Opinia BOR despre diversitatea sexuală!

Patriarhia Română: „prezentarea ignorantă/ peiorativă în noile legi ale învăţământului a sintagmei ‘dogme religioase’ sfidează miezul teologic al creştinismului

De (R.C.)
Opinia BOR despre diversitatea sexuală!

Patriarhia Română: „prezentarea ignorantă/ peiorativă în noile legi ale învăţământului a sintagmei ‘dogme religioase’ sfidează miezul teologic al creştinismului

Obligaţia de a promova „diversitatea sexuală” în şcoală este una „total abuzivă şi nocivă”, transmite Patriarhia Română înt-un comunicat remis Agerpres. În document, se mai precizează că „ideologia de gen” care descrie ca normalitate o deviaţie psiho-somatică numită „transgenderism”, reprezintă o „artificială construcţie ideatică” în răspăr cu realitatea şi cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin şi feminin.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis miercuri, poziţia Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte religioase din România (care au transmis recent o „Adresă comună” ministrului Educaţiei), poziţie faţă de problema ideologiei în general şi, în context, a „ideologiei de gen”, propuse fără discernământ spre introducere în noile legi ale învăţământului, în special, este una limpede şi constant exprimată, învăţământul public din România trebuind să rămână „total ocrotit de orice formă de ideologizare”.

Învăţământul public din România trebuie/ ar trebui să rămână total ocrotit de orice formă de ideologizare. Studiul religiei acceptate de stat nu constituie o asemenea formă, întrucât religia creştină este fundamentul real al culturii umaniste europene şi aşa trebuie înţeleasă în şcoală. Ştiinţa europeană însăşi a încolţit nu în pofida creştinismului, ci chiar în solul său, datorită lui”, afirmă Patriarhia.

În opinia BOR, „ideologia de gen” care descrie ca normalitate o deviaţie psiho-somatică numită „transgenderism” nu constituie miezul unei ştiinţe reale, ci este o artificială construcţie ideatică, aşa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, cu logica, cu biologia, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin şi feminin/ feminin şi masculin.

„Obligaţia de a promova ‘diversitatea sexuală’ în şcoală, de a li se prezenta copiilor ca ‘normalitate’ posibilitatea aberantă de a-şi schimba genul din masculin în feminin sau ‘neutru’ (genuri strict gramaticale, nu biologice), dar şi prezentarea unor forme de sexualitate marginală ca ‘fireşti’ este una total abuzivă şi nocivă pentru formarea intelectuală şi morală a unor tineri care trebuie să se pregătească în anii de acumulări culturale pentru viaţa şi societatea reale, nu utopice, sprijinite pe familia naturală datorită căreia istoria omenească a mers şi merge mai departe”, precizează sursa citată.

Conform sursei citate, în mod cert există şi un foarte mic procent de persoane transgender la scara umanităţii, aşa cum există şi alte minorităţi sexuale”, în natură apărând uneori devieri de la normă „rarisime şi marginale”, pentru care trebuie să existe, desigur, toată înţelegerea şi sprijinul fireşti.

„De aici nu rezultă că aceste persoane s-ar putea simţi discriminate de folosirea corectă a gramaticii şi a genului masculin şi feminin în comunicarea publică, mai ales în şcoala ca spaţiu al formării în spiritul realităţii şi adevărurilor elementare, aşa cum nu rezultă că alte forme de sexualitate decât heterosexualitatea ar trebui să fie prezentate unor copii în cadrul formator al şcolii ca posibile ‘modele’ de viaţă intimă”, arată Patriarhia.

Patriarhia Română consideră că „prezentarea ignorantă/ peiorativă în noile legi ale învăţământului a sintagmei ‘dogme religioase’ sfidează miezul teologic al creştinismului fertil cultural şi social”.

