Ministrul Muncii Olguța Vasilescu și-a pus în cap vedetele TV odată cu plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului. După scandalul cu Gabriela Cristea, Vasilescu este criticată acum, la pachet cu toți guvernanții, de fosta vedetă a Kanal D, Mădălin Ionescu, care are un copil născut anul acesta.
Mădălin Ionescu acuză încălcarea Constituției, subliniind, într-o postare pe Facebook, că sunt încurajați asistații social sau cei care nu muncesc și „sunt loviți fără nicio milă” oamenii cu cariere.
„Ordonanța care plafonează indemnizația de creștere a copilului a ieșit din pizmă ! Din pizma Olguței Vasilescu ! Din pizma unor politicieni față de cei care realizează venituri medii și mari în mod legal ! Din pizma unor politicieni care nu își pot declara averile reale ! De ce ? Pentru că e posibil să nu fie legale ! Altfel nu îmi explic … Să încalci Constituția și Codul Civil fără nicio jenă nu reprezintă doar un abuz , ci o atitudine de tip infracțional ! Nu-i destul că a plafonat indemnizația, dar sub incidența noii legi i-a băgat și pe cei care obținuseră dreptul la indemnizația neplafonată ! Constituția stipulează că legea își produce efectele doar în viitor , iar Codul Civil prevede clar :” legea civilă nu este retroactivă !” … Guvernanții nu pot invoca interesul general ! Economiile la bugetul de stat obținute după intrarea în vigoare a ordonanței vor fi modeste ! Pentru patru cazuri de indemnizații de creștere a copilului, cu adevarat uriașe ( însă obținute legal) , doamna Olguța a schimbat dintr-o semnătură destinele a o mie de persoane fără altă vină în afara aceleia de a se fi încadrat în parametrii unei legi intrate în vigoare cu niciun an în urmă ! A uitat să spună că și PSD-ul a votat actul normativ pe care fosta peremistă l-a desființat în ultimul timp ! Doamna ministru încurajează practic asistații social sau pe cei care nu muncesc, și îi lovește fără nicio milă pe oamenii cu cariere, cărora aproape le interzice dreptul de a avea copii ! Oamenii de carieră sunt buni doar pentru plata impozitelor ! Ar fi trebuit să le spuneți celor pe care doriți să-i manipulați că din impozitele plătite de cetățenii cu venituri medii și mari , statul român le plătește bătrânilor pensiile , șomerilor -alocațiile și le asigură servicii medicale gratuite celor care apelează la unitățile medicale de stat ! Mi se pare inadmisibil să plafonezi indemnizația și sa le interzici unor oameni carora le-ai f…t direcția pe următorii doi ani să mai înregistreze alte venituri în această perioadă ( part – time ar fi echitabil) ! Nu am plăti alte impozite la Stat ? Nu asta vreți ? Așa se întâmplă în Germania , motorul Europei ! Da, știu ! România nu e Germania ! Ati făcut voi totul , politicieni de mucava , să nu mai aspirăm spre nimic ! Pentru voi aș înființa „Haznaua Neamului” ! Pe 90 la sută dintre voi v-as băga în rahat până la nas și apoi aș trage apa ! În ceea ce o privește pe Olguța îi sfătuiesc pe cei afectați să o dea in judecată ! Să plătească din buzunarul ei această mizerie legislativă !”, a scris vedeta TV pe pagina sa de Facebook.
Anterior, Olguța Vasilescu a intrat în război cu vedeta TV Gabriela Cristea, după ce ministrul a afirmat în Parlament că indemnizațiile pentru mame puteau fi total eliminate. (detalii aici)