Omul lui Trump și Obama, plătit de ruși

Fostul consilier pentru securitatea națională al președintelui american Donald Trump, Michael Flynn, a fost remunerat cu peste 50.000 de dolari în 2015 de către trei companii ruse sau având legături cu Rusia, conform unor documente făcute publice joi în Congres, transmite Agerpres, care citează AFP.

Generalul în retragere Michael Flynn, fost director al serviciului de informații al armatei în timpul lui Barack Obama, a primit 33.750 de dolari pentru că a participat la o gală de aniversare a postului de televiziune Russia Today, apropiat de Kremlin, în decembrie 2015. Participarea sa era cunoscută, însă nu se știa până acum de valoarea remunerației. El a stat la masă alături de Vladimir Putin în cadrul acelui dineu.

Democrații din Comisia de anchetă permanentă a Camerei Reprezentanților au obținut și au făcut publice documente precum mesaje, chitanțe și un cec, dezvăluind valoarea tranzacției. Costurile de transport și de cazare au fost de asemenea acoperite de partea rusă.

Congresmenii verifică legalitatea acestor plăți, în contextul în care regulile Departamentului Apărării le interzic ofițerilor activi și ofițerilor în retragere să primească bani de la guverne străine.

Michael Flynn a fost de asemenea plătit cu 11.250 de dolari în august 2015 de către compania aeriană rusă Volga-Dnepr, precum și 11.250 de dolari în octombrie 2015 de către filiala americană a marii companii ruse de securitate cibernetică Kaspersky Lab.

Militarul a devenit unul dintre consilierii apropiați ai candidatului Donald Trump în timpul campaniei pentru alegerile primare republicane din 2016. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la sfârșitul verii lui 2015, conform unor declarații ale lui Flynn pentru Washington Post.

Opoziția și-a exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu declarația recentă a lui Flynn conform căreia a primit 530.000 de dolari pentru activități de lobby în beneficiul Turciei între august și noiembrie 2016, o perioadă în care îl consilia activ pe Trump.

Aleșii democrați i-au scris președintelui american, secretarului apărării și directorului FBI pentru a afla dacă „generalul Flynn a declarat toate comunicațiile sale cu agenți ruși, cu agenți turci sau cu orice alți agenți străini, precum și orice sumă de bani primită din străinătate”.

Michael Flynn a fost numit consilier pentru securitate națională în noiembrie, însă a fost forțat să demisioneze la 13 februarie, după dezvăluirea unor contacte repetate cu ambasadorul rus în SUA în privința sancțiunilor americane împotriva Moscovei.

Mai multe anchete parlamentare și ale FBI analizează ingerința Rusiei în campania prezidențială din 2016 și eventuale înțelegeri între anturajul lui Donald Trump și oficiali ruși, lucru negat de președintele american.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.