Odele feministe au triumfat la “Globurile de Aur” 2018

Negrul a fost culoarea adoptată de actriţe la această ediţie

Gala Globurilor de Aur 2018, ajunsă la a 75-a ediție, este prima mare ceremonie care are loc la Hollywood de la declanşarea scandalului care l-a avut în centru pe producătorul Harvey Weinstein şi în urma căruia mai mulţi cineaşti au fost acuzaţi de hărţuire, abuz şi agresiune sexuală.

Ceremonia va rămâne în amintire pentru valul de rochii negre care a inundat covorul roşu şi prin discursurile emoţionante de pe scenă, de la Oprah Winfrey la Laura Dern, care au avut în centru tema violenţei şi a nevoii de a renunţa la tăcere. Şi într-o oarecare măsură, şi peliculele care au fost premiate, fie cele pentru marele sau cele pentru micul ecran, s-au evidenţiat printr-o optică feminină.

Nicole Kidman

“Suntem în 2018, marijuana este în sfârşit autorizată, iar hărţuirea sexuală nu mai este legală. Va fi un an bun”, a afirmat umoristul Seth Meyers, prezentatorul serii, care a abordat cât se poate de direct scandalul Weinstein care a zguduit Hollywood-ul şi a relevat dimensiunea hărţuirii sexuale, prezentă în toate straturile socieăţii.

“Bună seara doamnelor şi domnilor (câţi mai sunt)… De ani de zile bărbaţii albi de la Hollywood n-au mai fost atât de nervoşi. Domnilor nominalizaţi, când vă veţi auzi numele în această seară, va fi prima dată după luni întregi când nu veţi tremura”.

Aşa cum era de aşteptat, prima ceremonie a epocii post-Weinstein, a provocat multe alocuţiuni şi un palmares angajat.

Big Little Lies

Globurile de Aur au oferit, în noaptea de duminică spre luni, un palmares care a onorat, alături de cinema, doi candidaţi şi două ode aduse feminităţii, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri de Martin McDonagh şi Lady Bird de Greta Gerwig.

3 Billboards Outside Ebbing, Missouri, care povesteşte lupta unei mame gata de orice pentru a-şi răzbuna fiica violată şi asasinată, a obţinut partea leului, adjudecându-şi patru recompense majore: cel mai bun film dramatic, cea mai bună actriţă, uimitoarea Frances McDormand, în rolul mamei acerbe, cinice şi hotărâte, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol secundarSam Rockwell. Este primul Glob de Aur pentru tânărul actor. Filmul făcea parte dintre favoriţi fiind preferatul celor 90 de jurnalişti ai Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood, care a organizat ceremonia.

Guillermo del Toro

În accord cu această seară militantă, Frances McDormand a salutat mişcarea Time’s up, o iniţiativă a 3.000 de profesionişti ai industriei spectacolului care a instaurat un fond de susţinere pentru victimele hărţuirii sexuale şi a lansat un apel, urmat de o scrisoare, către actriţe, de a se îmbrăca în negru pe covorul roşu.

“Femeile pe care le vedeţi aici nu au venit pentru bufet, ci pentru a munci şi a se face înţelese. Nu vorbesc niciodată despre politică, dar să fii în această sală este extraordinar. Nu-i recunosc întotdeauna pe juraţii Goburilor de Aur când îi întâlnesc, dar sunt încântată să-i văd şi sunt încântată că au ales ca preşedinte o femeie”, a afirmat muza fraţilor Coen care le-a devansat la premiu pe Jessica Chastain, Meryl Streep, Sally Hawkins şi Michelle Williams.

Regizorul Martin McDonagh a mulţumit, cu umor, actorilor din film şi mamei sale care “ar fi preferat să vadă triumfând pelicula Lady Bird.

Acest palmares a lăsat puţin loc rivalilor lui Martin McDonagh.

