O nouă veste proastă pentru judecătoarea fraților Becali și a lui Borcea

Secția pentru judecători a CSM a decis luni suspendarea din funcție a judecătoarei Geanina Terceanu de la Tribunalului București, arestată preventiv săptămâna trecută sub acuzația că a luat mită de la inculpați din Dosarul transferurilor.

Geanina Terceanu este acuzată că a cerut 220.000 euro mită pentru a da o soluție de achitare în dosarul Transferurilor din fotbal, fiind arestată preventiv alături de frații Ioan și Victor Becali.

În dosar este urmărit penal pentru dare de mită și Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului Dinamo.

Pe 24 februarie 2009, judecătoarei Geanina Terceanu i-a fost repartizat spre soluționare dosarul Transferurilor din fotbal, cauză în care Borcea, Ioan și Victor Becali fuseseră trimiși în judecată alături de alți conducători din fotbal pentru înșelăciune și de evaziune fiscală.

Pe 3 aprilie 2012, magistrata a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 — ‘fapta nu există’.

„Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că — pentru a pronunța această soluție de achitare — Geanina Terceanu a primit de la inculpații Ioan și Victor Becali și de la suspectul Cristian Borcea în mai multe tranșe suma totală de 220.000 de euro, începând cu aprilie 2009 și până în mai 2012. Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal, fie prin intermediar, în diferite locații din București și județele Ilfov și Ialomița. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe”, susțin procurorii procurorii DNA.

Ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de Terceanu a fost desființată printr-o decizie a Curții de Apel București, iar inculpații au fost condamnați la închisoare cu executare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.