ONG-urile considerate de dreapta de ISMB reacționează

După ce Inspectoratul Școlar le-a interzis accesul în Școala Altfel, cele două organizații considerate de dreapta de către mai-marii învățământului bucureștean au ținut să facă o serie de precizări. Într-un comunicat remis cotidianul.ro, reprezentanții lor afirmă:

 

Am primit cu surprindere și indignare recentele intervenții ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), prin care acesta a interzis organizarea oricăror activități educative în parteneriat cu organizații care cinstesc memoria luptei de rezistență împotriva comunismului. În această situație nemaiîntâlnită în perioada postrevoluționară, ne adresăm mass-media și publicului românesc, unităților de învățământ, cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora, făcând cunoscute următoarele.

În ziua de 19.01.2024, la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”, urma să aibă loc o întâlnire a elevilor cu Zoe Rădulescu, fost deținut politic, născută în detenție, fiica unui luptător în Rezistență, căzut, în 1949, în luptă cu organele represive ale regimului comunist. În preziua evenimentului, ISMB a intervenit, cerând contramandarea activității, iar ulterior a transmis la Liceul Pallady o adresă în care se spunea: „vă interzicem organizarea de întâlniri cu elevii la care să participle reprezentanții Asociației <<Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei>> și ai Fundației <<Ion Gavrilă Ogoranu>>, cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.

Școlile, avertizate în legătură cu două ONG-uri „de extremă dreapta“

Luni 22.01.2024, ISMB a transmis o nouă adresă, de astă dată inspectoratelor școlare de sector și tuturor unităților de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în care, invocând din nou solicitarea Instituției Prefectului – Municipiul București Nr. 923 / 18.01.2024, „privind participarea elevilor la seminarii și activități care au ca tematică ideologia de extremă dreaptă în cadrul activităților desfășurate în <<Școala Altfel>> și nu numai”, solicită „interzicerea organizării de întâlniri cu elevii la care să participe reprezentanții Asociației <<Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei>> și Fundației <<Ion Gavrilă Ogoranu>>”,  motivând că acestea ar fi „cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.

Pe lângă că aceste intervenții sunt abuzive și promovează cenzura în spațiul public, readucând în actualitate teme specifice propagandei oficiale ale regimului comunist dinainte de 1989, ele se află în flagrantă contradicție cu un document oficial al statului român, respectiv Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care consideră că „abandonată de Occident, ocupată de trupele sovietice şi cu un odios regim represiv la putere, România a găsit forţa de a organiza cea mai numeroasă şi mai activă Rezistenţă anticomunistă din toate ţările est-europene. O categorie specială o reprezintă rezistenţa din munţii României unde, între anii 1945-1965, au luptat cu arma în mână mii de patrioţi, cei mai mulţi dintre ei căzând în timpul luptelor”.

De asemenea, documentul de stat sus menționat confirmă că „Rezistenţa armată anticomunistă a fost o luptă pentru libertate, dar şi o luptă pentru supravieţuire, într-o vreme în care libertatea şi demnitatea indivizilor, dar şi a naţiunii române erau călcate în picioare de sovietici şi de executanţii lor fideli din interior, comuniştii. (…) Partizanii anticomunişti au încercat să prezerve sau să recâştige măcar o parte din demnitatea României. (…) Rezistenţa armată anticomunistă face parte, chiar dacă nu integral, chiar dacă nu fără rezerve, din acel restrâns trecut recent recuperabil şi utilizabil pentru memoria colectivă românească, pentru memoria unei naţiuni care are puţine momente şi fenomene în care să se regăsească după cel mai devastator experiment politic, social şi cultural din istoria sa, comunismul.”

Menționăm că Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” a desfășurat, de-a lungul anilor, numeroase activități în unități de învățământ gimnazial, liceal si universitar, punctual sau în cadrul unor parteneriate, acțiuni care s-au bucurat de deosebita apreciere a cadrelor didactice, elevilor și părinților lor, neexistând nici un fel de reproșuri din partea acestora. De asemenea, doamna Zoe Rădulescu, fost deținut politic, profesor timp de 30 de ani, inspector în Corpul de Control al Ministerului Educației (1997) și ofițer pe probleme de învățământ în Ministerul de Interne în timpul ministrului Gavril Dejeu, având gradul de locotenent-colonel (r), a fost de multe ori oaspetele unor licee din București.

Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” își desfășoară activitatea în mod legal, fiind înregistrate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din cadrul Ministerului Justiției, nefiind niciodată sancționate legal pentru încălcarea legilor României.

Nu există nici un motiv întemeiat pentru ca ONG-urilor înființate în memoria unor personalități ale Rezistenței anticomuniste să le fie îngreunată misiunea de a facilita tinerelor generații, în speță elevilor de liceu, accesul la istoria recentă și la memoria luptei poporului român pentru libertate.

Considerăm că intervențiile abuzive, excesive și nefondate de genul celor două adrese oficiale emise în ultimile zile de Instituția Prefectului – Municipiul București și respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, sunt calomnioase, de natură a ne aduce grave prejudicii de imagine și de a ne obstrucționa în îndeplinirea scopului așa cum este el stipulat în Statut, respectiv „cinstirea și păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea și demnitatea națiunii române în decursul deceniilor de respresiune prin care a trecut România în ultimul secol.”

