„Am avut o conversație importantă cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, o voce esențiala în domeniul securității euroatlantice, despre următorii pași în cadrul parteneriatului dintre România și Statele Unite şi despre obiectivele noastre comune” a precizat ministrul de Externe, într-o postare pe rețeaua X.
„Sprijinul Statelor Unite a sporit semnificativ capacitatea României de a reprezenta o forță catalizatoare pentru securitatea regiunii noastre” a mai transmis Oana Țoiu în același mesaj.
Totodată, în cadrul discuției dintre Oana Țoiu și ambasadorul SUA la NATO s-a avut în vedere și „importanța securității la Marea Neagră, despre bunele relații interpersonale, militare şi civile, în cadrul NATO şi al parteneriatelor noastre strategice” după cum a explicat ministrul român al Afacerilor Externe.
Redimensionarea trupelor în România și în regiune
Această discuție a fost purtată la câteva zile după ce SUA au anunțat redimensionarea trupelor din România.
Vineri dimineață, Kyiv Post a făcut publică informația cu privire la faptul că administrația Trump va retrage militari americani și din alte state precum Bulgaria, Ungaria și Slovacia, începând cu jumătatea lunii decembrie.
Dar ambasador la Bucuresti de ce nu avem ? Cumva pt. ca nu recunosc pe cel caruia ar trebui sa-i inmaneze scrisorile de acreditare ?
Miroase a articol publicitar.
Dar de ce nu a « discutat » cu ambasadorul de la București?
Nu înțeleg de ce ministreasa Nnu a convocat la MAE ambasadorul american la București, să-l tragă de urechi!
Tipa crede ca e vorba de un statut special acordat sau ca ea ar fi speciala dupa ce a dat cu bata in balta de au sarit stropii pe POTUS.
Nici V. Zelensky nu si-a permis chestiile pe care si le-au permis ea si altele ca ea. Si doar Ucraina este in razboi, pe cand Romania nu.
poti fi daca unii incep sa ”traga” cu „prastia” la distanta?