Om al SRI-ului, prins cu mita

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind…

De M.V.
Om al SRI-ului, prins cu mita

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind…

Un căpitan SRI a fost pus sub control judiciar după ce i-ar fi cerut unei persoane 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul SRI, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce ar fi vizat persoana respectivă.

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august 2022, față de inculpatul Popescu Bogdan, ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații (S.R.I) – Direcția Regională de Informații Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, la începutul lunii august, căpitanul SRI i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.

„La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Bogdan trebuie să respecte o serie de obligații între care să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura, direct sau indirect, și să nu comunice pe nicio cale cu persoane menționate în ordonanță. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Daca mergeți spre vârful Sri, veți găsi:
    1)trafic de informații
    2)trafic de droguri,in special cocaină
    3)trafic de influență
    4)trafic de carne vie
    sigla Sri este in realitate TRĂDARE A PRIORI

  2. institutia, doar formal controlata de parlament iti da taria sa cam faci ce vrei (mita, trafic de droguri, contracte cu statul, controlul ilegal la discretie).
    Cine controleaza provenienta averilor generalilor si ale celor din subordine?
    Tata…

  3. @Joe Limonada
    e o reglare de conturi intre niste grupari mafiote din sri.dna e procuratura lor iar asta e doar un capitanas.
    2500 euro sunt un mizilic…un fost tablagiu de la sri care e sef serviciu documente clasificate la ancom are vreo 6,000 lei pensie si vreo 17,000 lei salariu…pe luna evident…

  4. Nu este ceva iesit din comun.Oamenii au fost conditionati(spalati pe creier)ca serviciile au in componenta .supraoameni’.Este una din mistificarile folosite de toate agentiile de pe mapamond.Va amintiti?”trag din toate pozitiile”.Da,trag avantaje.

  5. Rasul lumii ! Omul este lipsit de profesionalism ! Cum adica , sa fie prins? Rad si colegii lui de el ; sa ia asa o plasa ?! Saracul ! Totusi… nu stim finalul , s-ar putea ca totul sa fie o farsa, un aranjament ,un imprumut cinstit , ceva acolo si omul sa scape nevinovat ! Ce? Intrazneste cineva sa spuna ca asa ceva nu se poate, la noi, in Romania ? S-o creada el!

  6. Cu ce, sau pe cine o fi suparat capitanul asta, de s-au luat direct de el, ca altfel nu-mi pot explica de ce DNA, aceasta institutie ce ar trebui sa investigheze marile acte de coruptie, s-a oprit taman la amaratul asta?! Sa-i fi verificat deja pana la el, pe pe toti granzii SRI, si i-a gasit „lacrima cristi”? Parca nu-mi vine a crede, daca ma gandesc la proverbul cu banul”ochiul dracului care-i tenteaza pe toti, de la mare la mic si viceversa.

  7. Asta ne mai trebuia! Dupa ce ca suntem amarîti si bombardati cu toate minciunile,sa citim ca securistii au inceput sa se aresteaze intre ei.

  8. Nu inteleg de ce in asemenea situatie nu se actioneaza imediat ! E vorba de cineva care „apara interesele Romaniei ” ! E alba ori neagra ! Daca e vinovat sa fie scos din SRI si condamnat !Daca se procedeaza ca in alte cazuri , O „lalaim” cateva luni si apoi se da o pedeapsa cu suspendare !

  9. Hopa … Nu Hoffa . Incep sa se incaiere intre ei bajetii cu „ochhi albastri „? Inseamna ca-i jale la cooperativa „ochiul si timpanul” . Asta-i o zgiltiitura . Asteptam „cutremurele ” . Unii cauta de nebuni „clanuri mafiote „, numai in curtea lor nu se uita.Ori se schimba „polii”de putere ? Intreb si eu…

  10. Dar ca timp de 30 de ani s-a furat totul din Ro in timp ce SRI „supravehea” ,cine mai investigheaza? De citi ani nu se mai analizazea activitatea serviciilor in comisiile parlamentare ? In tot atitia ani s-a marit bugetul uriesesc al serviciilor exact pentru ca serviciile sa supreavegheze” la „bunastarea” si linisea romanilor . Asa ca ,romani , dormiti linistiti, serviciile supravegheaza pina nu va mai ramine nimic in Ro.

  11. „Un căpitan SRI a fost pus sub control judiciar după ce i-ar fi cerut unei persoane 2.500 de euro”

    Nu pot sa cred asta, astept dez-mintirea !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.