ONG-crația și inchiziția mascată

Nu democrația este cea amenințată de propaganda rusă, de protestele camionagiilor, de protestele de la Capitoliu sau de vestele galbene

ONG-crația și inchiziția mascată

Nu democrația este cea amenințată de propaganda rusă, de protestele camionagiilor, de protestele de la Capitoliu sau de vestele galbene

Televiziunea italiană Rete4 a difuzat, pe 1 mai, un interviu cu ministrul rus de Externe. Serghei Lavrov a spus atunci că informațiile despre masacrul comis de la Bucea de militarii ruși sunt false, a spus că Adolf Hitler era pe jumătate evreu, pentru a arăta că și președintele cu origini evreiești al Ucrainei poate fi nazist. Interviul acesta a fost folosit apoi de canalele ruse de propagandă.

La scurt timp, premierul Italiei, Mario Draghi, a condamnat difuzarea acestui interviu. La fel a făcut și Comisia Europeană. ”Televiziunile și radiourile din statele UE nu trebuie să permită incitarea la violență, la ură și propaganda rusă, așa cum arată și directiva UE”, a precizat un purtător de cuvânt al CE.

Pe 19 mai, Politico.eu a publicat un articol de opinie scris de doi profesori italieni din domeniul comunicării. ”Sigur, pluralismul și libertatea de expresie sunt fundamentale într-o democrație. Democrația democrația trebuie să se bazeze pe adevăr, iar adevărul rezultă din pluralism, nu din cenzură. Democrația supraviețuiește doar dacă recunoaște drepturile egale ale celorlalți”. ”Însă democrația are procese de arbitraj și procese editoriale – nu impuse, ci care rezultă din practica pluralismului însuși. Talk show-urile nu pot da tribuna oricui vrea libertate de exprimare; ziarele nu trebuie să publice toate scrisorile cititorilor (…) Orice susținere necritică a pozițiilor Rusiei în presă este o abdicare de la responsabilitatea editorială, făcând din presă doar o cameră de rezonanță. Asta este diferența dintre presa deținută de stat și organizațiile care au independență editorială. Acesta este motivul pentru care BBC sau CNN (care îi pun la zid pe oficialii ruși) nu sunt echivalente cu Russia Today sau Sputnik”, scriu cei doi profesori. ”Necesitatea de a relata despre pozițiile ucrainene și ruse nu trebuie confundată cu oferirea unui spațiu de emisie identic și a unui tratament identic”.

Guvernul italian și Comisia Europeană au fost extrem de îngrijorați de o decizie editorială a unei televiziuni private italiene cu o audienta redusă, într-o țară în care statisticile arată că audiența generală a televiziunilor scăzut în 2022 la cea mai redusa cotă din ultimul deceniu. În schimb, în Europa se vorbește extrem de puțin despre impactul platformelor sociale (mai toate fiind deținute de companii americane și cu un număr de utilizatori ce depășește audiența tuturor televiziunilor europene) și despre un subiect la ordinea zilei în SUA – încercarea miliardarului Elon Musk de a achiziționa Twitter.

 

Ceea ce sugerează profesorii italieni în articolul lor de opinie este numit de Mary Harrington, într-un articol publicat de Unherd, drept ”management moral coordonat”, ceva ce aduce aminte de bula din 1515 a papei Leon al X-lea, care spunea că traducerile din limba greacă sau arabă trebuie moderate, pentru a nu promova erezii și modificări nedorite în modul de viață al credincioșilor.

În opinia lui Curtis Yarvin, rolul inchiziției medievale revine acum unei încrengături complexe formate din „toate instituțiile intelectuale legitime și prestigioase ale lumii moderne”: politicieni, jurnaliști, universitari, artiști și instituțiile care le amplifica mesajul și le oferă autoritate. Yarvin numește toate acestea ”Catedrala”.

”Catedrala” a reacționat mult mai dur la încercarea miliardarului Elon Musk de a prelua platforma Twitter decât la difuzarea interviului cu ministrul rus de Externe la un post TV italian. Platformele sociale sunt mult mai importante acum, ele sunt adevăratele ”fabrici” de președinți și de revoluții. Twitter este mai mult decât atât – deși are mai putini utilizatori decât Facebook, Twitter este ”locul în care se adună jurnaliștii și unde activează cel mai mult”. Acesta este motivul pentru care Twitter nu trebuie să ajungă sub controlul unui miliardar excentric care, recent, spunea că nu va mai vota cu Partidul Democrat din SUA, pentru că a devenit ”partidul scindării și al urii”.

