România interbelică. Anul I.L. Caragiale
Cea de-a doua ediţie a “Galei Naţionale a Voluntarilor”, evenimentul anual organizat de Federaţia “VOLUM”, îşi va desemna cei 22 de câştigători miercuri, 12 decembrie, începând cu ora 19.00, la “Crystal Palace Ballrooms”.
Prezentatorii evenimentului, realizatorul TVR Irina Păcurariu şi Dragoş Dehelean (CEO responsabilitatesociala.ro), alături de cei 33 de membri ai juriului, cei 90 de finalişti şi alţi invitaţi de seamă vor fi prezenţi la singura competiţie naţională ce aduce recunoaştere voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor şi centrelor de voluntariat din întreaga ţară.
De asemenea, la eveniment vor participa şi cei 7 ambasadori ai voluntariatului – Raed Arafat, Zoli Toth, Margareta Pâslaru, Marius Manole, Damian Drăghici, Călin Goia şi Valeria Răcilă van Groningen – alături de invitaţi de seamă precum Gabriela Szabo (campioană mondială) şi Iulia Deutsch (Şeful Adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti).

Marius Manole
Competiţia “Gala Naţională a Voluntarilor” s-a desfăşurat în perioada 30 octombrie – 12 decembrie. În perioada 30 octombrie – 14 noiembrie au fost primite nominalizări din întreaga ţară la cele 4 categorii de concurs şi cele 22 de secţiuni. Au urmat preselecţiile realizate de Federaţia “VOLUM” şi “Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat”, iar pe 23 noiembrie a început jurizarea finaliştilor competiţiei. Jurizarea a fost efectuată de 33 de experţi români din diverse domenii de activitate: companii, organizaţii non-guvernamentale şi instituţii publice.
Tema evenimentului din acest an este “România Interbelică”, anul I.L.Caragiale. Cei peste 300 de invitaţi vor avea parte de o seară de neuitat: momente artistice surpriză şi o expoziţie cu obiecte de artă şi mobilier puse la dispoziţie de Galeriile “Noblesse” şi Casa de Licitaţii “Artmark”.
“VOLUM” este Federaţia care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România. Înfiinţată în anul 2010, la iniţitiva “Pro Vobis – Centrul de Resurse pentru Voluntariat”, “VOLUM” este o organizaţie umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel naţional. În prezent, Federaţia “VOLUM” are 48 de organizaţii membre care implică voluntari şi sprijină mişcarea de voluntariat în următoarele domenii: social, educaţie, tineret, sănătate, protecţia mediului şi drepturile omului.
Fundaţia Vodafone trimite scrisori pentru Moş Crăciun

Paula Seling
Fundaţia Vodafone, în parteneriat cu Fundaţia Radio România, organizează sâmbătă, 15 decembrie, începând cu ora 11.00, la Sala Radio, un spectacol caritabil pentru 200 de copii din centre sociale şi orfelinate din toată ţara, susţinute de către Fundaţia Vodafone.
Spectacolul face parte din campania „Scrisori pentru Moş Crăciun”, iniţiată în anul 2010, prin care 200 de copii cu vârste între 3 şi 12 ani, incluşi în programele ONG-urilor susţinute financiar de către Fundaţia Vodafone, primesc cadouri cu ajutorul angajaţilor Vodafone.
Mai mulţi artişti români au acceptat să participe pro bono la spectacol, pentru a oferi copiilor o zi de neuitat. Aceştia sunt Paula Seling, Mircea Vintilă, Iris, Aurelian Temişan, magicianul Marian Râlea, Mandinga şi Andrei Leonte.
„Ne bucurăm că, şi în acest an, putem să oferim copiilor susţinuţi de Fundaţia Vodafone şi de ONG-urile parterere o părticică din magia şi căldura Crăciunului. De foarte mult timp suntem alături de aceşti copii, iar în acest an, pe lângă cadourile pe care şi le-au dorit, le vom oferi şi un spectacol special, cu ajutorul unor artişti cu suflet mare. Dorim să le mulţumim acestor artişti, precum şi Fundaţiei Radio România pentru sprijinul extraordinar pe care ni l-au oferit în organizarea acestui eveniment”, a spus Florina Tănase, Director Regulatory, Legal and Corporate Affairs.
Copiii au vârste cuprinse între 3 şi 12 ani şi sunt beneficiari ai mai multor Asociaţii şi Fundaţii ale căror proiecte sunt susţinute de Fundaţia Vodafone, financiar şi prin voluntariat, de 14 ani. Acestea sunt: “Chance for life”, Bucureşti şi Sulina, “Sfântul Stelian” din Bucureşti şi Greaca, “Sfântul Dimitrie”, Asociaţia “Mia’s Children”, “Edelweiss” din Sibiu, “Sfântul Iosif”, Asociaţia “Hercules” din Costeşti (Argeş), “Sfântul Ştefan” şi Fundaţia “SOS Satele Copiilor”.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, separată de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 14 ani de activitate, Fundaţia Vodafone a finanţat peste 600 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilităţi şi al victimelor calamităţilor naturale. Până în prezent, Fundaţia a investit peste 14 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non profit partenere.
Moş Crăciun vine la “UnTeatru” pentru copiii nevoiaşi