De aceea, cerem celor două instituții să-și reconsidere public afirmațiile la adresa organizațiilor noastre, cerându-și scuze, în caz contrat fiind nevoiți să ne adresăm Justiției.

Nu încheiem înainte de a asigura pe toți prietenii noștri, pe urmașii luptătorilor anticomuniști, pe profesori, părinți și elevi, precum și pe toți cetățenii României, că nu ne vom lăsa intimidați de aceste abuzuri și obstrucții, continuând să promovăm, inclusiv în relația cu unitățile de învățământ, memoria celor ce s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea națiunii române.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Președinte – Coriolan Baciu (urmaș de deținuți politici)

Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Președinte – Zoe Rădulescu (fiică de luptător anticomunist mort în Rezistență)

Atașat, prezentăm cele două adrese ale ISMB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

8 Comentarii

  1. Și ăștia de la Liceul Pallady…
    Ia să fi organizat ei o întâlnire cu ACOPERIȚII SBU (Secu’ Urcac) de la Ambasada Urcacă, ăștia de freacă menta pe forum.
    Să le fi spus ei cum e cu Mitropolitul Longhin Jar, cu Panoul „Basarabia e Urcaca” d8n Odesa sau cu fostele Școli Românești din Nordul Bucovinei și Herta…măRog…🤮
    [●RomBorKaK-UrKAK BuimaK-RomBorKaK ●]

  2. Astia MINT de pute in jurul lor. Unde au vazut ei regim COMUNIST in Romania? Sau, ei sunt evrei veniti din Kibutzurile din Israel, alea fiind UNICELE COMUNITATI DE PE TERRA UNDE A EXISTAT COMUNISM, SI EXISTA SI ACUMA. Sau, cumva, pe ocolite, ei ataca regimul monarhic din Romania, pt ca si in timpul monarhiei ERAU DETINUTI POLITICI IN ROMANIA.

  3. stie ce copii de bolsevici mai avem in conducere?
    Adica unii care faceau mii de ani de temnita grea prin inchisori monstruoase, pe la Canal, prin Delta, sunt dusmanii tarii iar cei care serveau rusilor pe tava bogatiile tarii, aia sunt de slava?
    Vedeti unde ne-a adus sistemul actual de invatamant, vedeti de ce TARA TE VREA PROST?
    Nu credeam ca la 34 de ani de la Revolutie sa mai vedem asemenea oameni in functii!
    Poate Dumnezeu ne va lumina si noile alegeri vor alunga mafia comunista!

  4. pentru ce este buna institutia prefectului.
    Domnule prefect, dumneata ai frecventat orele de istorie? Va rog sa explicati aceasta pozitie.

  5. E bine ca tinerii sa invete despre oamenii care s-au opus instaurarii bolsevismului in Romania. Nemernicii de la ” institutul ” Wiesel si murarii fac spume.

  6. Ca-i place ori nu, @Magda Colgiu, legionarii si Carol II au fos în termeni mizerabili: ultimii i-au atacat si trenul, asa ca n-ai de ce sa nu publici anatema mea. OGARANU a fost LEGIONAR (citese „CRIMINAL”= asasinarea cel putin a unui prim-ministru român, asasinarea lui Nicolae Iorga, POGROMURI (Bucuresti, Iasi) SCOATEREA IN AFARA LEGII DE CATRE REGRELE CAROL al II lea, care numai „comunist” nu era, FINANTATI de GERMANIA NAZISTA, exercitau TEROARE DIN MUNTII UNDE SE REFUGIASERA DUPA WW2 si de unde COMITEAU CRIME si JEFUIAU SATELE, însa respectivele organisme au dreptate când protesteaza privind etichetarea de catre ISMB drept de „extrema dreapa”, când sunt, în realitate, de EXREMA STÂNGA (TEROAREA REVOLUTIEI FRANCEZE, pe care-o copiau LEGIONARII, era de EXTREMA STÂNGA). Si critica degeaba comunismul, care tot de extrema stânga este („lupta de clasa”), numai ca-n România a fost SOCIALISM, NU comunism. In comunism, nu exista plati: fiecare se serveste GRATIS de la raft. ONG-urile respective bat campii aiurea.

  7. @Ileana
    Carol al doilea s-a dezlantuit asupra legionarilor atunci cand acestia au refuzat sa intre sub aripa (comanda) lui. Dupa refuz au inceput sasi-o traga unii altora, insa primul pas l-a facut Carol. Iar autoritatile nu au fost deloc sfintisori: l-au asasinat pe CZC impreuna cu alti legionari in niste masini care chipurile ii mutau de la o inchisoare la alta zicand apoi ca au incercat sa fuga, sau pe alti legionari i-au impuscat la pod la Eroilor dupa ce acestia se predasera dupa ce au comis un asasinat ca raspuns la alte asasinate comise de autoritati asupra legionarilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.