Varianta oficială

Omul lui Firea, ordin de intervenție în forță pentru Jandarmerie

Jandarmeria a anunțat sâmbătă dimineață că a primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forță la mitingul din Piața Victoriei, la ora 23.11.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acționeze în forţă, iar din acel moment s-au luat măsuri astfel încât zona să fie evacuată.

„S-a acționat în primă faze cu gaze, cu spray iritant, lacrimogen și ulterior s-au executat somațiile legale, respectiv cele trei semnale luminoase care anunțau intervenția în forță. Au fost date în conformitate cu normele, pentru atenționarea oamenilor. Conform prevederilor în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenția în forță a jandarmilor. Aseară, pe baza informațiilor existente și a comportamentului agresiv a unei părți din cei aflați în piață, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forță la ora 23.11. Este ordinul de intervenție semnat de prefectul Capitalei. Din acel moment, s-au luat măsuri gradual astfel încât să se evacueze zona”, a declarat, sâmbătă dimineață, Marius Militaru.

Prefectul Bucureștiului este Speranţa Cliseru, fost consilier personal al primarului Capitalei Gabriela Firea.

Speranţa Cliseru a fost prefect al judeţului Ilfov şi a lucrat în primăria Voluntari, unde primar este soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele.

Vineri seara după ora 23.00, Jandarmeria a împrăștiat și manifestanții pașnici cu tunuri cu apă și a continuat să lanseze gaze lacrimogene.

Despre întreaga sa intervenție la miting, Jandarmeria a explicat: „Dispozitivele pe care noi le-am adaptat la miting au fost eminamente defensive, au fost acțiuni reactive în momentul în care forțele de ordine au fost atacate. De asemenea, jandarmii din teren au avut la dispoziție mijloace individuale de protecție, tunuri de apă și alte dotări. (…) Este evident că blocarea bruscă a circulației, când numărul de oameni nu era atât de mare încât să impună lărgirea perimetrului pentru desfășurarea protestului, urmată de încercarea de rupere a cordonului de jandarmi, în repetate rânduri, a fost o acțiune premeditată. Tot ce a urmat ulterior susține această afirmație. Provocările s-au succedat cu o anumită ritmicitate, ceea ce a impus o ripostă”.

Altă explicație: ”În primele faze, oamenii nu ne-au creat spațiul necesar, nu s-au delimitat de grupurile violente, fapt ce ne-a îngreunat intervenția. Dacă oamenii nu ar fi avut o atitudine ostilă și provocatoare, lucrurile pentru noi ar fi fost mult mai simple”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8515 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Jandarmeria nu se poate asa de usor spala pe maini pentru ce a facut. Jandarmii aveau obligatia – prin fisa postului – sa ii apere pe cei care manifestau, sa ii extraga din multime pe cei violenti si provocatori (si era usor, manifestantii pasnici se dadeau la o parte daca aparea unul cu cagula si arunca cu pietre, erau usor de prins). Nu s-a dorit acest lucru.

    • Sa ii extraga pe cei violenti din multime organizatorii mitingului.Cei din piata nu faceau decat sa-i incurajeze pe khmerii negri ai lui IohaniSS.

    • Te inseli, Ileana. E treaba Jandarmeriei sa faca asta. Iar daca scrii cu SS, poate iti dai seama ca asta tot violenta absurda verbala este. Tot ce s-a intamplat ieri in piata este filmat, cu sute de camere si telefoane mobile. Daca jandarmeria vrea sa ii prinda pe cei care ai facut violentele o poate face. Au mai fost odata in iarna violente cu galeria lui Dinamo, iar Jandarmeria s-a facut ca nu poate sa ii prinda…

  2. Speranţa Cliseru este membră importantă în clanul Ziditorii de Voluntari(Gabi Oprea,tată Puiu,Onțanu ,Pandele ,Firea) și de fapt plătește oale sparte,ordinele Danjarmeriei fiind date de Cruela Carmen Dan,oficial ministru de interne, și distinsul ei tovarăș de „secretariatalâc cu mustață ” Dragnea :))) Speranța ,ține-te tare,strânge din dinți…

  3. Securista de serviciu de la Cotidianul mereu la datorie. Nu mai Jandarmeria trebuia sa-i lase pe huliganii sa intre in cladirea guvernului ca sa aiba Muie Johannis motiv ca sa ceara demisia lui Dancila pentru a-l numi Muie Ciolos din nou ca PM. O viata linistita si fericita dupa adevarul scarta, scarta de tine in paginile Cotidianul.

    • Dar sa stalcesti oamenii in bataie pentru un fiu de militian e bine bai securistule?