Spaima că un asemenea miliardar ar putea cumpăra Twitter a fost exprimată cel mai bine de profesorul ultra-neoconservator Max Boot, în The Washington Post. El este speriat nu că noul patron ar putea fi mai represiv, ci că nu va fi suficient de represiv. ”Pentru ca democrația să prospere, trebuie să moderăm informația nu mai puțin, ci mai mult” – o viziune identică cu cea a profesorilor italieni publicați de Politico.eu. Același lucru este spus și de jurnalista Mika Brzezinki (fiica lui Zbigniew Brzezinski) – teama ei este că miliardarul Musk ar putea controla opiniile oamenilor, asta fiind ”treaba noastră”, adică a ziariștilor din presa de mainstream.

Noua inchiziție din domeniul informației are o organizație corespondentă în zona politică, cu care cooperează neobosit – ONG-urile, cele care influențează puternic decizia politică. ”ONG-crația cuprinde structuri extrapolitice, precum firme din domeniul high-tech, magistrați, instanțe judiciare, ONG-uri, tratate politice, instituții internaționale, fundații, și toate acționează pentru a modela discursul acceptabil venit din partea politicienilor. Acest ecosistem îi ostracizează cu aceeași fermitate pe cei indezirabili din punct de vedere ideologic cum o fac și presa sau universitățile. ”Catedrala” și această ONG-crație controlează o mulțime de instituții aparent independente. Iar acest control nu poate fi exercitat fără platforme precum Twitter, unde se produce consensul în zilele noastre”, scrie UnHerd.

”Una este un ONG caritabil care se luptă să găsească adăpost pentru oamenii străzii și cu totul altceva este un ONG care primește o mulțime de bani de la guvern pentru a susține cauza celor fără adăpost în paralel cu solicitări pentru relaxarea legii imigrației sau pentru o lege mai dură împotriva incitării la ură. Rolul acestor ONG-uri este crearea consensului. Asta înseamnă folosirea pârghiilor guvernamentale, a presei și ONG-urilor pentru a atinge un obiectiv predeterminat printr-un proces care să aibă o spoială democratică și pentru a prezenta schimbările ca venind de jos in sus, nu invers”, scrie jurnalistul irlandez Conor Fitzgerald.

Dacă guvernul vrea să facă ceva, plătește ONG-urile să susțină acea cauză, apoi presa prezintă cu asupra de măsură acțiunea ONG-urilor, iar guvernul va susține sus și tare că aceasta este voința oamenilor, că e urgent, că trebuie acționat acum. Acest sistem se autoalimentează: cu cât ONG-urile primesc mai mulți bani de la guvern, cu atât mai mult lobby vor face pentru guvern, cu atât mai mult va relata presa despre asta și cu atât mai lesne va fi pentru guvern să demonstreze că ”poporul” cere schimbarea vizată.

”ONG-urile au devenit sursa de autoritate morală plătită de guvern pentru a spune guvernului să facă exact ceea ce guvernul dorește, totul sub masca reprezentării societății civile. Astfel susținute și prezentate, proiectele guvernului devin lege”, scrie Conor Fitzgerald.

Iar cazul de mai sus este cel în care ONG-urile sunt finanțate de guvernul țării respective. Nu de puține ori, finanțarea vine din partea altor guverne sau a unor fundații străine, care pot sau nu reprezenta voința altor state.

Revenind Twitter și la Rete4, lupta pentru aceasta platformă socială și acuzele aduse televiziunii nu au de-a face cu democrația atât de mult cât susțin și Elon Musk, criticii săi si ai postului deținut de Mediaset, al lui Slivio Berlusconi.

În acest moment, nu democrația este cea amenințată de propaganda rusă, de Putin, de protestele camionagiilor din Canada, de protestele de la Capitoliu din ianuarie 2021 sau de vestele galbene din Franța. Amenințată este, de fapt, ONG-crația, Catedrala, noua formă de guvernare, care de altfel se simte împiedicată și deranjată deseori de democrație. Este limpede ca ONG-crația își dorește mai degrabă ca Twitter sau alte platforme, ziare, televiziuni să fie deținute de o mulțime de acționari, de firme precum BlackRock, decât de un individ sau o familie.

”Bătălia pentru Twitter nu are nimic a face cu libertatea de expresie. Asta a fost demult. Lupta aceasta este pentru controlul unui instrument cheie în formarea consensului politic, o luptă între adepții individualismului și cei care vor ONG-crație”, pe care o numesc democrație, scrie Unherd.

