ONU: In Siria s-au folosit arme chimice. O decizie a Consiliului de Securitate, în câteva ore

Experții ONU au confirmat că în timpul bombardamentelor din Siria de pe 21 augiust a fost folosită o substanță toxica care ’’a ucis un număr mare de persoane’’. Trimisul special al ONU în Siria, Lakhdar Brahimi, a declarat acest lucru miercuri. Totuși, experții ONU nu au putut stabili dacă atacul a fost comis de forțele regimului Assad sau de rebeli. Puterile occidentale și Liga Arabă îl acuză însă pentru aceasta pe Bashar al-Assad.
Pentru Casa Albă, rămâne ’’de necontestat’’ că regimul Assad a foslosit arme chimice.

Pe fondul acestui anunț, la New York a s-a reunit Consiliul de Securitate ONU, care, potrivit NBC News, va lua o decizie privind Siria în ’’câteva ore’’. Dezbaterile vor pleca de la o propunere de rezoluție venită din Marea Britanie și care autorizează lansarea unui atac limitat asupra Siriei.

Deși presa relatează că atacul va debuta pe 29 august, informații de ultim moment transmise de AFP arată ca experții ONU trimiși în Siria pentru a ancheta presupusul atac cu arme chimice au cerut încă patru zile pentru a-și încheia activitatea. ’’Lăsați-i să își termine treaba în patru zile’’, a spus secretarul general ONU, Ban Ki-moon, în timpul unei conferințe care a avut loc la Haga. ’’Apoi experții trebuie sa efectueze analize științifice și apoi să întocmescă un raport pentru Consiliul de Securitate, care va lua măsurile pe care le va considera necesare.’’

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.