Două vești care te-ar putea interesa!

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că programul Rabla va fi suplimentat cu încă 20.000 de vouchete în valoare de câte 6.500 de lei, suma totală fiind de 135.000.000 de lei.

„Aprobăm suplimentarea fondurilor pentru programul «Rabla» cu suma de 135.000.000 de lei. Astfel, oferim încă 20.000 de vouchere în valoare de 6.500 lei fiecare pentru cei care doresc să-și înlocuiască autovehiculul vechi cu unul nou, puțin poluant. Știu că este o decizie așteptată de mulți români din industria auto”, a spus Dăncilă.

Înscrierile în programele Rabla Clasic și Rabla Plus, edițiile din 2019, au început pe 12 aprilie. Sumele alocate în cadrul sesiunii de finanţare din 2019 pentru Programul Rabla Clasic au fost de 235 milioane lei, iar în cadrul Programului Rabla Plus, bugetul alocat a fost de peste 75 milioane lei, din care peste 15 milioane lei pentru persoane fizice și 60 milioane lei pentru persoane juridice.

Cuantumul primei de casare pentru Programul „Rabla Clasic” este de 6.500 de lei pentru fiecare autovehicul uzat, mai vechi de opt ani, dat spre casare și se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g de CO2/km, în regim de funcționare mixt (maximum 140 g CO2/km conform standardului WLTP).

De asemenea, la prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei în cazul achiziţionării unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g de CO2/km (maximum 105 g CO2/km conform standardului WLTP) şi/sau un ecobonus de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. În cazul în care se întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare, ajungându-se astfel la acordarea unei finanțări în cuantum de 9.200 lei.

Totodată, premierul a declarat, joi, că vor aproba mai multe măsuri pentru ca toți pacienții să aibă acces la medicamente și servicii performante. Viorica Dăncilă a mai declarat ca pacienții cu afecțiuni grave care nu pot fi tratate în sistemul public să beneficieze de decontarea tratamentelor în străinătate.

”Vom aproba în ședința de astăzi mai multe măsuri pentru creșterea accesului pacienților la medicamente și servicii medicale performante. Astfel, vom completa legislația pentru a permite pacienților cu afecțiuni grave care nu pot fi tratate în sistemul public, să beneficieze de decontarea tratamentelor efectuate în străinătate sau asigurate de furnizori privați de servicii medicale din România”, a declarat, joi, înainte de începerea ședinței de Guvern, Viorica Dăncilă.

Dăncilă a afirmat că Guvernul va implementa un nou subprogram pentru persoanele cu autism.

”De asemenea, facem modificările legislative necesare pentru introducerea, dezvoltarea și implementarea unui nou subprogram adresat persoanelor cu tulburări din spectrul autist conform protocolului încheiat cu asociațiile de profil. Această măsură va permite un acces mai bun la servicii integrate de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu astfel de tulburări. Totodată, prelungim termenul de exceptare temporară a obligației de plată a taxei pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. Este o măsură necesară pentru a asigura prezența necesară pe piață a unor medicamente care nu au altă alternativă terapeutică, medicamente atât de necesare în cazul unor afecțiuni grave”, a adăugat Dăncilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.