Un document al Uniunii Europene, aflat încă în stadiu de proiect, privind o strategie ce vizează „egalitatea LGBTIQ+, a stîrnit reacțiile critice.
Update: Comisia Europeană a revenit vineri, 10 octombrie, cu precizări afirmând că Strategia urmărește ca toate persoanele LGBTQ+ din Europa să fie tratate în mod egal și să nu fie discriminate.
Comisia Europeană doar recomandă statelor membre aceste regulamente, însă nu le impune, mai spune Comisia.
Comisia Europeană mai stipulează faptul că strategia pentru 2026–2030, aprobată săptămâna aceasta de Colegiul Comisarilor, se bazează pe Strategia existentă deja, pe cea din 2020.
Guvernele vor decide dacă implementează aceste recomandări sau nu.
Documentul trebuie aprobat de guvernele statelor membre limită de vârstă și se referă la recunoașterea legală a genului fără limită de vârstă.
Propunerile fac parte din „Strategia pentru egalitatea LGBTIQ+ 2026–2030”.
Documentul include recomandarea interzicerii „terapiei de verificare” , fiind considerată presiune psihologică asupra minorilor.
Eliminarea controalelor medicale la copiii care își exprimă dorința de a-și schimba sexul restrînge însă posibilitatea de a verifica dacă dorința copiilor este una stabilă și conștientă, își arată îngrijorarea criticii acestor măsuri.
Din 27 de state membre ale UE, doar 9 țări permit în prezent autoidentificarea genului minorului, în timp ce 12 impun cerințe medicale pentru a confirma o schimbare de gen.
Deputata AUR Gianina Șerban acuză Bruxellesul că „vrea să transforme școala într-un laborator ideologic” și afirmă: „Copiii României nu sunt cobaii experimentelor woke!”
Fostul premier Victor Ponta a reacționat, la rândul său, pe Facebook: „Sunt un tată foarte „liberal” cu propriii mei copii; sunt profund fericit pentru apartenența României la Uniunea Europeană și mândru că sunt român și european. Însă nu voi fi niciodată de acord cu această idee progresist-useristă! Nu cred că există vreo „înțelegere” cu Bruxelles care să ne poată convinge să adoptăm așa ceva în România.”
Europarlamentarul Dragoş Benea (PSD) declară că nici el, nici colegii social-democraţi români din Parlamentul European nu se împacă cu ideea ca, în numele „egalităţii LGBTQ+”, un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă.
”Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi să facem din asta o misiune a Uniunii Europene! Oricât de bogată ar fi imaginaţia noastră, oricâtă disponibilitate am manifesta faţă de concepte, filozofii sau curente de gândire, mărturisesc că nici eu, nici colegii social-democraţi români din Parlamentul European nu ne împăcăm cu ideea ca, în numele „egalităţii LGBTQ+”, un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă”, a scris eurodeputatul PSD pe Facebook.
El arată că ”putem da curs propriilor imaginaţii/fantasme, putem construi o realitate paralelă cu existenţa noastră de zi cu zi, în care astfel de iniţiative poate că ar avea un sens pur teoretic: dar datul nostru biologic, condiţia umană în care vieţuim, trăim şi murim, arată tocmai contrariul.”.
”Aşa cum politica nu se termină la Stânga sau Dreapta, probabil că putem imagina o dezbatere dincolo de Masculin şi Feminin, dar nu putem face din asta o misiune, cu atât mai puţin o misiune a Comisiei sau Uniunii Europene, chiar dacă toleranţa şi incluziunea sunt şi rămân pentru noi toţi valori cardinale, de căpătâi pentru întreaga construcţie europeană. Dacă privim cu luciditate în jurul nostru, vom observa că altele sunt problemele presante ale Uniunii, probleme în raport de care sute de milioane de cetăţeni europeni aşteaptă un răspuns pertinent din partea Bruxelles-ului şi măsurile concrete de rigoare”, arată Dragoş Benea.
Potrivit eroparlamentarului PSD, economia, demografia, energia, tinerii NEETS, competitivitatea, apărarea şi ordinea publică şi multe altele sunt provocările şi problemele stringente cu care se confruntă continentul european, nicidecum dilemele de gen.
”Nu-mi pot imagina care e capacitatea juridică a unui copil sau conştiinţa sa de sine, în măsură să-i permită să facă judecăţi cu privire la propria identitate de gen”, a conchis Benea.
Totul începe cu ,, recomandări ” …
Nimic nou sub soare: În 1452 turcii erau la porțile Bizanțului și mai-marii imperiului se certau pe tema sexului îngerilor.
Nu am nimic cu fenomenul LGBTQ, fiecare este liber sa faca ce crede. Dar fabricarea unei strategii care sa strice mintile copiilor ma face sa-mi fie scarba ca apartin acestei specii…
@ Elena Popa 1 ( 09 oct. 2025 la 22:07 )
👍🌹
@crocodilul sătul ( 10 oct. 2025 la 8:43 )
👍🍹
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Scuze …. am „mâncat”o literă din „nume” ….… Murhy = Murphy
Vă doresc un sfârşit de săptămână plăcut !
