Omagiu unui dascăl de dăscălie

Se zice că „Cei mai buni profesori sunt cei care te învață încotro să te uiți, dar nu îți spun și ce să vezi”, așa a fost și cel ce ar fi împlinit astăzi 95 de ani de la naștere, cel care a fost profesor, scriitor, ziarist, Petru Baciu. Un intelectual de Școală Ardeleană, de perioada pașoptistă, de realizare a Marii Uniri, un deschizător de atâtea drumuri, totul amalgamat într-o unică persoană, așa îmi apare, peste ani, personalitatea domnului profesor. Cu dânsul trăiai epoca, cunoșteai direct marile personalități, pe scurt, totul era o adevărată terapie pentru suflet.

S-a născut la 7 septembrie 1930, în comuna Beriu. Este fiu de țărani, Trifu și Elena. Copilăria la Beriu i-a fost plină de farmec, era un împătimit al jocurilor de copii și nu-i plăcea să stea singur.

Pe la 5 ani își amintește că mergea cu copiii în ocol la popa Sâv, unde domnișorul Puiu de la Cluj, mai în vârstă cu 5-6 ani decât el, le cumpăra zile de-a rândul „boboanţe de zmeură de la bolta lui Tisăruş” și ei, copiii, erau fericiți.

Şi-a început studiile primare la școala din Beriu, unde un singur învățător lucra cu șapte clase de elevi.

A început studiile liceale în 1941, din acei ani datează începutul cultului tânărului licean pentru Aurel Vlaicu.

Nenorocirea a căzut ca o bombă asupra colegilor de clasă. Pe când erau în excursie, în 1948, „Eram în vagonul staționat în gara Ploiești, dirigintele, care conducea excursia, a cumpărat din oraș ziarul Scânteia, în care erau publicate liceele teoretice din țară care vor fi desființate prin acea reformă a învățământului din acel an. Printre acestea era și Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Toți colegii s-au întristat și au intrat pe gânduri neștiind încotro să apuce.

Mai rămăseseră printre liceele teoretice mai apropiate ca distanță la Deva și Alba-Iulia. Începutul anului școlar, când aceștia trebuiau să fie octavani la Orăștie, i-a pus pe toți copiii pe drumuri.

Influențat de unii prieteni, berianul s-a orientat spre Alba-Iulia, oraș pe care nu l-a cunoscut. Şi-a găsit singur gazdă în oraș, dar totul îi era necunoscut, eram doar șapte colegi de la Orăștie cu care se întâlnea în fiecare pauză, restul erau adunați de la alte licee desființate.

Un extemporal la limba română din acel an, notat ca fiind cel mai bun din clasă, a constituit pentru elevul de la Orăștie orientarea definitivă spre cariera didactică – profesor de limba și literatura română. Regretul pentru desființarea liceului din Orăștie continua să crească.”

A urmat Facultatea de Filologie a Universității „ Victor Babeş” din Cluj. Anii care s-au succedat, 1949-1953, au fost ani de grele opreliști comuniste, cu exmatriculări din facultate pentru motivele care erau la modă: originea socială, proprietatea, trecutul politic al părinților și rudeniilor.

Părinții la Beriu aveau o proprietate de 10 hectare de pământ și au fost de la început declarați chiaburi, persecutați și încărcați cu cote pe măsură, majorate, aproape în situația să nu mai poată rezista.

În mai multe rânduri, Trifu, tatăl, a scăpat de la închisoare din întâmplare și că l-a ajutat Dumnezeu, căci totul s-a făcut de către autorităţile de atunci ca să fie arestat.

Prigoana era foarte mare în sat. Două familii suferiseră confiscarea averii și a casei. Noroc că decretul acela de confiscare n-a durat prea mult timp. Cu averile celor două familii s-a început organizarea C.A.P., care încă nu putea fi inaugurat. Ca să scape de persecuții, mai mulţi „chiaburi” din Beriu s-au înscris în C.A.P., printre care și părinții lui Petru Baciu.

În anii școlari următori și-a putut depune acte chiar de fiu de chiabur, căci persecuțiile s-au mai domolit pentru un timp. Se aplica formula lui Lenin: un pas înainte și doi înapoi (pentru consolidare). Pentru băieți se introdusese în programă, din anul III, pregătirea militară.

Vara, când Petru Baciu trebuia să facă convocarea de o lună la o unitate militară, el, împreună cu alti doi colegi, nu au fost primiți. Abia în anul IV, pe la sfârșitul anului, avea să fie primit din nou la pregătirea militară, iar în vara următoare a avut noroc să facă stagiul 4 luni, în loc de trei cât au făcut ceilalți colegi, nu la Ploiești cu aceia, ci la Alba-Iulia, unde adunaseră pe toți studenții din țară, cu acte ca fii de exploatatori.

În timpul stagiului de la Alba-Iulia a primit repartiția din partea Ministerului Învățământului pentru regiunea Baia-Mare. Acolo erau repartizați toți absolvenții cu origine socială nesănătoasă.