Saoirse Ronan şi Martin McDonagh

În fruntea nominalizărilor (7), povestea de dragoste fantastică dintre o femeie mută și solitară şi un monstru reptilian The Shape of Water de Guillermo del Toro s-a mulţumit cu premiile pentru cel mai bun regizor şi cea mai bună muzică originală (francezul Alexandre Desplat).

Regizorul a concurat la această categorie importantă cu nume mari precum Martin McDonagh, Christopher Nolan, Ridley Scott şi Steven Spielberg.

Pledoaria pentru jurnalism a lui Steven Spielberg, Pentagon papers, cu Meryl Streep, care a avut 6 nominalizări, a plecat cu mâinile goale. Ca şi Call me by your name şi All the Money in the World de Ridley Scott, care l-a înlocuit în ultimul moment pe Kevin Spacey, intrat în dizgraţie, cu Christopher Plummer.

Diane Kruger

Get out, intrat în clasamentul categoriei comedie fără susţinere unanimă, a fost un alt mare uitat al palmaresului, care a onorat pelicula Lady Bird.

Regizoarea Greta Gerwig, le-a avut alături pe actriţele Laurie Metcalf şi Saoirse Ronan. Filmul, care este o poveste semi-autobiografică despre trecerea la vârsta adultă, a fost declarat cea mai bună comedie. Revelaţia lui, tânăra actriţă de origine irlandeză Saoirse Ronan, a plecat, la 24 de ani, cu statueta pentru cea mai bună actriţă, depăşindu-le pe Judi Dench, Margot Robbie, Helen Mirren şi Emma Stone. Ea şi-a dedicat victoria mamei sale, care a urmărit ceremonia on line şi “tuturor femeilor prezente în publicul Globurilor de Aur”.

In the fade

În ceea ce priveşte rolurile masculine, au fost premiaţi Gary Oldman, de nerecunoscut în rolul lui Winston Churchill, în pelicula Darkest Hour, şi James Franco, la secţiunea Comedie, pentru The Disaster Artist, unde a concurat cu Steve Carell, Ansel Elgort, Hugh Jackman şi Daniel Kaluuya. The Disaster Artist relatează epopeea unui film ratat de la Hollywood, în care actorul joacă alături de fratele său Dave şi de Seth Rogen. Pelicula spune povestea turnării filmului The Room de Tommy Wiseau, căruia James Franco i-a mulţumit când a primit premiul şi care l-a însoţit pe scenă. „Sunt încântat să împart acest moment cu el astăzi”, a spus Franco, regizorul şi totodată actorul principal din The Disaster Artist.

Gary Oldman a profitat de prezenţa pe scenă pentru a intra din nou, pentru un moment în pielea omului politic englez: “Darkest Hour arată că vorbele şi faptele ajung pentru a schimba lumea şi Dumnezeu ştie că planeta noastră are mare nevoie de asta”.

Laura Dern

Pentru serialul Big Little Lies, care a primit premiul pentru cel mai bun miniserial sau film de televiziune, Nicole Kidman a fost încoronată drept cea mai bună actriţă. Miniserialul care denunţă mai ales violenţele asupra femeilor a cucerit patru trofee. Ea a avut cuvinte de laudă pentru colega sa de platou şi totodată coproducătoara miniserialului, Reese Witherspoon. „Wow, puterea femeilor!”, a spus Kidman după ce a primit al patrulea Glob de Aur al carierei. În afară de Nicole Kidman, Laura Dern a fost distinsă cu premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Ea i-a apărat pe “cei care dau semnale de alarmă”. “Fie ca în viitor copiii noştri să vorbească fără frică. Trebuie să-i susţinem pe toţi cei care au curajul să spună adevărul şi să-i ajutăm să-şi obţină dreptatea”.

Big Little Lies  a dominat, de altfel, competiţia. În afara celor două actriţe, Alexander Skarsgard a primit distincţia pentru cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserial sau film de televiziune.

Şi între filmele de televiziune Globurile de Aur au distins opere angajate.

