Omul cu rinichi de porc şi-a reluat viața

Omul cu rinichi de porc şi-a reluat viața. Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a putut să părăsească spitalul american în care se afla internat, la aproape trei săptămâni după acea operaţie, informează joi DPA.

Rick Slayman se recuperează bine şi îşi va continua convalescenţa acasă, alături de familia sa, a anunţat miercuri seară Spitalul General Massachusetts din Boston pe reţeaua de socializare X.

„Acest moment – părăsirea spitalului astăzi, cu unul dintre cele mai bune buletine de sănătate pe care le-am avut după multă vreme – este un moment pe care mi-l doream să vină de mulţi ani”, a declarat bărbatul de 62 de ani, potrivit medicilor. „Acum a devenit o realitate”. Această zi nu a însemnat un nou început doar pentru el, a mai spus pacientul, ci şi pentru multe alte persoane care aşteaptă un transplant de rinichi.

Rick Slayman, care suferă de o boală de rinichi ce îi pune în pericol viaţa, a fost transplantat cu acel organ modificat genetic pe 16 martie, potrivit spitalului american.

Procedura, cunoscută sub numele de xenotransplant, a făcut obiectul unor cercetări de mulţi ani. Porcii sunt deosebit de potriviţi ca donatori, deoarece metabolismul lor este similar cu cel al oamenilor, dar componenţa genetică a animalelor donatoare trebuie modificată pentru ca organele lor să poată fi folosite. Fără modificarea genetică, ar exista o reacţie de respingere imediată atunci când organele sunt transferate la oameni.

De altfel, bărbatul de 62 de ani a prezentat semne de respingere în a opta zi după operaţie, a relatat cotidianul The New York Times, citându-l pe unul dintre medici. Cu toate acestea, reacţia imunitară a fost controlată cu ajutorul medicamentelor.

„A fost un roller coaster în prima săptămână”, a dezvăluit acel medic pentru cotidianul american. Cu toate acestea, bărbatul a reacţionat la tratament în acelaşi mod ca şi pacienţii care au primit organe de la donatori umani.

În perioada recentă, doi pacienţi grav bolnavi au primit prin transplant inimi de porc ca organe de înlocuire, la Spitalul Universitar din Baltimore, un oraş din statul american Maryland. Ambii au murit la câteva săptămâni după operaţie.

Primul rinichi de porc transplantat la un pacient în viață

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Mai grohaie cateodata, se imbujoreaza cand vede o scroafa, dar avantaju-i ca traieste……[Rumburak]

  2. Chiar daca e biped și porcul e animal, ambii spurcați de la hrana consumata și chiar daca e de culoare bipedul, nu are cum să trăiască ani multi pentru că, între porc și om există diferențe uriașe. O să auzim că și asta a murit. Important e că au făcut publicitate intensa acestui acțiuni și daca va muri, va fi o informație scurta fara amănunte.

  3. hm-hm-hm… poza cu mascatzi…cine stie cine sunt :)) sa vedem daca mai auziti de nenea cu porcu’…

  4. Uite asa le da lovitura de gratie mafiotilor de peste tot care se ocupa cu recuperarea organelor umane pentru transplant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.