„O petardă de fum”?

Mai multe facturi cu valori mari au apărut, brusc, în spațiu public, deși oricine putea citi că sunt regularizări pentru intervale de 12 – 24 de luni, adică cu o medie lunară a consumului care se înscrie în limite de 150 – 300 lei. Aceeași practică am văzut-o și în luna decembrie 2021, când la fel de brusc, presa a primit și a scos în față câteva facturi mari la gaze, s-a efectuat rapid o judecată, s-au stabilit vinovații – furnizorii – și s-au ”amuțat dătătorii” de amenzi (ANRE, ANPC) și oamenii au fost mulțumiți. Potrivit analistului Dumistru Chisăliță, este o petardă de fum aruncată în public care și-a atins ținta în sensul că oamenii s-au obișnuit cu ideea că sunt facturi mari în piața de gaze, de 4.000-5.000 lei, că există un vinovat – furnizorul.

De ce apar facturi cu sume mari

Chisăliță spune că începând cu această primăvară s-a modificat legislația și este obligatoriu ca operatorul de distribuție să efectueze citirea contoarelor la 3 luni. Jumătate din contoarele românilor sunt în case sau în curțile oamenilor, astfel încât de foarte multe ori, cititorii nu aveau acces, iar acestei citiri nu i s-a acordat o importanță deosebită. Începând cu primăvara anului 2022 s-a început o acțiune puternică de citire a contoarelor, mergându-se până la amenințarea consumatorui că dacă nu i se citește contorul se oprește furnizarea de energie electrică. Această acțiune a făcut să apară facturi de regularizare pe 12 – 24 de luni, începând cu luna iunie 2022.
Cu toate acestea, doar acum, apar în public aceste facturi, acum când oamenii urmează să intre în iarnă și să achite în unele situații facturi mari. Și trebuie să se creadă că din nou asta se întâmplă datorită furnizorilor.
Însă dincolo de fumul creat, oamenii au dreptul să înțeleagă de ce au aceste facturi mari la gaze și energie electrică.

Statul – marele câștigător

Chisăliță a extras datele de pe site ul ANRE privind prețurile medii ponderate și cantitățile furnizate de gaze, a extras datele privind producția și importul de gaze, a încercat un calcul al valorii redevențelor, dar și a profiturilor, impozitelor pe profit, a accizelor și TVA-ul încasat la buget și a încercat să estimeze câți din banii plătiți de un consumator casnic pentru un 1 kWh rămân în medie la:
– gaze naturale – la furnizor rămân net circa 4%, iar în bugetul de stat ajung circa 73%,
– energie electrică – la furnizor rămân net circa 2%, iar în bugetul de stat ajung circa 65%.

Chiar dacă calculele sunt aproximative și se bazează pe medii, se desprinde clar că bugetul de stat este principalul câștigător, iar petardele de fum au ca și scop să ascundă acest aspect și să ne îndrepte către un alt vinovat.

Dacă statul ar fi renunțat la jumătate din câștiguri, prețul gazelor și al energiei electrice din România ar fi fost similar cu cel din anul 2020, conchide analistul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Mulți chibiți au spus-o demult înaintea lui Chisăliță. Este la fel la benzină și motorină.
    Uni vor zice că nu-i rău că ajung la buget, de unde se dau salarii, cîte milioane de bugetari?, pensii, se fac școli, drumuri și alte „gratuități”.
    Numai că bugetul centralizat nu este decît o evoluție a colectării de biruri de către satrapi. Odată ajunși la buget banii se împart oficial prin contracte lucrătoare cu statul. Marile averi, oriunde-n lume, oricînd, s-au făcut cu bugetul.

  2. Poate ne spune nenea Chisalita de ce „furnizorii”care au cumparat cu 300 de lei megawattul la inceput de an de la stat acum il dau cu 3000de lei megawattul ?Si care-2-3 % netto intra in buzunarul lor ?Hai ,apar muhaiele care nepregatesc pentru ce-i mai rau ? Si cine-i opreste sau i-a optit sa scoata contoarele afara din apartamente si curti ? Daca se poate la gaz de ce bu si la curent ?Iar chestia cu contoarele din case nu se mai practica din anii ’80 .

