Inspectorii Antifraudă au verificat, în perioada 30 iunie – 4 iulie, în cadrul operaţiunii „Ballroom”, 227 de firme care deţin spaţii unde sunt organizate evenimente precum nunţi, simpozioane sau evenimente corporate şi au aplicat sancţiuni totale de 667.575 lei, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
S-au aplicat 108 de sancţiuni contravenţionale, din care 95 de amenzi şi 13 de avertismente, valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei.
În plus, inspectorii ANAF au confiscat bani şi bunuri în valoare de 31.134 lei şi au suspendat activitatea a cinci firme din care patru au fost închise pentru nereguli grave, precum neutilizarea caselor de marcat sau neemiterea de bonuri fiscale.
„ANAF, prin structurile antifraudă, a iniţiat acţiunea Ballroom, efectuând controale operative la societăţi care deţin spaţii cu destinaţie principală de organizare evenimente (nunţi, simpozioane sau evenimente corporate). Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul şi/sau prestările de servicii conexe”, se arată în comunicat.