Distribuie articolul pe:

30 comentarii

  1. Ucraina lupta intr-un razboi care nu e al lor . Rezultatul e distrugerea tarii si vieti distruse . Iar in spate nu e „Catedrala „, ci „Sinagoga”

  2. @dorel, Despre Draghi fostul presedinte Cossiga a spus totul: „Este un bancher ordinar (vil)”.

  3. Lavrov a avut dreptate si numai Rusia poate salva Europa de dictatura drogului ,pedofililor si transgender

  4. Costi +USR=love??Are o singura scuza.Nu a apucat primul comunism si probabil nu are informatii din
    sursa directa (familie) dim capitalismul ce l a precedat. Deci nu poate vedea dincolo de ziua de azi.Ii recomand filmul artistic „Al 5 lea val”, de Hollywood.Nu zic si „Walk the dog”.
    .

  5. de ce as crede mai mult propaganda occidentala decat cea useasca? vestul e mai bun fiindca a creat tehnologie? adia mai nou superioritatea morala e data de numarul computerelor? bai, prabusitilor cu aere de occidentali, visul vostru e sa fiti valeti si nu badante, atat; a fi proprii vostri stapani nici nu va trece prin mintiucile alea chircite, fiindca puneti confortul deasupra onoarei si demnitatii

  6. Si asta seara am urmarit Rete4. Printre invitati era si o ziarista din Rusia, la fel de educata si inteligenta ca alti conationali invitati in alte emisiuni. Ca de obicei – echipa de zgomote care bruia ce nu-i convenea, desi era adevarat ce sustinea argumentat rusoaica. Moderatorul la fel de bleg precum cel care-l intervievase pe Lavrov. Urlatorii erau fuduli ca occidentul colcaie de democratie, in timp ce in estul salbatic vom ajunge la canibalism. Sunt atat de inconstienti incat cer trimiterea armelor catre Ucraina, dar vor si negocieri. Draghi e un premier de paie manipulat de globalisti in frunte cu PD. Coalitia lor de guvernare e cam ca la noi, un talmes-balmes de partide orientate spre ciolan.

  7. Daca te uiti la momentul actual in UE si nu numai, intre un sfert si jumatate din ministrii guvernelor sunt niste globalisti sadea… toti au in CV-uri functii pe la BERD, BCE, ONU, CEDO, CE, PE, FMI, Banca Mondiala… toti sunt absolventi de mastere pe la universitati CIA sau echivalentul… toti au diplome de pe la ONG-urile lui Soros, USAID, Human Rights Watch, Forumul Economic Mondial al lui Schwab, si abonati ai grupului de la Davos. ONG-urile din trecut, oamenii care activau in ele, sunt azi partidele de 10-15% care santajeaza guvernele europene, vezi Verzii Germani, USR-ul roman, si restul de gunoaie mici, parte din grupul Renew Europe.

  8. Lumea arde shi baba se piaptana ! Acum cand sunt assasinatzi de Americani totzi cei 150 de milioane de Rushi discutam despre democratzie shi libertatea presei ? Dupa decesul Rushilor urmeaza Chinezii, Indienii, Africanii shi Romanii numitzi de Americani „inferiori” de „rasa Latina” buni doar de exterminat. ( Americanii spun de „abatorizat” caci ii considera pe Romani „animale” ) Ce democatzie o mai fi aia dupa ce totzi Romanii, Rushii, Chinezii, etc. vor fi mortzi shi doar Blestematzii Anglo-Saxoni vor mai fi in viatza sa voteze ? Pai nu va fi democratzie nici atunci caci deputata laburista Jo Cox a fost deja assasinata in Anglia pentru ca nu a votat Brexit shi ea era blonda de „rasa Anglo-Saxona” deci ziarishtii au spus despre ea ca a fost assasinata nu „abatorizata” cum ar fi spus daca era Romanca.

  9. viki Ai lucrat tu in multinationale? La ce nivel de educatie ai ajuns? Tu crezi ca la o multinationala oricine are acces? Oare de ce se plang doar cei care nu inteleg lumea,cei care au trecut prin scoala doar atat cat sa aiba o diploma? Cum se face ca tarile linistite sunt acele tari unde educatia a eliminat plangaceala si milogeala. Daca intelegi ce vreau sa spun. Ai ceva de spus, mergi si demonstreaza. Daca nu ai nimic de zis, mai mergi la scoala si mai acumuleaza cunostinte si revina in realitate. Nu mai traiti in iluzii si lumi paralele.Cati oameni ati ajutat in viata voastra? Ati donat macar un leu pentru un copil bolnav de cancer? Sau un batran parasit prin spitale? Dar bani, alimente sau rechizite pentru copii din sate saracacioase ati donat? Asta fac ONG-urile,cu ajutorul voluntarilor. Si inca un aspect. Trecand peste educatie, caracterul face diferenta intre oameni.