  3. Colonia Periferică Eșuată e în faliment, cu o datorie de aproape 150 miliarde de coco și de-abia plătește dobânzile.
    Guwernerul măCiucă a rămas fără bani.
    ALEGERI ANTICIPATE !
    Fortza Italia !?

  4. …ȘI TOTUȘI -CU SCUMPIRILE ACESTEA,CU „PUR ȘI SIMPLU-LIPSA MIJLOACELOR DE SUPRAVIEȚUIRE” DOAMNA URSULA ȘI A EI IDEOLOGI ȘI „URMĂREȚI-printre care e și wernero-klaunul instalat la conducerea ROMÂNIEI-cea care nu are–condiții tehnice-nerușinatul-”–să-ți aducă aminte de PANSEUL REGINEI M.ANTOINETTE :„NU AU PÂINE?-SĂ MĂNÂNCE COZONAC”- A INVENTAT GHILOTINA!

  5. …ȘI TOTUȘI -CU SCUMPIRILE ACESTEA,CU „PUR ȘI SIMPLU-LIPSA MIJLOACELOR DE SUPRAVIEȚUIRE” DOAMNA URSULA ȘI A EI IDEOLOGI ȘI „URMĂREȚI-printre care e și wernero-klaunul instalat la conducerea ROMÂNIEI-cea care nu are–condiții tehnice-nerușinatul-”–să-ȘI aducă aminte de PANSEUL REGINEI M.ANTOINETTE :„NU AU PÂINE?-SĂ MĂNÂNCE COZONAC”- A INVENTAT GHILOTINA!

  6. Manipulare totala.Se pregatesc sa introduca masiv contoarele inteligente,care deja au fost montate cu zecile de mii in toata tara ,.fara stirea consumatorilor.Ce fac aceste contoare? 1.Te trezesti seara ,ca daca ai uitat sa platesti in luna respectiva factura ,sau ai fost plecat ,ti se opreste brusc curentul,pana platesti,a doua zi ,a treia zi.2]Te monitorizeaza in fiecare ora cat consumi si poate sa ti-l intrerupa daca consumi prea mult sau poate sa platesti curentul ,mai mult in orele de varf.3]Sunt atat de sensibile incat te incarca si cat nu consumi,pot fi modificate datele din calculator 4] sunt extrem de periculoase pentru sanatatea oamenilor,chiar atunci cand treci pe langa ele pe strada [,iti pot modifica forma celulelor].Studii recente demonstreaza ca afecteaza grav sanatatea oamenilor iar in SUA au avut loc procese ale populatiei impotriva furnizorilor de energie. Aceste investitii se fac tot pe spinarea noastra si imbogatesc firmele capuse.Nicaieri in lume nu se monteaza si se schimba toata ziua contuarele la utilitati,ca la noi.

  7. Toate contoarele: gaze, lumina si apa, se citesc la 3 luni doar ca nu sunt acasa cetatenii, ori sunt la serviviu, ori in piata la cumparaturi, ori la plimbare, ori, plecati pentru cateva luni in strainatate si cititorii de contoare nu au de unde sa stie. Pun ei afise dar sunt si cetateni care nu vor sa deschida usa pentru citit apometrele, putini la numar. Daca guvernul politic ar fi corect cu cetatenii, nu ar fi o problema, dar corectitudinea lasa de dorit la fel si respectarea legii.

  8. In iepoca telefoanelor inteligente , a emailurilor , whatsappurilor , cit de greu este sa trimiti indexurile contoarelor la utilitati ? Eu cred ca inca mai sint o gramada de insi care fac orce sa consume dar sa nu plateasca . Cit despre fantasticii operatori care vind energie electrica si gaze fara sa aiba un metru de cablu , o lopata de carbuni , un atom de uraniu , o galeata de apa , o curte din dolj unde erupe gazul instantaneu , vin cu un indemn : romani mergeti la vot , ca oricum nu puteti schimba ceva !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.