O veste proastă de la BNR și două bune

Deficitul de cont curent al țării a crescut cu 157% în primele trei luni ale acestui an, în timp ce investițiile străine au trecut de la negativ în primele trei luni ale lui 2020 la plus în acest an, și datoria externă s-a diminuat cu 2,3 miliarde de euro. Aceste informații au fost făcute public de către BNR ceea ce înseamnă că avem o veste rea, cea cu adâncirea deficitului, și două bune, adică revenirea pe plus a investițiilor și diminuarea datoriei.

În perioada ianuarie – martie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,549 miliarde de euro, comparativ cu 990 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 891 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 88 milioane euro, iar balanța veniturilor primare și cea a veniturilor secundare și-a redus excedentele cu 490 milioane euro, respectiv cu 266 milioane euro. Deficitul de cont curent este un indicator care prezintă cât de mult suferă o economie. Practic, ne arată dacă producția internă poate satisface cererea. Până la izbucnirea pandemiei, deficitul de cont curent se adâncea lună de lună punând în mare dificultate finanțele țării. Mare parte din această adâncire a fost cauzată de măsurile populiste pe care diversele guverne, începând de la Cioloș încoace, le-au luat și anume creșteri de salarii și pensii într-un ritm cu mult peste cel al creșterii economice anuale. Românii au avut mai mulți bani la dispoziției și, cum cultura economisirii este încă la un nivel redus, sumele s-au dus în consum, inclusiv în bunuri de import. Astfel, ani de-a rândul românii au sprijinit industriile și agricultura altor state.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,535 miliarde de euro (comparativ cu -399 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1,371 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 164 milioane euro. Investițiile străine sunt esențiale pentru o economie pentru că acestea aduc plus-valoare și în final contribuie la creșterea bunăstării.

În perioada ianuarie – martie 2021, datoria externă totală a scăzut cu 2,300 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 89 457 milioane euro la 31 martie 2021 (72,4 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6 la sută față de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2021 nivelul de 34 169 milioane euro (27,6 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,2 la sută față de 31 decembrie 2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Despre importurile masive de armsament invechit ( in valoare de miliarde de dolari ) de care se debaraseaza spaguitorii cu sepcute,,ce poti sa ne spui musiu Manolica ? Te pomenesti ca a influentat in mod binefacator balanta de plati,sau te faci ca ploua ? Faptul ca prostul de roman cumpara cu frenezie si se indoapa cu tot felul de otravuri de exemplu paine congelata sau peste hranit,crescut tot cu otravuri dela crescatoriile straine,nu zici nimic ? Ca sa nu cumva sa se destepte prostii ? Lasa-I sa moara prosti ! Cu salariile si pensiile ” crescute „,vai de capul vostru.

  2. Dam, bucuroși, din coada că au crescut investițiile străine și le consideram unicele aducătoare de bunăstare și pe urmă ne dăm indignați că străinii dictează in politica interna.
    BNR nu are și o evidenta a capitalului românesc investit? Fondurile private de pensii Pilonul 2 investesc miliarde de euro în acțiuni listate la BVB. Astea nu sunt aducătoare de bunăstare?
    Chiar as fi bucuros daca as afla care este impactul investițiilor de capital romanesc, în comparație cu cel al investițiilor străine.
    Mulțumesc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.