„Dogma religioasă nu este un construct ideologic situat la polul opus adevărului, ci un adevăr revelat şi apoi formulat care constituie o ‘geamandură’ sau un ‘far’ pentru reflecţia teologică, reflecţie inclusiv de ordin moral. Cineva ca Lucian Blaga însuşi (mai greu de contestat de ideologii anticreştini) afirmă în perfectă cunoştinţă de cauză că ‘dogma are o iraţionalitate bine întemeiată’. Există, desigur, şi supra-raţionalitate, există, desigur, şi o ştiinţă filosofică destul de cunoscută numită ‘metafizică’. Ceea ce poate spune câte ceva despre ‘dogmă’. Nu trebuie nicio clipă uitat că ideologia (oricare ar fi ea) rămâne mereu un atentat la ordinea fără de care societatea începe să se surpe. Istoria mai mult sau mai puţin recentă este copleşitor de grăitoare în acest sens”, a mai transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. pt unu…iar ai aparut si insiri margele de sticla…faci o confuzie…credinta tine de intimitate,nu religia…orice religie a devenit institutie, are organigrama-deci ierarhie-acasuri de cult, scoli etc…este recunoscuta de stat…diversitatea de gen este o chestiune pur intima, nu este nevoie ca eu sa fiu fortat sa invat ce inseamna fiecare deviatie de comportament sexual…nu ma intereseaza sa-mi imaginez cam ce face fiecare dintre acesti bolnavi in casa lui, cu corpul lui samd…pt afrodita…libertatea de gandire este un dat, nu o poate suprima nimeni, chiar daca ar dori…dar, pt a avea libertatea de alegere-caci asta inseamna libertatea de gandire in definitiv- trebuie sa ai variante intre care sa alegi in mod constient…pt a avea variante, trebuie sa le cunosti, studiezi, analizezi…ori, in momentul in care o ideologie iti este impusa ca materie de curs iar alta este interzisa, s-a cam terminat cu libertatea de gandire-vezi aberatiile postate de 1…parerea mea!…ca o concluzie: ori impuse toate, ori niciuna…

  2. Apreciez foarte mult poziția BOR !
    Fiind ideologizate, aceste două proiecte de legi încalcă atât legea educației în vigoare cât și propriile prevederi:
    În actuala Lege a educației naționale (la Art. 3 (n)) – ca și în cele două proiecte de legi în discuție (la Art. 3 (l) și respectiv Art. 3 (p), dar și Art. 10) – găsim, printre principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, „principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, (dogme religioase) și doctrine politice”.

    Deasemenea, în actuala Lege (la Art. 7) – ca și în cele două proiecte de legi în discuție (la Art. 11 și respectiv Art. 24) – găsim că „În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise … activitățile de natură politică …”.

  3. Religia este ceva ce tine de intimitatea omului.Ea se petrece in casa fiecaruia sau in locul bine stabilit, in biserica. In viata publica si in politica,in scoli nu are ce cauta.BOR in prezent, alaturi de PSD si AUR face jocul Rusiei.Cat despre ortodoxie,tinde sa devina ca islamul

  4. …asadar, primul raspuns pt dezgustat:sunt devastat!…cu sinceritate, nici in ghiocei nu ma doare de dezgustul tau si al altora…e buna si ideologia asta de gen, iti dai seama cand nu ai de-a face cu barbati ci cu genderi, nici macar nu ai avut curajul sa-ti semnezi comentariul, desi ii reprezinti si pe altii…ong?… pt lili: nu cred ca sunt cea mai indicata persoana a da raspuns la intrebarile tale, sunt ateu, dar voi incerca: in mod cert, cei care cred in divinitate cred in tot, nu pe segmente…si cum libertatea de constiinta este garantata de constitutie si toate conventiile internationale, nu vad unde este problema…un mic amanunt: mari oameni de stiinta au fost credinciosi asa incat nu putem considera credinta ca fiind atributul oamenilor cu o pregatire precara…pe de alta parte, credinciosi sau nu, trebuie sa ne convertim la noua religie, diversitatea de gen, fara a tine seama de faptul ca aceasta este emanatia unei minoritati cu grave probleme psihice…eu zic asa, daca tot au adus unii care nu inteleg nici macar titlul articolelor: daca elevii sunt obligati sa invete despre identitatea de gen, de la 4 ani, atunci sa fie la fel de obligati sa studieze si religia…nu luptati voi pt egalitatea de sanse si liber arbitru?…

  5. Cum tot nu puteti raspunde hai sa repet intrebarea .Daca credeti in existenta divinitatii indiferent cum s-ar numi ea credeti si in povestile asociate ce sustin aceasta existenta ?Credeti toate povestirile ce sustin intreaga religie crestina ca sa delimitam doar una dintre sutele de forme ale religiilor foste sau actual existente pe planeta Terra ? Va asociati astfel cunosterea cu existenta Raiului sau a Iadului (doar unul dintre multele exmple )si a formelor adiacente de reprezentare ca parte a povestirilor ce sustin existenta divinitatii ?Tot pun intrebarea asta dar nimeni nu doreste a raspunde .

