Un ofițer al armatei germane care s-a dat drept solicitant de azil sirian a fost condamnat vineri la 5 ani și jumătate de închisoare pentru că a plănuit să atace unul sau mai mulți politicieni și pentru mai multe infracțiuni cu arme.
Stratagema elaborată, descoperită în 2017, i-a șocat pe germani și a stârnit o dezbatere despre profunzimea radicalismului de dreapta în armata țării, relatează Reuters.
Instanța a constatat că acuzatul avea o atitudine extremistă de dreapta, naționalistă și rasistă, care s-a consolidat timp de ani de zile.
Procurorii au declarat că bărbatul, identificat ca Franco A., s-a prezentat sub o identitate falsă și a planificat un atac despre care spera că va fi pus pe seama refugiaților și migranților.
De asemenea, ei au declarat că Franco A. a furat muniție de la armata germană, fostul ministru al justiției Heiko Maas sau fosta vicepreședintă a Parlamentului Claudia Roth fiind considerate posibile ținte ale unui atac.
Judecătorul, după ce a anunțat verdictul de vinovăție și pedeapsa de 5 ani și jumătate de închisoare, a descris în detaliu dovezile privind opiniile rasiste și antisemite ale lui Franco A, unele dintre ele scrise într-o teză de masterat și altele exprimate unor persoane.
Judecătorul a detaliat, de asemenea, dovezile privind planurile de a ataca, parțial pe baza unor notițe scrise de mână.
„Acuzatul spune că nu a plănuit un atac, dar dovezile spun altceva”, a spus judecătorul.
Franco A., care a negat acuzațiile, a fost arestat la Viena în februarie 2017 în timp ce încerca să recupereze un pistol încărcat pe care îl ascunsese în toaletele aeroportului.
Avocatul lui Franco A. a declarat că acesta va face apel, în timp ce procurorul de caz a declarat că hotărârea reprezintă o victorie în lupta împotriva extremismului de dreapta și a rasismului.
Cumn il chama pe judecator?
In registrul cahalului, nu cu documentele germane…
„Procesul” ăsta seamănă cu cele luluțizde dîn Mioritistan țînute pă bază dă „abuz în servici” șî rezolvate cu ajutoru’ „plicurilor galbene” SIKRETE. O fi tot vre-o codiță d’-a lu’ jîdu’ $$oroș băgată la mijloc…[Rumburak]
Nu iteleg de ce autorul pedepseste limba romana si inventeaza interpretari a unor cuvinte: „…avea o atitudine extremista de dreapta , Nationalista si rasista”…A fi NATIONALIST nu inseamna a fi extremist nici de stanga nici de dreapta si nici rasist.Si uite asa se sugereaza egalitatea intre a fi extremist, rasist si nationalist.Pe cand bagam si cuvantul patriot in aceasi interpretatre ?
În WW2 Hitler a curățat TOTUL, astfel că încă în 1985 cele două Germanii (R.F.G. și R.D.G.) aveau o populație 99,5% germmană. Restul de 0,5% erau sorabi (sîrbi) din Luzacia, și alte minorități slave milenare în zona Berlinului (se știe că Berlin, Stettin, etc. au fost localități slave la anul 1000, așa cum le și arată numele caracteristice, și că au fost cucerite de cavalerii teutoni, împreună cu teritoriile înconjurătoare, și germanizate în următoarele sute de ani). Iată că azi un Franco A. din armata germană este acuzat de anti-semitism fiindcă o viza pe fosta vice-președintă a Parlamentului, Claudia Roth… Deci în numai 35 de ani alogenii semiți au pătruns pe teritoriul Germaniei unificate, au obținut cetățenia germană (acum se vede de ce au fost labilizate în Bundestag condițiile pentru indieni și chinezi…), și au avut IMEDIAT acces la cele mai înalte funcții din statul german OCUPAT DE 77 DE ANI de armata amerlocă și „de-nazificat”! …și atunci, de ce Putin să nu de-nazifice Ukraina în cîteva luni?! Ba, tocmai….[Rumburak]
Putem fi seriosi,macar de ochii lumii?Bancuri proaste,Franco Neamtul si Manuel Teutonul:;aveti humor
Ca să umpleți pagina publicați orice prostie!!.. asta-i ca aia cu cocoșul roșu care vorbea prin Bucureștii anilor’30!!!..
In acest caz, pute a ceva complicitate pe un subiect/tema nerezolvata intre capi. Ssa s-a intamplat si cu fosti angajati la nato sau onu cand dupa mult timp nu si-au mai incasat lefurile pentru ca nu i-au mai platit pentru perioada lucrata din greu.
Ce-i cu prostia asta fără cap și fără coadă? Care e contextul?
Noo se pooaatee !…
Numai rusii „este rai”…