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Ok, de ce mai stam in uniunea asta? Ori facem un mic visegrad cu polonia, cehia slovacia unagraia poate bulgaria croatia si slovenia ori bye bye si pe fiecare pe cont propriu!
Aveti ce ati votat.. veti fi inlocuiti oricum.. ati boicotat si referendumu
Trebuie sa ne mobilizam masiv impotriva degeneratilor care conduc uniunea. Alesii nostri pdseristi vor vota imediat cu ambele maini. HUo jos pdsr-ul si acooliti lui. Aceasta mafie criminala care a distrus tara si a furat si jefuit tot.
Tot ceea ce se intampla este ultima zbatere sorosh „stir the pot”. Nu ii intereseaza „genul”, acestor „altfel decat restul”, ii amagesc si ii folosesc ca masa de manevra. Cei platiti sau cei naivi, dintre ei, cred. Cei care sunt cu adevarat „altfel” se ascund. Se ascund de cand au constientizat. Nu trebuie sa ai nimic cu ei, doar cu sistemul care ne impinge la asta. Sistemul iti cere RAZMERITA. In tot si toate. NU trebuie sa te revolti impotriva LOR, CI IMPOTRIVA CELOR CARE CONSTRUIESC ACEASTA OROARE DE CONTROL PRIN DEZBINARE. Si daca priviti „autsaidzabocs”, o sa vedeti ca asta este peste tot: de la modul de plata, la servicii, la institutii, la teritorii, la razmerite si razboaie, la dirijarea urii intre natii, oameni, animale, natura. O ciulama care incepe sa fiarba : PE ASTA VOR SA ADUCA NOUA ORANDUIRE GLOBALA, UNICUL „DUMNEZEU” SI „MESIA”. In fapt, prin revolta oamenilor si energia noastra, se incearca aducerea unor entitati care au mai fost. Tehnologia lor, „magia” deja existenta (nu este a oamenilor), ne va decima cu adevarat.
Dacă înțelepții legiuitori europeni consideră copiii att de maturi încât să decidă în această problemă următorul pas logic ar fi să se dea și drept de vot copiilor de la 5 ani, sau, de ce nu, de când renunță la pampersi.
Mda, astea-s preocupările majore ale ‘coanei Europa cea progresizdă: LGBT-ul și războiul.. Sunt topit dupe ioropa sorosistă.. Marsh!
Iar vouă, PSD-ilor, să nu v-aud gura! Știați f. bine la ce vă înhăitați când ați dat mâna cu USR-ul și ați îngropat patriotismul și ideea nobilă de suveranitate! Voi sunteți acu în cercul select al „pro-europenilor”.. v-ați spălat chipurile de „ciuma rosie”! Hai, psd-eaua, gura și silkttirrr!
si ne mai minunam cum au trait Dinozauri milioane de ani ,simplu ei nu aveau LGBT si nu se schimbau sexu toata ziua ci doar traiau cum a fost de la natura.
se vrea sa se împuțineze lumea in UE, si asta este modelul de oprire din a mai face copii si familii normale.
Administratia Trump a anulat fantezia cu genul ‘neutru’. Oficial sunt recunoscute din nou doar doua sexe.
De ce credeți ca frumosul si inteligentul David a fost facut rector, academician și mai nou ministrul învățământului? Scrie clar pe el ce e si ce trejuiw să facă! În Cluj, la B-B, elnsi nevasta ai „realizat” ceva „deziderate”!
Dacă și coana Leana,o înfocată adeptă a acestor globaliști spune ,că este o prostie cât casa ,înseamnă că este groasă rău ,se trezesc și ultimii spălați pe tărtăcuță,
Diavolul se dezlănțuie prin discipolii lui globaliștii,știind că mai are puțină vreme căutând să atragă câți mai mulți adepți de partea lui înșelândui, până când mânia și dreptatea lui Dumnezeu se va dezlănțui împotriva oricărei necinstiri și va face praf această șandrama ,el fiind vranajul omenirii de la început ,încearcă să imite lucrarea lui Dumnezeu mutilând o
ur$$ula LA PUȘCĂRIE !
Nu se poate ! Cand sustii o nebunie, o anomalie, contra firii si contra naturii ai un motiv serios in spate.
Astia conduc Europa?!
Au luat-o pe aratura rau !
Deci o sa am voie sa ma simt o zi femeie si in ziua urmatoare barbat, sa intru in ce toaleta vreau dupa cum ma simt in acel moment? 🤪
ii deranjaza? fac festivaluri, circula cum vor pe unde vor de ce le mai trebuie legi suplimentare?
500 de milioane sunt ‘suficienti’ pe Terra… si asta cat mai repede posibil.
Asta e o prostie cât casa.