  6. …atat cat este nevoie, cei peste 80/90% din credinciosii ortodocsi?…gluma cu organizatie paramilitara este buna, nu stiu cati preoti s-ar mai ridica dupa un ordin de culcat…

  7. Cine baga in seama o organizatie paramilitara de 60.000 de soldati ai Inexistentului platita de la buget ?

  8. Comentam acum vreo 1 an plus ca o sa vina si la noi toti degeneratii astia, si ca se duc fix catre educatie… acuma poftiti de serviti. legea aia o sa treaca fara probleme, toti tradatorii din Parlament o sa o voteze, Ciolanis o sa o promulge imediat, iar Avocatul Popoului si Curtea Constipationala o sa spuna ca nu sunt probleme… iar voi, voi o sa mergeti si o sa-i votati tot pe ei

  9. …axion, aici este vba despre introducerea educatiei de gen in scoli, nu de locul popilor…se pare ca tu nu prea intelegi asrfel incat nu pot sa te calific, ma jos de prost nu stiu sa existe ceva…in rest, nu ma baga in seama daca sunt ridicol si expirat…ps:nu pot umple site-ul cu prezenta mea, cel mult cu postarile mele…te oftici?…

  10. Vinatorule de … , in biserici este locul popilor , in scoli este locul dascalilor ! Este atit de simplu ! Poate intelege si un prost ! PS- Ai umplut site-ul cu prezenta ta ridicola, de expirat !

  11. …educati de ce gen?…daca pot sa intreb asa…acum, daca tot suntem pe subiect, eu zic:chestia asta de gen ne duce mult mai departe in trecut, undeva in perioada in care inca nu se definitivase tranzitia de la animal la om…si da, valorile morale de baza- sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu preacurvesti etc-au fost aparate si in evul mediu, sunt aparate si acum…asadar, dam afara popii din scoli…ce aducem in schimb?…ceva travestiti, pedofili, lgbt-isti?…

  12. …din pacate ai o argumentatie pe…invers…fara Dumnezeu nu ar exista celelalte concepte…si da, dai dreptate bor-ului, deviatiile comportamentale despre care vbim exista si sunt, dupa cum recunosti, decizii personale, intime…in aceasta situatie de ce sa le exhibi, de ce sa impui celor multi o traire de-a ta?…o tii cu adevarul stiintific dar nu-l demonstrezi macar prin citarea vreunui studiu, ceva…te-ai intrebat vreodata de ce fenomenul homo este subiectul psihologiei si nu si al altor domenii medicale?…daca nu, iti raspund eu: in afara de problema psiho, in rest un homo este alcatuit dupa acelasi calapod, in doua sexe, fiecare cu dotarile din fabrica…recunosc, m-ai pierdut in partea cu nevoia temporala…poate ai vrut sa spui temporara?…ultima rugaminte:ce intelegi tu prin filosofie bisericeasca?…

  13. Popii astia ne duc in evul mediu. Vor clienti pentru burtile lor nesatule. Dati AFARA POPII DIN SCOLILE ROMANESTI. Avem nevoie de oameni educati nu de prosti.

  14. Nu putem nega existenta diversitatii formelor ce tin de alegerile facute de fiecare individ in mai toate cazurile ce tin de decizia personala si nci nu putem disocia povestirile ce urmaresc intreaga filozofie bisericeasca de adevarul aratat noua stiintific si nu ca parte a unuei nevoi temporale .Daca aceptam existenta Raiului si existenta Iadului(cu toate celalalte personaje atasate lor ) sau chiar existenta Satanei putem accepta si existenta lui Dumnezeu .A desprinde Divinitatea de poveste nu este posibil atita timp cit crezi in amindoua .Intrebarea este clara : Daca credeti in Divinitate credeti si in toate povestirile asociate?