  4. Cinste jandarmeriei. Trebuia sa fie si mai ferma, si trebuia s-o faca mai demult. Daca ar fi dat mai demult dovada de fermitate, asa cum se intampla peste tot in lume, nu s-ar fi ajuns aici si nici papusarii nu ar fi izbandit in ” ucrainizarea Romaniei”. Sa speram ca pe viitor nu se vor mai lasa timorati si vor raspunde cu toata forta. E nevoie ca tara sa fie pacificata.

  5. Prefectul si-a facut bine treaba. Cand ai oameni violenti care incearca sa omoare jandarmi, alta solutie nu e.

  6. Tu te chemi ziaristă ? şi, poate te pretinzi şi obiectivă ? Trebuia să ardă Bucureştiul ca să-i dai tu dreptul prefectului să dea odinul? Este în dreptul lui, aşa scrie la lege. Tu o tragi pe Firea la răspundere, Iohanis pe ministra MAI, doi analfabeţi. Prefectul este cel care dă ordinul şi procurorul, de la faţa locului, avizează. Habar n-ai de lege tanti.

  7. Corect!
    Dar securistii participanti ar trebui fotografiati si deferiti justitiei!

  8. Pt. Vasile bitere. Fac apel la logica dvs. precum si la logica altor sustinatori ai PSD, de buna credinta. Sunt oribilat si indignat contra gunoaielor umane care au provocat cu intentie clara jandarmii , care au atacat si lovit jandarmii, in scopul destabilizareii protestului pasnic. Este clar ca atat protestatarii neafiliati politic cat si eventualii membrii ai partidelor de opozitie , participand individual, aveau tot interesul ca mitingul sa nu fie perturbat, intrerupt , de violente, in primul rand pt. ca erau discreditati iar pe de alta parte trebuia sa dureze neantrerupt si cat mai mult timp lozincile anti-PSD. Va atrag atentia in filmare, se observa cum protestatari au protejat-o cu bratele pe dna. jandarm contra bestiilor care o loveau. Aceiasi scenariu-diversiune, a unor grupuri bine organizate, s-a aplicat in februarie 2017, insa cu sanse mici de reusita, fiind identificati 70 de nemernici, 20 fiind retinuti pentru ancheta dar numai 2 persoane au fost amendate simbolic. Intrebati-va va rog de ce au fost protejati. In cea ce priveste actiunile disproportionate ale jandarmilor, dupa ora 23 cand a inceput dispersarea protestatarilor multi dintre acestia au fost urmariti pe strazi laturalnice si loviti, desi parasisera Piata Victoriei.Situatia se poate detensiona, in opinia mea , doar prin demisia guvernului Dancila si alegeri anticipate, pe care PSD , daca este atat de iubit de catre romani, le va castiga. Insa sigur aceasta d-l Dragnea nu o sa accepte, cunoscand procentele din ultimele sondaje precum si scarba multor romani fata de guvernarea PSD-ALDE. Ne mai ducem crucea.

    • Tu de fapt nu ai nicio treaba cu logica. Faci risipa de cuvinte ca de obicei. Nu ai spus ABSOLUT nimic. Ai vorbit doar ca sa nu taci.

  9. Pai alegeri au fost in anul 2016…N-o sa facem alegeri din doi in doi ani ca vrea muschiul lui Johannis…Eu am acceptat victoria lui Johannis din 2014 si nu am mai cerut organizarea unor alegeri prezidentiale la 2 ani ca nu mi place mie de Johannis..Suportati-ne asa cum va suport si eu..

  10. „Reamintim că după ora 23.00, Jandarmeria a împrăștiat și manifestanții pașnici cu tunuri cu apă și a continuat să lanseze gaze lacrimogene.”
    – Nu doamna Ioana Radu. Prefectul nu este omul d- nei Firea. Prefectul capitalei, a oricaror unitati administrative, in speta judete, este „superiorul” primarului/primarilor. Prefectii ca reprezentanti ai guvernului in teritoriul, pot cere demisia primarilor,(sau ii pot demite, parca?) Apoi, eu am inteles ca prefectul capitalei, a aprobat trecerea jandarmeriei la un nivel superior de interventie. Intelegand ca interventiile jandarmilor se fac gradual, „pas cu pas” conform unei mai vechi exprimari. In alta ordine de idei, consider ca un guvern poate fi inlocuit prin: 1 – motiune de cenzura, 2 – alegeri anticipate, sau 3 – prin depunerea mandatului/demisie. A se vedea plecarea guvernului Ponta, dupa evenimentele de la Colectiv, cand ” au trebuit sa moara oameni”. Referitor la afirmatia „manifestantii pasnici”, eu nu cred ca au fost asa de pasnici, precum afirmati o serie de jurnalisti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.