De aproape 3 ani, senatorul PSD de Vaslui, Doina Silistru, face în Parlament trafic de influență. Cu toate că în România acest fapt se pedepsește, senatoarea își continuă netulburată activitatea. Mai mult, Doina Silistru a anulat și o lege pentru a-și apăra fratele. Mai nou are un hobby: vrea să scoată din DEX cuvântul geodez.
Doina Silistru, senator de Vaslui, se luptă de aproape trei ani prin Parlament cu Ordinul Geodezilor Români (OGR). Ura senatorului PSD față de OGR a pornit de la faptul că acesta nu a dorit să-i licențieze fratele pentru a putea executa lucrări de cadastru. Menționăm că prin Legea nr. 16/2007 (lege organică), Ordinul Geodezilor Români era abilitat să dea licențe pentru executarea lucrărilor de cadastru pe teritoriul României. O parte dintre cei care aveau deja licența dată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), situație în care se afla inclusiv fratele senatoarei, trebuiau pentru a intra în Ordinul Geodezilor să dea un examen. Dar surpriză: OGR nu a fost de acord cu acordarea licenței pe motiv că fratele senatoarei fusese artilerist, și nu topograf. Totuși, ofițerii care aveau ca armă topografia au fost autorizați. Drept urmare, senatoarea Silistru Doina și-a canalizat întreaga energie pentru distrugerea ordinului.
Primul pas făcut a fost acela să conteste Legea 16/2007 la Curtea Constituțională pe motiv că este o lege organică, și nu ordinară. Iar justiţia i-a dat dreptate. Așa că licențele pentru executarea lucrărilor de cadastru au trecut de la OGR din nou la ANCPI. Iar fratele senatoarei și-a redobândit licența de topograf. Chiar dacă și-a îndeplinit visul să-și vadă fratele topograf, senatoarea PSD n-a uitat de faptul că Ordinul Geodezilor Români nu i-a „iubit” fratele, iar acum mai nou vrea ca tot cuvântul geodez să dispară. Să dispară chiar din DEX dacă se poate. „Senatoarea PSD Doina Silistru și-a propus mai nou să distrugă cuvântul geodez. Ea spune că pot exista topografi, cadastriștim dar nu geodezi. Este deja îngrozitor faptul că Senatul și comisiile de la Cameră au fost de acord cu scoaterea cuvântului geodez deși există o adresă de la Ministerul Învățământului favorabilă menținerii. Asta este. Noi muritorii nu avem ce face. Unde-i lege nu-i tocmeală chiar dacă legea se face de un parlamentar care are un frate în branșă”, spune Cornel Păunescu, vicepreședintele Ordinului Geodezilor din România.
Prin Legea 16/2007, din cele 3.700 de persoane fizice autorizate să execute lucrări de cadastru, Ordinul Geodezilor dorea să preia cam 90 la sută. Majoritatea celor rămași pe dinafară erau agricultori, geografi, popi, profesori de sport, balerini, însămânțători artificiali etc. Rectorul Institutului de Construcții București, Johan Neuner, fost decan al Facultăţii de Geodezie și președintele Ordinului Geodezilor din România, susținea la acea vreme că „în Ordinul Geodezilor trebuie să se intre pe baza unui examen de competență, deoarece au fost autorizați de ANCPI, pentru a practica profesia de topograf, și oameni care nu au nici o legătură cu această meserie, precum preoți, polițiști, artileriști etc.”. Din păcate, din cauza tuturor acestor neprofesioniști menționați mai sus nu se pot aplica legile proprietății sau se aplică după ureche. La primării pentru aplicarea legilor proprietății nu sunt angajați specialiști. Sunt agronomi sau însămânțători artificiali cum a decis tot PSD în mandatul 2000-2004. Din păcate, șansa de a se face cât de cât ordine în cadastru a eșuat. Este clar că prin vocea senatoarei Doina Silistru nu se dorește aplicarea corectă a legilor proprietății, nu se dorește o evidență cadastrală care să confere siguranță proprietății. Mai sunt încă multe tunuri de dat și încă trebuie să fie haos.