  15. …telul filosofiei este utopic, aflarea adevarului absolut…ori, adevarul fiind un concept relativ, subiectiv, nu poate fi aflat…astfel incat prelatii la care faci referire nu are ce adevar sa afle si despre care care sa-i fie greu sa vorbeasca…filosofia este grea, ai intrat pe un taram plin de nisipuri miscatoare, nu stapanesti subiectul…si acum iti voi raspunde eu la intrebarea la care tu crezi ca nimeni nu-ti va raspunde:Iisus, ca persoana fizica, a existat fara indoiala, exista documente ale timpului in acest sens…deci, nu este o poveste…dar stiai f bine acest lucru…mai mult, prin felul in care ii scrii numele, mergi si mai departe, tu crezi si in existenta lui spirituala, caci nu faci acest lucru doar din punctul de vedere al corectitudinii gramaticale, ci din teama!…o teama egoista, incompleta…de ce spun asta?…te gandesti numai la pacatele tale intime, fara a socoti faptul ca sustinerea si promovarea apucaturilor pidosnice, impunerea acestora ca norma de comportament si mai mult, pervertirea copiilor prin obligarea acestora de a invata lucruri nenormale de la trei,patru ani…nu va arde nimeni pe rug, nu va da nimeni afara de la munca, sunteti tolerati…stati linistiti in mlastina voastra, nu mai agitati apele caci…ca orice capriciu social supus actiunii teoriei sistemelor, astazi sunteti pe val…insa nu stiti ce reactii vor fi in momentul in care oamenii normali vor realiza raul facut de voi…

  16. … nu asta este traba bisericii…vezi tu, biserica este o institutie arhaica, traditionalista, conservatoare…o fi bine, o fi rau?…am avut aceasta dilema pana in momentul in care voi, adeptii corectitudinii politice, ai progresismului, ati depasit limitele…cum le-ati depasit?…simplu:incercati sa impuneti majoritatii un set de norme comportamentale deviante stabilite si acceptate de minoritatea pederasta, incluzand aici toate practicile aberante definite de sintagma lgbt samd…asadar, ati penetrat politicul prin numirea in functii publice a unor membrii ai minoritatii deviante si ati pervertit reprezentanti normali la ideile voastre la nivelul tuturor institutiilor relevante ale societatilor(voi avand o agenda precisa, motivul convertitilor fiind dictat strict de interese personale, pastrarea beneficiilor etc)…ei, biserica, indiferent de religia pe care o slujeste,prin dogmatismul si arhaismul caracteristice ramane cam ultima reduta in calea propagarii nenormalului-asa sa-l numim- promovat cu agresivitate de o mana de oameni bolnavi…asadar, biserica nu are nevoie de experti in medicina pt a-si indeplini menirea…ca a venit vba, poti sa-mi dai exemple de studii stiintifice ale unor specialisti cu notorietate in domeniu care sa demonstreze normalitatea nenormalului?…pt a nu pierde vremea, te rog sa nu vii cu argumentele rasuflate privind scoaterea comportamentului nenormal din sfera psihiatriei sau descoperirea genei homosexualitatii, stii f bine ca sunt niste facaturi puse in opera de ” savanti ” apartinand minoritatii voastre nenormale…eu zic sa pornim de la freud, un nume de referinta…unpopa de la tara…ai avut curiozitatea sa vezi programa institutelor teologice?…caci, nu-i asa?, preotii sunt absolventi ai acestor forme de invatamant…oricum, religia, inainte de a fi dogma, este filosofie…

