Nicușor Dan promitea în campania electorală că nu vom avea taxe mai mari. Acum, spune că n-a fost de acord cu creșterea TVA-ului . Dar nici împotrivă n-a fost prea tare.
Într-o țară unde președintele anunța România onestă, iată că se mai întâmplă să dispară din portofelul națiunii câte o promisiune fiscală. Domnul Nicușor Dan reușește, din nou, să joace perfect rolul de observator neutru la propriul mandat. În campanie, a spus apăsat că TVA-ul nu va crește. Cu subiect și predicat. Un angajament solemn, scris și oral, pentru cei care mai credeau în democrație bazată pe contract social, nu pe minciuni electorale.
Și iată-l acum, TVA-ul crește, dar domnia să zâmbește cu acel aer de copil care a spart ceva scump, dar care se scuză spunând că n-a vrut. Ba, mai mult, ne explică senin că „el n-a fost de acord” cu măsura, că este temporară, că „a fost ultima opțiune și că a fost adoptată în urmă unor presiuni externe și a consultărilor cu Comisia Europeană și agențiile de rating”. A fost acolo, dar cu sufletul în altă parte. Practic, președintele Nicușor Dan e martor la propriul dezastru fiscal și admite că deciziile majore se iau sub presiunea unor decidenți externi.
Între timp, Guvernul „său” (că altfel n-ar fi existat fără el) își asumă răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri care include și creșterea TVA-ului. Avea președintele României opțiuni constituționale, chiar dacă politica fiscală este atributul Guvernului ? Faptul că TVA a crescut în timpul mandatului său și că acum spune „eu n-am fost de acord” pare un exercițiu de imagine. El rămâne președintele în funcție, cu toate atributele constituționale, și nu poate fi complet disociat de deciziile guvernului. Când promiți „nu vom crește TVA-ul” și apoi se crește TVA-ul, nu mai contează dacă ai fost personal de acord sau nu, ci ce ai făcut efectiv pentru a preveni sau bloca această decizie.
Ce putea face concret ? Dacă președintele nu mai are încredere că Guvernul respectă direcția sa politică (inclusiv angajamentele fiscale), poate amenința cu retragerea sprijinului politic. Deși Guvernul a angajat răspunderea pe un pachet fiscal, dacă președintele este nemulțumit de forma finală a legii poate refuza promulgarea o singură dată și o poate trimite înapoi în Parlament, conform art. 77 alin. (2) din Constituție. După reexaminare, este obligat să o promulge, dar gestul are valoare politică clară. Președintele mai poate sesiza Curtea Constituțională (CCR) în termen de 2 zile de la adoptarea unei legi prin angajarea răspunderii Guvernului. Dacă consideră că legea fiscală este adoptată cu încălcarea principiilor de transparență sau este neconstituțională prin conținut (ex. afectează drepturi economice), atunci CCR poate suspendă aplicarea legii până la pronunțare. A făcut-o Nicușor Dan? Nu. Doar a spus „eu n-am fost de acord”.
Un președinte ales pe o agendă fiscală anti-impozitare poate rosti discursuri publice critice la adresa guvernului; organiza consultări cu mediul de afaceri și societatea civilă; solicita referendum consultativ (cf. art. 90) dacă vede o criză de legitimitate. A făcut-o? Nu. N-a rostit nici măcar o frază clară în direct. Doar comunicate ambigue.
În final, Nicușor Dan încearcă să se salveze electoral, prezentându-se ca „omul bun” în timp ce guvernul își asumă rolul de „om rău” care a „fost obligat să crească TVA-ul pentru că nu mai aveam bani”. Dar președintele nu este un comentator de la balcon, ci un actor constituțional. Dacă nu a fost de acord, trebuia să folosească pârghiile constituționale. Dacă n-a făcut-o, este fie lipsit de voință, fie părtaș la decizie, fie prizonier al unei majorități parlamentare pe care nu o controlează – și atunci ar trebui să o spună clar.
Dar n-a făcut nimic. N-a vrut să strice poză. Căci, în realitate, trăim într-un joc de roluri bine regizat: Guvernul joacă „omul rău”, care aduce veștile proaste. Președintele e „omul bun”, care ne spune că el nu le-a aprobat. E o piesă care se tot repetă în politica românească: toți „n-au fost de acord” cu ce-au făcut. Românul însă plătește. Nu doar TVA mai mare, ci și notă de plată a ipocriziei. Iar președintele râde.
Viorel Ioniță
O dovedești in fiecare zi. Trecem peste aberațiile tale.