Crin Antonescu a pierdut încă o ocazie să rupă un pact mincinos, acela cu Victor Ponta. Scandalul legat de Roşia Montană i-a oferit un foarte întemeiat motiv să decoperteze tot „tezaurul” de minciună ce stă la baza acestui pact. Nu-i trebuiau cianuri, nici alte tehnologii complicate ca să arate lumii – deja oarecum la curent – cât fariseism se ascunde sub declaraţiile de prietenie şi de fidelitate ale aşa-zisului aliat, fariseism scos la iveală de vocile din PSD care ameninţă din ce în ce mai făţiş tocmai acest pact care asigură existenţa întregului USL, ca şi a prezidenţiabilităţii crinice.
Desigur, la atâtea ameninţări făţişe, Crinuţ (sau Crinel, cum doriţi) nu mai putea să facă pe surdul, sau pe surdo-mutul mai exact, aşa că a găsit cu cale să-şi exhibe temerarii chiloţei care nu vor tremura niciodată de spaimă în faţa duşmanului cu, încă, pretenţii de prieten. Aşa că, după ce Ponta luase de unul singur cele mai discutabile măsuri în nu prea lunga istorie a guvernării sale, s-a întâlnit, la capătul lungii pauze de comunicare între ei cu acest lider PSD care îl concurează cu succes pe Băsescu în politica de subordonare a instituţiilor, începând cu cele de comunicare şi sfârşind cu instituţiile care extrag, ascunse de ochii lumii, „comorile” informative ale momentului.
Nu ştim ce se va fi discutat între ei şi oamenii lor cei mai siguri, sau măcar consideraţi ca atare. Dacă până nu demult răzbăteau pe canale subterane ecouri clarificatoare de la asemenea întâlniri de taină, de data aceasta tăcerea e desăvârşită. Dovadă că Serviciile lucrează pentru cine trebuie. Am aflat doar că alianţa merge mai departe şi toate rufele murdare vor fi spălate între patru pereţi, fără a mai fi arătate, ele sau procesul respectiv, publicului. Crin rămâne pe mai departe, până când Ponta îi va înfige cuţitul în spate, prezidenţiabilul USL, în ciuda tuturor ameninţărilor pesediste, iar pisoiaşul şi-a recâştigat sprijinul liberalilor pentru guvernarea în care ei înşişi contează din ce în ce mai puţin. „Pupat Piaţa Independenţi”, cu alte cuvinte.
Între timp, apar tot mai dramatice dezvăluiri cu privire la caracterul penal al afacerii Roşia Montană, de la obţinerea primelor autorizaţii şi câştigarea unor licitaţii trucate prin anii ’90, începând cu guvernele Nicolae Văcăroiu, Radu Vasile şi Mugur Isărescu şi sfârşind cu cele dublu milenare – ca apariţie, nu ca durată, Doamne fereşte! Prin toate acestea, ca un far călăuzitor, străbat figura strălucitoare şi semnătura pe actele respective a lui Traian Băsescu, alături de cele, mai estompate şi pasagere, ale prim-miniştrilor şi altor miniştri solidari cu hotărârile guvernelor din care făceau parte. Mărturie ne stau documentele puse recent la dispoziţie de riseproject.ro despre care, miraculos, presa noastră s-a ferit ca de dracu’ să pomenească până acum.
Dar ce să mai vorbim, că o facem degeaba, despre fel de fel de interese politice sau pecuniare, ale câtorva politicieni, când, după cum vedem, nu există partid important pe scena noastră politică să nu-şi fi înmuiat degeţelele în mâlul cianurat al afacerii şi în cerneala cu care s-au semnat şi parafat atâtea şi atâtea acorduri, licenţe, contracte, toate în slujba unui dublu interes: 1. îmbogăţirea unor escroci de pe alte meleaguri şi 2. păgubirea statului român, sau devalizarea avuţiei naţionale începută cu atâta succes din primele zile post-revoluţionare şi continuată până în ziua de astăzi.
A ne aştepta acum din partea cuiva, fie el Crin, fie Ponta, la măsuri radicale de eradicare a corupţiei înseamnă să ne îmbătăm cu un pahar de apă rece. Protestele din întreaga ţară împotriva Roşiei Montane, ca afacere, şi pentru salvarea ei, ca tezaur autentic naţional, pot totuşi să aibă măcar un rol limitat, acela de stopare a acestei trebi murdare şi de atenţionare a clasei politice că totuşi, cândva, poate să vină şi ziua unei elementare drepte judecăţi.
