Pe fondul tensiunilor din Ucraina, preşedintele american îl ameninţă pe Vladimiri Putin cu noi sancţiuni.
Barak Obama îi cere preşedintelui rus să nu-i mai susţină pe separatişti şi să pună capăt intrării de arme în Ucraina.
„Deşi considerăm că o soluţie diplomatică este în continuare posibilă, Rusia va suporta noi costuri dacă nu observăm măsuri concrete pentru reducerea tensiunii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului american, Josh Earnest, potrivit Mediafax.
Vladimir Putin vorbeşte la rândul său despre normalizarea situaţiei din regiunile de sud-est ale Ucrainei pe calea dialogului, ca o prioritate pentru Kremlin.
Planul de pace propus de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, susţinut de Vladimir Putin, a fost prezentat luni, la Luxemburg. La rândul lor, insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au decis să accepte un armistiţiu temporar.