The Handmaid’s tale, care îşi plasează acţiunea într-o Americă a viitorului în care femeile nu mai au niciun drept, devenind sclave sexuale, a obţinut trofeele pentru cea mai bună dramă şi cea mai bună actriţă: Elizabeth Moss. Aceasta a dedicat premiul tuturor femeilor care au avut curajul să protesteze împotriva intoleranţei şi nedreptăţii. Serialul a concurat la această categorie cu The Crown, Game of Thrones, Stranger Things şi This Is Us.

Alexander Skarsgard

Globul de Aur pentru cel mai bun actor principal într-un serial dramatic a fost primit de Sterling K. Brown, pentru rolul din This Is Us.

The Marvelous Mrs. Maisel a fost considerat cel mai bun serial de comedie sau muzical.

La rândul ei, actriţa Rachel Brosnahan a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un serial de comedie sau musical pentru rolul ei din The Marvelous Mrs. Maisel.

Aziz Ansari a fost răsplătit cu Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie sau muzical pentru rolul din Master of None.

Elisabeth Moss

Allison Janney a primit premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolul ei din I, Tonya, un film despre viaţa controversatei patinatoare, devenită campioană olimpică, Tonya Harding. La această categorie au mai concurat actriţele Mary J. Blige, Hong Chau, Laurie Metcalf şi Octavia Spencer.

Coproducţia franco-germană In the Fade, regizată de Fatih Akin, a fost considerată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood cel mai bun film străin.  Pelicula a mai concurat la această categorie cu filmele First They Killed My Father (Cambodgia), regizat de Angelina Jolie, Loveless (Rusia), A Fantastic Woman (Chile) şi The Square (Germania-Franţa-Suedia).

Filmul, în care rolul principal este deţinut de Diane Kruger, este povestea unei femei care încearcă să se răzbune după moartea soţului ei kurd şi a fiului ei într-un atac cu bombă al unor neonazişti. Actriţa germană a fost deja recompensată cu premiul de interpretare feminină la Cannes pentru rolul ei din acest thriller.

James Franco

Regizorul Akin, fiu al unor imigranţi turci, i-a mulţumit lui Diane Kruger în discursul său festiv, afirmând că actriţa merită acest premiu.

Producţia Coco a primit duminică seară, premiul pentru cel mai bun film de animaţie.

Sterling. K. Brown

La această ediţie a Globurilor de Aur, Oprah Winfrey a devenit prima femeie de culoare care primește premiul pentru întreaga activitate

Actriţă, producătoare de filme şi de televiziune şi managerul propriului post de televiziune (OWN), Winfrey, 63 de ani, a fost răsplătită pentru faptul că este un model pentru femei şi o persoană care a promovat personaje feminine puternice.

Reese Whiterspoon

Oprah Winfrey, care la fel ca cele mai multe dintre participantele la gală a purtat o rochie neagră în semn de solidaritate cu victimele comportamentului sexual neadecvat, a fost prima femeie de culoare care a primit Premiul Cecil B. De Mille, alăturându-se unor personalităţi precum Meryl Streep, Steven Spielberg, Barbra Streisand şi Sophia Loren.

Winfrey s-a folosit de discursul său de mulţumire pentru a elogia femeile care şi-au împărtăşit poveştile lor privind hărţuirea sexuală şi abuzurile suferite, afirmând că „o nouă zi este la orizont” pentru fete şi femei.

Sam Rockwell

Ea a reamintit că a fost inspirată în copilărie de laureatul premiului Cecil B. DeMille Sidney Poitier, primul actor de culoare care a câştigat un Oscar pentru cel mai bun actor.

Oprah Winfrey a produs şi a jucat în 2014 în filmul despre mişcarea pentru drepturi civile Selma şi în 2017 în The Immortal Life of Henrietta Lacks. Ea a fost nominalizată la Oscar în 1986 pentru rolul ei din The Color Purple, pe care mai târziu l-a finanţat ca musical.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.