  17. …pt lili si nu numai…singurul comentarie de pe site care nu face nici cat o ceapa degerata este al tau, restul doar ar putea parea, chiar dupa spusele tale…sa o luam pe rand…bor isi apara identitatea…o problema de cultura generala si intelegere a continutului istoriei religiilor:dogmele religioase sunt bazate pe oportunism, aparand mai tarziu decat comunitatile umane…au preluat din obiceiurile si cutumele comportamentale-morale- instituite in si de comunitati dandu-le un caracter de reguli mistice…inainte ca acestea sa fie transpuse in drept, in legi(izvoarele incipiente ale dreptului sunt mos maiorum(obiceiul)si morala…pe cale de consecinta, bor nu-si apara identitatea, apara identitatea comunitatii din care si-a insusit valorile…referitor la existenta acestor probleme, este de domeniul evidentei, nu-ti tre multa minte sa realizezi acest lucru…cat despre pulpana Domnului, asta nu inseamna ca personajul este de acord cu acest lucru-vezi razvratirea evei, sa zic asa…cred ca ti-am raspuns la problema cu acceptarea in cele de mai sus, nici tu nu lasi buruienile in gradina de flori…sa stii, toleranta este o forma de acceptare, nu va mai arde nimeni pe rug pt comportamentul vostru deviant…nu sunt de acord cu alegatia privind lipsa de competenta stiintifica sau medical stiintifica din doua motive:pornind de la certitudinea faptului ca biserica a stat la baza aparitia si dezvoltarii stiintei-simplu de explicat dar sunt limitat de numarul de caractere per postare permise-si de la necunoasterea pregatirii celor care au girat comunicatul, inclin sa cred faptul ca au aceste competente…

  18. Mda,.. Or fi intrebat pe consilierul extraordinar, Pomohaci,..Or fi ascultat vre-un cântecaci din gura lui și s-au lămurit, de au indrăznit să ”iasă”..

  19. MAI a ”proiectat” cartile de IDENTITATE ELECTRONICE,cu rubrica GEN in loc de SEX ca sa ”nu supere” lgbt-eii.Adica promoveaza halucinatia asta de ideologie de gen intr-o tara de oameni normali doar doar s-or innebuni si ei incetul cu incetul…Cine accepta ca IDENTITATEA lui sa fie subordonata ideologiei de gen este deja DEVIAT !Sper ca AUR sa repare aceasta NEBUNIE.

  20. Lili Dar matale ai nevoie de parerea unui expert ca sa-ti ateste ca ce ai intre picioare si pe tors ca atribute distinctive sexuale principale (intre alte sute de diferente intre sexe) sunt definitorii pentru genul cu care te-ai nascut? Sau te anturezi in polemici pseudostiintifice doar ca poati sa ,,tragi” in poarta ortodoxiei? Mie ca laic, incercarile astea ale asa zisilor atei progresisti (in fapt niste dobitoci spalati pe creier) de a impune in masa o deviatie comportamentala fondata pe mega-aiureli obscure si oculte sunt de departe prea penibile pentru a fi luate in seama si prea periculoase pentru a fi ignorate. Nu exista diversitate sexuala in actuala recuzita a comportamentului sexual uman, exista deviatii. Poate in viitor cu ajutorul ,,stiintei” vor fi impamantenite si fundamentate pe un hardware genetic. Pana atunci ati putea sa terminati cu apologismul pueril si gretos pe care il invocati in apararea unor fumigene pseudostiintifice, a tolerantei fara limite si incluziunii sabotajului societatii umane si a legilor firii.

  21. Hopa, s-a trezit BOR ! La referendum dormea in sutana ? Sa inteleaga tot prostul ca orice lege il poate afecta mai tarziu, poate nu se mai uita boul doar in spitul pantofului si vede rahatul de pe bordura pe care urmeaza sa ajunga !

  22. Copiii n-au voie prin lege să se deplaseze 200 de metri de acasă la școală și înapoi neînsoțiți de o persoană adultă dar au voie să-și aleagă genul, sexul și alte lucruri legate de viața sexuală ca și când ar fi oameni maturi. Să le permitem atunci să participe la electorale și să le facilităm permis de conducere și unde e cazul permis de portarmă precum și miniprezervative gratuite cu diverse gusturi și arome. Binecuvântat să fie BOR pentru opinia exprimată.

  23. Comunistul din Nazaret era transgender, iar tatal sau nu avea gen. Deci, genului sa ne rugam ! Poate ne da si noua ceva, orisicat, catusi de putzin.

