Olaf Scholz, criticat pentru o „glumă proastă”

Cancelarul german Olaf Scholz a devenit ținta criticilor în urma unor remarci făcute referitor la solicitanţii de azil, remarci despre care el personal a afirmat că au fost doar o glumă, însă pe care alţii nu le-au considerat amuzante, scrie duminică Dpa, preluată de Agerpres.

Sâmbătă, în cursul unui congres al Bisericii protestante germane desfăşurat la Nurnberg (sud), Scholz a remarcat în faţa participanţilor că Germania „nu este una din ţările membre situate la graniţele externe ale blocului, dar are totuşi cel mai mare număr de solicitanţi de azil, majoritatea acestora nefiind înregistraţi în prealabil în celelalte state ale UE în care au sosit”.

Cancelarul a adăugat apoi: „Am mai făcut această glumă la Consiliul european: Germania trebuie să aibă o mare plajă la Marea Mediterană. Practic, în Germania ajung mai mulţi refugiaţi care vin în Europa via Mediterana decât în ţările de pe coasta Mediteranei”.

Organizaţia umanitară Sea Watch, care patrulează Marea Mediterană pentru a recupera migranţi în pericol, a amintit că până acum în acest an pe această rută de migraţie s-au înregistrat peste 1150 de decese de migranţi şi a calificat cele spuse de cancelar drept o „glumă proastă”.

„Cine poate să râdă la aşa ceva nu ar trebui să conducă un stat”, a transmis Sea Watch pe Twitter.

Au venit critici şi din partea formaţiunii de extremă stânga Die Linke, iar deputatul conservator de opoziţie Matthias Hauer a afirmat că „un cancelar nu ar trebui să râdă de suferinţele oamenilor”.

Similar, Lilly Blaudszun, membră a Partidului Social-Democrat al cancelarului Scholz şi fostă expertă în social media a partidului, a apreciat pe Twitter că „un cancelar social-democrat nu ar trebui să vorbească niciodată aşa despre oameni”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. E timpul că ei sa guste din mizeriile pe care le-au sprijinit sau implementat, iar curând o să urmeze epurările obișnuite care o sa vizeze in prim plan idioții utili. Din elite și din plebe.

  2. Nemtii si majoritatea europenilor uita, sau nu sint informati, ca Schimbul Climatic Global e deja manifest si in 30- 40 ani o sa fie stabilit. In consecinta tot nordul Europei o sa intre intr-o noua era glaciala si zeci de milioane de nordici vor fi obligati sa migreze

  3. Pai Leberwurst-ul asta cu privire ingenua se pare ca uita (sau se faca ca uita !) ca mizeriile alea de vase care fac TRAFIC DE PERSOANE pe Mediterana, preluind in mod organizat si mafiot imigranti de la 10 km din largul coastelor Libiei sau Tunisiei si debarcindu-i in Italia, de exemplu, sint „inmatriculate” in Germania, unde au si „port de domiciliere” ! La fel cum face pe prostul si cind nu ne spune cum Sparanghelina Merkel, acum pe post de pensionara care croseteaza, face gradinarit si da mina cu alte babe prin piata, a chemat milioane de ciuhapi si mamadou in Europa ! Pe care acum gruparea de crima organizata de la Bruxelles vrea sa-i impuna, cu sanctiuni in cazul refuzului, statelor europene !

  4. Ați văzut voi glume bune facute de nemți? Uitați-vă la al nostru și îți vine să verși.
    Ce-mi plac glumele mele! hrrrrr!!!

  5. Adica vor ca tari precum Italia sa gazduiasca toti imigrantii acceptati de Germania?

  6. SLAVA @kirilian! Mai @Armand, ne slabesti cu „Schimbul Climatic Global”…Daca in 2025 avem o incalzire globala de 3 grade, asta nu este decat variatie statistica in datele experimentale. Cat despre Scholz, nici o surpriza, este doar un alt imbecil util globalistilor cum este si von der Leyen sau regele Charles, etc. Ma uimesc romanii si celelate popoare care se uita in gura prostiilor ca ei cand suntem de un milion de ori mai treziti si mai aproape de realitate doar pentru simplul fapt ca reusim sa traim si sa ne organizam viata in balamucul pe care l-au creat acesti imbecili. Doar trebuie sa ne trezim si sa le spunem NU urmat de un sut in fund. Sa-i trimitem sa traiasca normal si sa vedem daca sunt capabili sa munceasca cu adevarat ca sa-si castige o paine.

  7. Ministra de interne a nemtilor a avut ca mesaj inaintea reuniunii in care au stabilit cum sa dea drumul la migranti in UE, ca e timpul ca uniunea sa decida, timpul statelor nationale fiind depasit… adica fraierilor, v-ati pierdut suveranitatea, de acum inainte ce vor niste birocrati si trimisi ai guvernelor e peste legile voastre, peste Constipatiile voastre si peste Parlamentele voastre.

  8. poate il sfatuieste mutti ce sa faca… germania are miscari masive de strada impotriva razboiului si impotriva provocarii Rusiei. Germania este i s la m iza ta. muzica religioasa se aude pe strazi, iar femeile sunt acoperite in totalitate – burka… cat credeti ca va tine acest babilon? asta se si vrea. disensiunea din orice fie pentru ca oamenii sa se supuna, fiind platiti pentru asta, fie sa se rascoale, ceea ce va duce la anrhie si haos. solve et coagula – formula din alchimie si tatuata pe statuia lui baphomet, baal, moloch sau cum vreti sa-i denumiti pe sheitani (nu divide et impera, cum gresit se vrede).

  9. Ca gluma e buna,dar nu e noua,nu intelegem de ce se basica azilantii si sustinatorii lor
    Organizaţia… umanitară …’Sea Watch’ e finantata de Soros sa axfisieze Europa cu africani si arabi

  10. Dl. Scholz, insusi, este o gluma proasta. Evident, este putin probabil ca o gluma proasta sa poata face si glume bune!

  11. Politica Germaniei din ultimii 15-20 de ani este o glumă proastă iar leberwurstul ăsta cu ochelari este poanta pe care n-o pricepe nimeni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.