A intervenit, și în această perioadă, un ajutor dumnezeiesc, un nimb de noroc. Era în noiembrie 1953, Petru Baciu mai avea doar câteva zile până la terminarea stagiului militar.

Fostul lui diriginte de la Liceul din Orăștie fusese transferat la Alba- Iulia, unde nu își găsise în cele două luni locuință pentru familie și a găsit de cuviință să-și dea demisia din învățământ. Se aproba, cu condiția să găsească în loc un cadru didactic calificat. A venit la unitate și l-a căutat pe fostul elev. S-au înțeles să-și depună urgent cerere.

Totul s-a rezolvat în câteva zile și fostul militar a ocupat prin decizie postul de profesor de limba română la Liceul de fete din Alba-Iulia, instituție vecină cu regimentul din cetate unde fusese militar.

Transferul la Orăștie pentru Petru Baciu era un act firesc, pentru că și-a dorit dintotdeauna să lucreze la liceul unde a fost elev. Pe de altă parte, fiind singurul fiu la părinți, voia să le fie mai aproape în anii lor de bătrânețe.

Înainte de numirea lui la Liceul din Orăștie, Petru Baciu a funcționat cinci ani ca inspector școlar la Secția de învățământ și Cultură a raionului Orăștie. A constituit o perioadă bună pentru inițierea în problemele generale ale învățământului de către tânărul profesor. S-a pus problema, după câtva timp, a încadrării ca inspector școlar la Regiunea Hunedoara. El nu a acceptat, preferând catedra la liceu (ca inspector la raion  a înființat Școala Generală din Beriu și a susținut noua clădire). Între timp, începând cu 1954, se reînființează Școala Medie Orăștie, în localul fostului liceu, care pe parcurs va primi din nou numele de „Aurel Vlaicu”, acum colegiu, cu același nume.

Prin căsătoria cu prof. de limba română Aurelia Petrașcu, fosta lui elevă de la Alba-Iulia, întreaga lor carieră didactică va fi împletită cu viața de familie, printr-o muncă de echipă, luminată de magia cuvântului. Familia are doi fii, ambii ingineri.

Paralel cu activitatea didactică a publicat 26 de cărți și a scris sute de articole, abordând teme de istorie și cultură locală, literatură, folclor, pedagogie, metodică, turism, religie. A colecționat documente culturale și literare, pe care le-a valorificat în diferite studii și articole.

A organizat zeci de expoziții culturale și literare, îmi vin acum în minte câteva:  Orăștie în spiritualitatea românească – 1988, Orăștia și Astra – 1993, 75 de ani de la înființarea Liceului „Aurel Vlaicu”,  Expoziții documentare: „Aurel Vlaicu”, „Dr. Aurel Vlad”, „Dominic Stanca”, „Mihai Eminescu”.

Participă la numeroase sesiuni științifice și a avut participări la radio și televiziune.

A rămas în stadiul de lucrări în curs de finalizare și publicare volumele „Schițe și profiluri școlare”, parțial publicate, pentru care a obținut în anul 2007 premiul Editurii „Emma” la concursul internațional de creații literare „Visul” ediția a II-a și romanul „Omul cu saboți”.

S-a stins din viață în 20 iunie 2008.

Recunoștințe:

În anul 1999 a primit diploma de Cetățean de Onoare al municipiului Orăștie, cu ocazia aniversării a 775 de ani de atestare documentară a localității;

În anul 2007 a primit diploma de excelență din partea Inspectoratului Școlar Județean, iar în 2008 a primit diploma de excelență din partea Centrului Județean pentru conservare și promovarea culturii tradiționale Hunedoara-Deva.

La 10 ani de la trecerea în eternitate primeam o misivă despre profesorul Baciu: «În clasa a X-a, schimbând clasa, am schimbat dirigintele și profesorul de română. Am făcut cunoștință cu domnul profesor Petru Baciu. Numele inspira calm și evoca o lume cunoscută mie pentru că aveam mulți „Petru” în familie, iar de „baci” nu mai vorbesc!

Nu îmi amintesc momente precise sau întâmplări nemaipomenite din cei trei ani petrecuți cu dânsul, dar mă cuprinde o senzație de bine și de siguranță când mă gândesc la domnul diriginte Baciu Petru. Mi se părea că m-am întors în timp, în vremurile intelectualilor luminători ai națiunii noastre, cei pe care, cu atâta căldură, ni-i prezenta la orele de literatură română. Nu știu cum reușea domnul diriginte să rămână etern calm și zâmbitor și atât de înțelegător deși, uneori, mai săream peste cal. Ne vorbea, ne dojenea cu zâmbet permanent și cu vocea inconfundabilă, datorită tonului, de ardelean cult, din alte vremuri, apropiat de cei mulți», îmi scria o elevă a profesorului Baciu în anul 2018.

Surse: „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante Personalități”, Coordonat de Dan Orghici  și Adrian Ioan B. Secui, Volumul II, ed. Măiastra, Tg-Jiu, 2013; Autobiografia personalității prezentate; Constantin Toni Dârţu, „Personalități române și faptele lor: 1950-2000: dicționar”, vol. 25, Ed. Spanda, Iași, 2001.