OMS, semnal despre o boală care afectează miliarde de oameni

Într-un nou raport, OMS a constatat că 45% din populaţia lumii, sau aproximativ 3,5 miliarde de persoane, suferă de aceste afecţiuni.

De (C.T.)
OMS, semnal despre o boală care afectează miliarde de oameni

Într-un nou raport, OMS a constatat că 45% din populaţia lumii, sau aproximativ 3,5 miliarde de persoane, suferă de aceste afecţiuni.

Dinţi cariaţi, gingii inflamate şi cancere bucale: aproape jumătate din populaţia lumii suferă de boli buco-dentare, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

Într-un nou raport, OMS a constatat că 45% din populaţia lumii, sau aproximativ 3,5 miliarde de persoane, suferă de afecţiuni buco-dentare.

„Sănătatea orală a fost mult timp neglijată în sănătatea globală”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat, deşi măsurile de prevenţie cu costuri reduse ar putea preveni multe dintre acestea.

OMS, care oferă astfel prima imagine completă a poverii bolilor buco-dentare în 194 de ţări, a dezvăluit o creştere cu un miliard a cazurilor înregistrate în ultimii 30 de ani.

Este „un indiciu clar că mulţi oameni nu au acces la prevenirea şi tratamentul bolilor buco-dentare”, dintre care cele mai frecvente sunt cariile dentare, afecţiunile gingivale, pierderea dinţilor şi cancerele bucale, potrivit raportului.

Cariile dentare netratate sunt cea mai frecventă boală care afectează circa 2,5 miliarde de persoane la nivel global, în timp ce aproximativ un miliard suferă de afecţiuni gingivale, o cauză majoră a pierderii totale a dinţilor.

Aproximativ 380.000 de cazuri noi de cancere bucale sunt diagnosticate în fiecare an, potrivit OMS.

Principalii factori de risc sunt consumul ridicat de zahăr, dar şi fumatul şi consumul de alcool.

OMS încurajează autorităţile să abordeze aceşti factori comuni de risc „prin promovarea unei alimentaţii echilibrate sărace în zahăr, oprirea consumului de tutun sub toate formele sale, reducerea consumului de alcool şi un mai mare acces la pasta de dinţi cu fluor eficientă şi accesibilă”.

Raportul evidenţiază inechităţile flagrante în accesul la serviciile de sănătate orală, subliniind povara enormă pe care aceste boli adesea foarte vizibile şi imposibil de ascuns o pun asupra celor mai vulnerabile şi defavorizate populaţii.

Potrivit raportului OMS, trei sferturi dintre toate persoanele care suferă de boli buco-dentare trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii, dar peste tot în lume sunt persoane sărace, cu dizabilităţi sau persoane în vârstă şi vulnerabile care sunt lipsite de acces adecvat la îngrijiri care sunt costisitoare.

Acest lucru poate conduce la „costuri catastrofale şi o povară financiară semnificativă pentru familii şi comunităţi”, a mai spus OMS.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Peste 70% dintre bărbați au chelie. Asta va fi boala renunțării în viitorii ani. Impotriva ei, credem ca e cazul sa se conceapă un vaccin pe baza de ARN de cămilă. După câte am constatat cămilă nu cheleste. Pentru panchistii care si-au pierdut creasta, vaccinul ar trebuie făcut din ARN de cocos liliputan American. Asta e mic și al dracului de arțăgos.
    PS. Sa nu uitam de boala unghiilor roase de invidie cu incisivii, de boala după cai putere și boala creierelor cu platfus ușor de manipulat în timpul alergării de rezistenta pe teren accidentat la coasta. Ar ma fi boala vacii nebune care a părăsit șefia Camerei din America, boala pianistului gol cu cheita mecanica și creier pane in pesmet cariat și boala lgbtiqistilor plecați in tundra in căutarea unui sex stabil din fibra de sticla casanta armata cu plasa de țânțari imbecili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.