
O femeie a murit şi două persoane au fost rănite după ce peste autoturismul în care se aflau marţi în trafic, pe DN 6, în localitatea Dăneasa din judeţul Olt, a căzut un limitator de înălţime, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Accidentul s-a produs după ce un autocamion a lovit un limitator de înălţime care s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în spatele său.
În accident a murit o femeie şi au fost răniţi doi bărbaţi.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, ce transporta un utilaj, condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna Studina, județul Olt, ar fi acroșat un limitator de înălțime, iar o porțiune din acesta s-ar fi desprins și ar fi căzut pe un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din orașul Drăgănești-Olt.
În mașină se afla șoferul, un tânăr de 18 ani, împreună cu tatăl său, de 42 ani, și cu bunica sa, de 66 ani, care a decedat.
La locul accidentului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Stoeneşti, Detaşamentului Caracal şi Detaşamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, prevăzute cu accesorii pentru descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerări grele şi o autospecială pentru primă intervenţie.
La sosirea echipelor de intervenţie, femeia a fost găsită în stop cardio-respirator, unul dintre bărbaţi era blocat în maşină însă conştient, iar al doilea bărbat era în afara maşinii, conştient. Femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat favorabil, o echipă medicală prezentă declarând decesul.
Este o inconstientza totala sa pui grinzi grele, rigide ca limitatoare de inaltime.
Ar trebui puse niste table suspendate cu lanturi, sau doar lanturi simple care sa produca zgomot la impacttul cu vehicolul si sa-l avertizeze pe Manivela ca vehicolul lui este mai inalt decat podul pe sub care urmeaza sa treaca.
Solutie la mintea cocosului……[Rumburak]
Ar trebui interzise, era clar de la accidentul de la Unirii cu autocarul grec, in cadere ditamai traversa aia de metal mai lunga decat latimea soselei, cade de la 5m sau la cat este, ajunge jos in cadere trebuie sa fie tanc sa nu se turteasca masina prinsa sub.
Cati oameni trebuie sa mai moara sa le inlocuiasca cu unele de plastic sau din ce-or fi cat sa nu mau fie periculoase. Inginerul Grindeanu ce pazeste?
Imbecilii de responsabili nu invata nimic.
Asta demonstreza cat sunt de imbecili, nu e prima data cand se intampla asa ceva din cauza limitatoarelor lor ucigase.