  10. Daca rusii sunt pe duca, Putin e pe moarte si americanii au facut o racheta hipersonica, de ce s-au speriat asa de tare finlandezii, suedezii si americanii ? Cand crezi, nu pui intrebari !

  11. Din multitudinea de ONG se recruteaza ,sefi,directori ,manageri si tot felul de functii de conducere in multinationale. Apoi ei devenind sefi aplica peste tot directivele primite , intrucat isi dau seama ca in veci nu ar fi obtinut aceste functii,pe merit.Acum suntem mintiti,prostiti pe fata,cu fel de fel de scenarii,fara rusine ,fara jena ,se vede clar ca nici nu le mai pasa daca ii credem sau nu.

  12. erasmus Daca tot evoci surse mai multe de informare,de ce folosesti doar acele surse conspirationiste ? Iti spun ceea ce vrei sa auzi? Educatia este filtrul cu care discerni un adevar de o conspiratie. Si vezi ca tu folosesti stiri doar din este, de la Kremlin.Le refuzi pe cele vestice, ca sunt degradante pentru tine, nu? Occidentul asta decadent care depopuleaza si inventeaza pandemii, nu? Si in trecut tot occidentul a „inventat” ciuma, holera,variola ,TBC ,SIDA etc ? Tine minte, lumea este in continua miscare. Populatiile se muta de ici colo de milioane de ani .Depopularea o fac cei care poarta razboaie. Iar o tara inchisa,unde granitele sunt blocate sa nu pleci nicaieri,este o tara izolata si fara schimburi comerciale sau culturale. Vezi tu,cultura greaca este valabile peste tot in lume.Cultura asiatica, sau africana la fel. Asta inseamna globalizare si improspatare. PA!

  13. @costi Mishto-ul in tenta USRista nu aduce nimic interesant discutiei. Este dreptul Dvoastra sa aveti alte opinii dar etaland doar lozinci deja obosite ( dacii liberi, populistii etc. ) nu convingeti.

  14. Deci aveti voie sa publicati doar ce spune statul voi cetatenii sunteti prea prosti sa ascultati opiniile guvernelor USA, UE , Rusia ,China si sa trageti singuri concluzii. Care e atunci diferenta intre aceasta „democratie” si sistemele totalitare? Aaaa diferenta este ca sistemul „democratic-sorosist” s-a declarat el singur „cel bun” si ca atare daca e bun ce nevoie mai avem de alte opinii!

  15. UE are apucături conuniste,televiziunile nu au voie sa prezinte stiri,interviuri și puncte de vedere decât cele care convine politicii UE .Curios că atunci când Johannuss urla PSDeeeee ca un apucat cu o ura tur ba ta UE se făcea că nu vede și nu aude .Îi convenea .Elon Musk spune corect că Partidul Democrat a devenit partidul uri și al scindării și comportamentul acestui partid ar putea sa duca la o harababura interna în SUA încât să pună în pericol existența SUA că stat unitar .ONG-urile care au „rasarit”la noi că ciupercile după ploaie ,multe dintre ele sunt trompete propagandistice și șunt ca cianura pentru România.Altele au rolul de sugative bugetare.

  16. Wolf Edmond Si de ce nu mergi in Rusia sa-i spui asta personal lui Putin? Vrei sa bei si tu o vodka originala,meri tataie acolo.

  17. Libertatea de expresie, dreptul la opinie si la informare din surse multiple au ajuns sa fie interzise pe fata. Presa si televiziunile au ajuns armata I-a in lupta impotriva adevarului. S-a transformat in aparatoarea intereselor celor putini si bogati care, la adapostul disimularii si al ignorantei populatiei, au reusit sa-si transforme imensa bogatie in putere. Acum bogatii vor Pamantul, doar pentru ei. Depopularea e tinta lor. Crize, virusi, pandemii, foamete si razboaie, toate vizibil fabricate, cu tot efortul lor de a ne prosti. Tragic e ca slugile care-i ajuta acum, desi sunt constienti de asta, isi condamna urmasii.

  18. GG Te apara doamne-doamne de toate necazurile. Hai, nu mai sta pe net ca-ti faci singur rau. Nu-ti mai pune intrebari inutile, nu sunt pentru tine. Nani-nani conspirationistule. Un om puternic actioneaza,cauta solutii, investeste,merge inainte, nu se plange ,nu arata cu degetul, nu da vina. Dacii liberi de zeci de ani se tot plang si tot voteaza populisti.

