Barack Obama a sosit duminică în oraşul german Hanovra pentru ultima sa vizită în Germania în calitate de președinte al SUA, mandatul său la Casa Alba urmând să se încheie în ianuarie anul viitor, transmit DPA și Reuters.
Liderul american a fost întâmpinat de șeful executivului din landul Saxonia Inferioară, Stephan Weil, după care Obama a avut o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel.
Cei doi lideri vor deschide apoi în mod oficial Hannover Messe, cel mai mare târg industrial din lume. Pentru prima dată, SUA vor fi țară parteneră a acestei expoziții internaționale.
Este de așteptat ca Obama și Merkel să folosească acest prilej pentru a impulsiona controversatul acord comercial dintre SUA și Uniunea Europeană (TTIP), care vizează crearea celei mai mari zone de comerț liber din lume, cu 800 de milioane de consumatori.
Cea de-a 13-a rundă de negocieri privind TTIP se va desfășura săptămâna viitoare, la New York.
Zeci de mii de persoane au protestat sâmbătă în Hanovra, denunţând viitorul Acord comercial dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Liderul american se va întâlni luni cu Angela Merkel, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu premierul Italiei, Matteo Renzi, şi cu premierul britanic, David Cameron. Vor fi abordate, printre altele, criza refugiaților în Europa, campania internațională contra grupării Stat Islamic și situația din Libia, potrivit unui comunicat de presă al Casei Albe.