Până în 21 decembrie, “UnTeatru” strânge dulciuri şi jucării care vor fi donate copiilor la care Moş Crăciun nu vine.
Aşadar, pentru al treilea an consecutiv, “UnTeatru” s-a gândit să-l ajute pe Moş Crăciun şi, în serile în care sunt programate spectacole, puteţi lăsa lângă brăduţ o mică atenţie pentru copiii nevoiaşi.
Astăzi, de la ora 19.00, este programat spectacolul “Zorba”, după N. Kazantzakis, cu Silvian Vâlcu şi Ioan Mihai Cortea.
“Muierea-i altceva… e ceva de neînţeles şi toate legile statului şi ale religiei greşesc. De-ar fi să fac io legile nu le-aş face la fel pentru muieri şi pentru bărbaţi, NU! una, zece, o sută, o mie pentru bărbat, doar e bărbat, poa’ să le-ndure… dar nici măcar una pentru muiere, pentru că muierea-i o făptură slabă”.
Joi 13 decembrie, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la “Treapta a noua”, de Tom Zeigler, cu Valentina Zaharia, Patricia Katon, Iolanda Covaci, Monica Sandulescu, un proiect coordonat de prof. univ. dr. Adriana Popovici.
“Treapta a noua” este o piesă despre asumarea responsabilităţii. Plină de umor de bună calitate, glume şi înţepături, maschează foarte bine drama care se ascunde în spatele cuvintelor.
Vineri 14 decembrie, ora 19.00, “Născut în ’84”, un spectacol/ performance cu Irina Drăgănescu, în regia Catincăi Drăgănescu.
“Născut în ‘84” este un colaj, realizat pe baza unei ample documentări, din mărturii, cărţi şi articole. Ne-am propus un spectacol frust ce să expună cu umor şi ironie mentalitatea noastră, a celor ce sunt acum tinerii adulţi, acea generaţie frântă între comunism şi capitalism, în acest context istoric, politic, social şi mai ales uman, cuprins de ample frământări legate de identitate şi moduri de acţiune.
Sâmbătă 15 decembrie, ora 19.00, “Trei femei înalte”, după Edward Albee, cu Cristina Casian, Florina Gleznea şi Nicoleta Lefter. Muzica: Nicu Alifantis şi Sofia Vicoveanca. Scenografia: Vladimir Turturică. Regia: Andrei şi Andreea Grosu.
Un text contemporan care vorbeşte despre conflictul dintre generaţii. Întâlnim trei tipologii de personaje care aparent nu au nimic în comun în afară de spaţiul în care se întâlnesc. Relaţiile se consolidează, principiile umane se dezmorţesc pentru ca până la final cele trei personaje să se contopească într-unul.
Luni 17 decembrie şi vineri 21 decembrie, ora 19.00, puteţi viziona “Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, în regia semnată de Andrei şi Andreea Grosu.
Un spectacolul care urmăreşte, sub lupă, evoluţia celor patru personaje cu titlul unui destin comun: ratarea. Textul lui Williams stă la baza unei creaţii spectaculare care îşi doreşte răspândirea unei poveşti de care nu te mai poţi despărţi.
În distribuţie: Mihaela Trofimov, Nicoleta Lefter, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki.
Maya Simionescu, Ion Caramitru, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, Fundaţia Principesa Margareta – pe podiumul Galei „Om între oameni”

Ion Caramitru
Gala Premiilor de Excelenţă în Civism, „Om între oameni”, va avea loc joi, 13 decembrie, la ora 17.00, în Galeria “Dialog” din Primăria Sectorului 2.
Desfăşurată la sfârşitul fiecărui an, Gala Premiilor „Om între oameni” a intrat nu doar în conştiinţa comunităţii, ci este una dintre cele mai importante manifestări găzduite în Capitală. Pe podium urcă, la fiecare ediţie, personalităţi remarcabile ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice din România, oameni care s-au ilustrat în domeniul în care activează, modele pentru semeni lor. Cele două ediţii anterioare au omagiat nu doar oameni foarte cunoscuţi şi admiraţi – Raed Arafat, Mugur Isărescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Ioan Pop de Popa, Gheorghe Leahu, dar şi oameni simpli, adevăraţi eroi ai comunităţii.

Maya Simionescu
Nominalizările aparţin, ca la fiecare ediţie a Galei, unui juriu prestigios, alcătuit din vicepreşedintele Academiei Române, Marius Sala, academicianul Eugen Simion, prof.univ.dr. ing. Mihai Voiculescu, criticul de artă Ruxandra Garofeanu, profesor Alexandrina Peter, scriitorul şi publicistul Tudor Octavian, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Horia Gârbea, PC. Părinte Protoiereu Ioan Rădulescu, prof.univ.dr. Sorin Dimitriu şi directorul Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu.
În acest an, pe podiumul “Galei Premiilor de Excelenţă în Civism” urcă, alături de alte personalităţi, o legendă a ştiinţei româneşti, Maya Simionescu, alături de Ion Caramitru, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, directorul executiv al Fundaţiei “Principesa Margareta”, şi mulţi alţii, oameni între oamenii comunităţii noastre.