptul că metoda propusă implică riscuri periculoase, precum aceea ca sigiliul măştii să se rupă, permiţând pătrunderea de oxigen şi ducând astfel la ratarea execuţiei.

Un astfel de scenariu i-ar putea provoca un accident vascular cerebral sau l-ar putea lăsa în stare vegetativă permanentă, a argumentat el.

Experţi ai ONU au avertizat săptămâna trecută că execuţia sa, care ar fi prima în lume prin folosirea asfixierii cu un gaz inert, ar încălca un tratat internaţional împotriva torturii şi a altor pedepse crude, inumane sau degradante.

Judecătorul Austin Huffaker al tribunalului districtual Montgomery, Alabama, a respins moţiunea prin care Smith cerea suspendarea execuţiei pentru ca acţiunea sa în instanţă să continue.

‘Lui Smith nu îi este garantată o moarte nedureroasă’, a scris Huffaker în decizia sa, citând un precedent de la Curtea Supremă a Statelor Unite. Smith ‘nu a demonstrat că protocolul actual este sigur sau foarte probabil să provoace un risc substanţial de afectare gravă sau durere suplimentară’, a adăugat judecătorul.

Smith, în vârstă de 58 de ani, este unul din cei doi condamnaţi la moarte în SUA încă în viaţă care au supravieţuit unei tentative de execuţie judiciară. În noiembrie 2022, statul Alabama i-a ratat execuţia prin injecţie letală, mai multe încercări de a-i fi introdusă o linie intravenoasă dând greş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

12 Comentarii

  1. Daca-si sprijina un politist genunchiul pe artera carotida de la gat nu-i mai bio, echo, ieftin si sigur ? In cateva minute este PA, demonstrat.

  2. cea mai usoara moarte este asfixierea cu heliu. sistemul respirator nu face diferenta dintre aer si heliu. adormi. cu nitrogenul trebuie sa fie la fel…

  3. Cea mai UMANA ramane GLONTZUL in Ceafa. <Moartea este SIGURA si IMEDIATA.
    NU are TIMP sa SIMTA Ceva …
    Pana sa SIMTA, NUmai are cu CE, Creierul este Praf …

    La INJECTII Letale Chinul PSIHIC EXISTA pana la Somnul Vesnic …

  4. Electrocutarea, gazarea cu acid cianhidric si acum cu azot arata ca intentia e si de ai tortura inainte sa moara.

  5. Stau si ma minunez cum o „democratie” asa cum se vrea a fi SUA,poate sa gindeasca metode de a ucide cit mai groaznice cu putinta.
    Cu ce se deosebesc americanii care vor sa execute prin sufocare, de ISIS care executa prin inecare ?
    Ca sa nu mai vorbim ca au fost, nu unul ci mai multe cazuri, cind dupa executare, s-a dovedit ca cel executat nu era criminalul !
    Si astia vin sa ne dea noua lectii de civilizatie !
    Va mai amintiti cum dupa revolutie au sarit pe noi, ca pe hotii de cai, sa abolim pedeapsa cu moartea ?
    Dar ei ?

  6. Reînvie Mengele sub formă de stafie de înciudat pe metodele „civilizate” ale astora.

    Se vede clar că Mengele era chiar omenos comparativ cu generația de nazisto-satanisti „civilizați” de după WW2.

  7. Oare cand o sa scoata la vedere ghilotinele alea misto de prin depozite? Sau e doar e o teorie a constipatei, ca auzi de ele si iti ingheata rahatul in vine? hahaha

  8. Nu e azotul, cat lipsa oxigenului. Azotul este gazul cu proportia cea mai mare din aer. Dar ce pretentii sa ai… 🙁

  9. SI Ghilotina este REA, ca f’O Cateva SECUNDE, Creierul INCA este lucid si REALizeaza Grozavia far’ de SCAPARE…

  10. a-i pedepsi pe altii pentru greseala lor inseamna ca te erijezi in Dumnezeu. si nu esti. unii „oameni” cauta pedepse abominabile pentru a inspaimanta pe cei care VOR sa priveasca asa ceva. cu alte cuvinte, scopul pe care cat de cat l-ai intelege, desi nu ar trebui, este sa inlaturi o fiinta inumana care face rau altora si nu se poate vindeca de aceasta meteahna. vorbim de cei fara de suflet. de psihopati si dementi in libertate, fara scrupule si fara empatie. daca scopul este sa-i „eliberezi”, atunci metoda trebuie sa fie fara durere – si aceasta-i mortea prin gazare cu helium sau nitrogen (azot). aceasta metoda a fost folosita de Dr. Death pentru oamenii in faze avansate ale unor boli extrem de dureroase (cancerul osos, de pilda) care doreau sa inceteze o existenta extrem de chinuitoare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.