  19. @GG
    Mergem către bine și către câștig. Într-o țară ieoropeană s-a aprobat legea prin care se scoate notarea cu cifre din școli pentru că discriminează proștii și leneșii, așa că indiferent că înveți sau nu, termini școala la egalitate cu toți colegii. Deasemenea prin aceeași lege s-a scos cronologizarea din materia numită istorie. Adică începem cu pandemia de coronavirus, trecem prin epoca Meiji, revoluția din Argentina și ne întoarcem în Groenlanda sub vikingi, nu contează anii sau succesiunea evenimentelor. Presupun că și la noi se vor adopta aceleași reguli deștepte, ca să avem tineri bine pregătiți.

  20. ONG-urile au devenit noua metodă de lobby. Diferența? Finanțarea lor nu este transparentă. De ce e aproape un sacrilegiu considerată ideea unei legi prin care ONG să publice toate finanțările primite? Ce au de ascuns?

  21. Oamenii trebuie sa priveasca viata lor ca pe un film livrat pe ecrane.Nu se accepta intrebari pentru ca nu ai cui sa le pui.Aici duce democratia „bazata pe reguli”.Trebuie sa recunoastem ca politica progresista conduce astazi lumea chiar daca zmeii de prin partide peroreaza lozinci.De facto se actioneaza in stil progresist.Un terorist e privit ca fiind sfant daca e american dar e privit ca fiind drac daca e rus.Azovii nu s-au predat ci „au incetat ostilitatile”.Exista o unanimitate impotriva adevarului care supara de parca nu acesta ar fi rolul adevarului.In curand cuvantul „minciuna” va fi folosit numai atunci cand se face referire la rusi.Toate tarile ,mai putin Rusia,detin monopolul adevarului si au intotdeauna dreptate.Nu e nevoie de presa ruseasca pentru ca „va spunem noi ce trebuie sa intelegeti”.Si in acest mediu pervers tinerii trebuie educati sa desparta adevarul de minciuna.Parca presa libera facea asta pana acum.Interesanta evolutie,nu mai esti liber sa fii liber.Intrebarea este daca vrei sa nu mai fii liber,poti fi?Nici asta nu se poate.Trebuie sa fii manipulat,prezent ,aprobator,irational, cu dintii ranjiti schimonosind un zambet american.

  22. Susțin Russia în tot ce face în Ukraina. Să mă pupe Draghi șii Comisia Ieoropeană unde le spun eu. Îi cred mai degrabă pe ruși decât pe biden, unssula, draghi sau ciolanis. Long live Russia!

  23. Curtis Yarvin se recomanda singur ca „neo-conservator”si „neo-monarhist”, el fiind un evreu american superdestept dintr-o familie de (ati ghicit!) evrei americani, membrii ai Partidului Comunist din SUA, care habar nu are ce e monarhia
    Remarc, ca si la Tismaneanu, cum isi schimba lupul parul !Pentru un ban castigat usor de la fraieri ce nu face Moldbug!

  24. in democratie am observat ,…succesul…este dat gradul inalt de analfabetism ori de credinciosi religiosi si nicidecum de ginditori inteligenti…in traducere libera …perfiditatea …este tactica ongurilor finantate de jidani ca soros legat de israel prin semintie cel putin …acelasi israel care stapineste aipac , lobbyul jidanesc ce …fabrica politicienii americani…care alesi , voteaza ajutor financiar pt israel…acelasi israel care a fost acuzat de pompierii din nyc in 24 iulie 2019 ca au plasat cu cia exploziv in turnurile gemene si nr 7 din wtc inaintea asa zusului atac terorist din 11 sept 2001 care a asasinat 3000 de americani …acelasi israel care fura si terorizeaza palestnienii in spatele razboiului lui jelensky iubitorul natoului…

  25. Aiureli,. Totuși, cât de credibili și serioși sunteți voi presa, care povestiți când că Putin e canceros pe moarte, când e urmașul țarilor și reface URSS. Pe urmă zici minuni despre ukraina,.Chiar crezi că poate fi invingător față de Rusia ?? Fii solemn bre. Pe urmă dezinfirmarea privind prețurile și manevrele prețurilor energiei, atunci când de fapt ai suficient gaz și curent, de știi să fii gospodar. Presa face o propagandă a belicoșilor, a războiului, și nu vede adevăratele motive pe care ar trevbui să pedaleze. Să te uiți in altă parte deși prăpastia e in fața ta,. e cel puțin prostie..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.