  24. „nici cit o ceapa degerata ” asa ar putea parea opiniile multora de scriu pe SITE. BOR face si el ce stie mai bine si isi apara identitatea . Cit despre problemele sexualitaii si ale umanitatii in acest domeniu nu putem spune decit ca ele exista si desigur ca noi toti dealtfel se afla si ele sub pulpana Domului .De preferat era ca BOR sa accepte asta si sa iiconsidere pe toti cetatenii ce se declara ortodoxi si nu numai fii Domnunlui . Este evident cum BOR nu poate avea nici o expertiza stiintifica sau medical stiintifica pe subiect .Nu asta este treaba Bisericii .Un simplu popa de tara nu poate face el diferenta iar un Prelat atotstiutor in ale filozofiei bisericesti isi da seama de adevar dar despre care adevar ii este foarte greu de vorbit .Totusi nimeni nu imi va raspunde la intrebarea : Credeti si in povestea care sustine existenta domnului nostru Isus Nazarineanul?

  25. Apreciez mult faptul că Biserica Ortodoxă se delimitează de propovăduitorii diversității sexuale.
    As aprecia mult daca Biserica Ortodoxă s-ar delimita și de toți cei care o defăimează, de criminali, pedofili, „prostituate” și „proxeneți” pe care îi căsătorește religios de nenumărate ori, de preoți care sfințesc mașini etc
    De ce nu-i trece la catastif spre a-i lăsa să fie îngropați fără preoți și slujbe, cu un bolovan la căpătâi, de exemplu ?
    Răspuns : pentru că Biserica Ortodoxă și preoții ei iubesc nespus de mult banii !
    Cum să piardă încasări de la cei „pomeniți” mai sus ?

  26. @valah
    Gramatical e gen masculin,feminin si neutru,biologic este sex masculin si feminin,restul sant aberatii.

  27. …pt bor…asta este eroarea facuta de conservatori in lupta cu progresismul, amabilitatea…cu astia nu merge asa, trebuie pusa mana pe bata si altoiti degeneratii pana-si amintesc ce sunt in realitate…

  28. Valah Du-te bai ungure, roadeti unghiile si bate-ti coasa. Si sugarii stiu ca esti marele scurs. Ce ne doresti tu noua, sa ai din plin in familia ta.

  29. Valah de ce vorbești în numele altora? Te-am făcut purtătorul meu de cuvânt? BOR are perfectă dreptate! Iar tu după grai nu pari a fi valah ci mai degrabă Moloh

  30. Pana nu demult constructia ideologiei de gen s-a bazat pe una sau mai multe fumigene pseudostiintifice provenite din diverse locuri si de la diverse persoane cum sunt cei din laboratoarele scolii de la Frankfurt si din alte locuri ,,providentiale”. Cu avansul tot mai accelerat al geneticii, curand, suportul cromozomial pentru aceasta aberatie grava care ataca la temelie bazinul genetic uman si comportamentele esentiale pentru reproducere si supravietuire se va constitui destul de usor. Astel incat vor putea pretinde ca au toate elementele necesare pentru a rasturna legile firii si castiga suport si consens asupra unei chestiuni care implica absolut viitorul oricarei fiinte umana de pe planeta si nu numai. Toata biosfera planetei este sub imperiul unei transformari fara precedent, probabil, in istoria documentata. Precizez pentru trolacii inculti care cutreiera acest forum, ca acesta este un punct de vedere laic. Daca aveti ceva de comentat, adresati-va catre problema si nu catre mesager.

  31. ”ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin şi feminin/ feminin şi masculin”
    oare de ce-o fi simțit Bănescu nevoia să spună masculin şi feminin/ feminin şi masculin? nu era de ajuns masculin și feminin!? i-o fi fost teamă de feministe sau o fi el însuși unul?

  32. Nu intereseaza pe nimeni ce are de zis BOR(AT), sa isi pastreze opiniile pentru ei si pentru cultul lor iudeic. Toti copii ce se identifica ca romani trebuie sa fie educati in viziunea liberala ce permite orice forma de gen si preferinta sexuala.

  33. Am lăsat un comentariu acum aproximativ 30′,de ce nu-l publicați,nu înțeleg epoca de aur a rămas în urmă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.