Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunţă luni că s-a autosesizat în cazul bărbatului ajuns în comă după ce a fost bătut în propria casă, se fac cercetări pentru tentativă de omor calificat şi tâlhărie şi sunt căutaţi făptaşii.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat (…) şi două infracţiuni de tâlhărie calificată (…). Din coroborarea mijloacelor de probă administrate până la acest moment procesual rezultă că la data de 6.11.2023, în jurul orei 2,30, trei persoane de sex masculin purtând cagule au pătruns prin efracţie într-un imobil situat pe str. Moldoveanu din municipiul Sibiu în scopul de a sustrage bunuri. Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 50 ani, a fost agresat fizic de autori, care i-au aplicat mai multe lovituri la nivelul capului, trunchiului şi membrelor şi l-au imobilizat legându-l de mâini şi de picioare”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Din imobil au fost sustrase mai multe ceasuri de valoare. La momentul comiterii faptelor în locuinţă se mai aflau partenera de viaţă a proprietarului, care dormea şi fiica acestuia, în vârstă de 23 de ani. Aceasta din urmă a fost bruscată de atacatori şi ameninţată cu pistolul, cerându-i-se să indice locul unde se află banii.
Bărbatul în vârstă de 50 ani se află internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Conform reprezentanţilor spitalului, bărbatul bătut în cursul nopţii este în comă profundă, fiind adus la unitatea medicală inconştient, după un stop cardio-respirator resuscitat la faţa locului unde a fost găsit.
Potrivit unor surse, bărbatul este un om de afaceri cunoscut în Sibiu.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunţă că făptaşii nu au fost găsiţi şi procurorul criminalist beneficiază de sprijinul lucrătorilor de poliţie de la I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Crime sinistre infaptuite de gunoaie umane. Am vazut filmul cu incendierea femeii in scara de bloc de catre propriul nepot… Consider ca pentru asemenea fapte nu exista alta pedeapsa decat cea capitala. Altfel vom plati cate 7000 de lei pe luna pentru a fi cazati in puscarii acesti nemernici. Un glonț. Atat!
Politia? Justitia? Jandarmeria? Unde erau institutiile statului de drept? In tara in care pensia se invarte in jurul a 300 de euro iar cele mai multe salarii nete nu sar de 400 de euro, cetateanul este in pericol. Iar cand saracia va ajunge la apogeu, in vreo doi ani, jale va fi! Inconstienta politicului, naste monstri. Siguranta cetateanului-o himera.
Eu am crezut că e vorba de Stanis că chiar nu îmi părea rău.
Au certificat legal infracționalitatea duminică la București! S-a dat mâna libera la orice contra voturi la alegeri, adică, nu ii mai sponsorizează pentru voturi cum se întâmplă până acum că sa le de-a țeapă obișnuită, au liber la ce vor să facă. Întreb și eu că omul obișnuit, fac referire la infractorii adunați duminică în București:
– Câți infractori, din câți erau la București și căutați prin interpol a arestat? Cu duiumul…ioc!