Mulți români s-au gândit să-și petreacă ziua de 1 Mai în Bulgaria. Marius Meruţă, coordonator PR al agenției de turism Transilvania Travel, ne-a spus că cele două stațiuni, Sfinții Constantin și Elena și Obzor, sunt cele mai căutate de turiști. Prima este recomandată, în special, pentru grupuri de prieteni, iar cea de-a doua pentru atmosfera liniștită, preferată mai mult de familiile cu copii. „Printre destinaţiile cele mai căutate pentru 1 Mai se află staţiunea Sfinţii Constantin şi Elena, unică prin combinaţia de mare, izvoare termale şi aer de munte, fiind situată într-un parc natural la nouă kilometri de Varna. Turiştii pot vizita reşedinţa guvernamentală Evksinograd, cu o arhitectură în stil neobaroc, construită în mijlocul unui superb parc cu fântâni din sudul staţiunii. Și stațiunea Obzor este una solicitată, anul acesta. Aceasta este recomandată persoanelor care caută liniştea şi o atmosferă boemă, gen 2 Mai. Intrarea lină în mare este unul dintre motivele pentru care familiile cu copiii aleg această staţiune”, ne-a explicat Marius Mereuță.
Nici stațiunile de pe litoralul românesc nu vor duce lipsă de turiști de 1 Mai. Așa că tinerii cu spirit de aventură s-au orientat spre Vama Veche și Mamaia. „De 1 Mai, tinerii noncoformişti aleg Vama Veche, ocazie de a sărbători şi deschiderea oficială a sezonului turistic. Staţiunea le oferă posibilitatea de a se caza la cort, dispune de campinguri (camparea este gratuită pe plajă), dar şi de hoteluri mici şi cochete, iar preţurile sunt studenţeşti. Distracţia din timpul zilei de pe plajă este completată de plimbările cu barca, hidrobicicleta, jet-sky-urile, dar şi de pescuit etc. Odată cu lăsatul serii începe adevărata distracţie – viaţa de noapte: terasele, barurile, cluburile, discotecile sunt luate cu asalt; au loc concerte şi petreceri, majoritatea în aer liber şi adevărata provocare este baia în mare noaptea. Nu lipsesc focurile de tabără şi grătarele”, ne-a spus consultantul www.besttourism.ro, Ciprian Enea.
De asemenea, persoanele care vor merge în Mamaia vor avea ocazia să dea o tură cu telegondola sau să facă o vizită în Constanța, la Acvariu sau Delfinariu. „Cea mai solicitată destinaţie internă pentru 1 Mai este Mamaia. Turiştii se pot plimba cu telegondola care face legătura între Cazino şi Hotelul Perla, pe un traseu de 2,2 km. De aici pot admira plaja şi marea. Cei care preferă locurile pitoreşti merg în Satul de vacanţă, care găzduieşte 31 de restaurante tradiţionale româneşti, decorate în stil rustic, conform regiunii pe care o reprezintă fiecare. Aici găsesc cele mai frumoase suvenire din scoici, făcute manual. Această zi poate fi dedicată şi vizitelor în Constanţa la Acvariu, care are expoziţii de ecologie acvatică, dar şi la Delfinariu pentru a admira spectacolul mamiferelor. Odată cu apusul soarelui, staţiunea Mamaia se transformă brusc într-o frenezie de culori, muzică şi bună dispoziţie. Barurile, cluburile şi discotecile sunt gata de distraţie. Nici o noapte nu e ca alta, tentaţiile sunt numeroase şi inepuizabile”, ne-a spus managerul de la agenția de turism Paralela 45, Alin Burcea.
În Bulgaria ofertele sunt la jumătate de preț față de cele de la noi. Cazarea la un hotel din Bulgaria de 5 stele ajunge la 78 euro de persoană (322,76 lei, la cursul euro de astăzi), cu trei nopți cazare și all inclusiv, iar în Mamaia, la un hotel de 4 stele, cazarea pentru trei nopți este de 720 de lei de persoană, cu mic dejun inclus.