Oameni ținuți în sclavie la o fermă din Argeş

Patru percheziţii au fost efectuate joi în judeţul Argeş şi în municipiul Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea

De B C
Oameni ținuți în sclavie la o fermă din Argeş

Patru percheziţii au fost efectuate joi în judeţul Argeş şi în municipiul Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea

Patru percheziţii au avut loc joi în judeţul Argeş şi în municipiul Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, ambele în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, descinderile au fost efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale care a constat în procurarea de forţă de muncă în scopul exploatării, o persoană ar fi recrutat, prin inducerea în eroare, şapte victime, dintre acestea una minoră, pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa din judeţul Argeş, unde prin constrângere fizică şi psihică le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forţat, aducând victimele în stare de aservire”, se precizează în comunicat.

Audierile în acest caz se desfăşoară la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT.

Victimelor li se asigură sprijin şi protecţie de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, se mai menţionează în comunicatul IPJ Argeş.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Pavlik, oamenii trebuiesc plătiți, nu sunt cai de muncă și nici proprietate. Pentru tine, dacă vrei, găsești locuri d-astea.Dac-o iei pe dunga ta, nu durează mult și te întorci în anii imperiului Roman sau prin satrapia orientală.Sclavia nu se pupă cu mila ci cu profitul și e pedepsita mult prea blând, cum sunt multe infracțiuni în Rromânia.Daca nu e loc pentru toți sub Soare, s-ar putea să nu se știe.De asta marxismul prinde iar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.