Opozantul lui Putin, încă 19 ani de închisoare

Justiţia rusă l-a condamnat vineri pe opozantul Alexei Navalnîi, aflat deja după gratii, la încă 19 ani de închisoare pentru extremism, printre alte acuzaţii, transmite EFE.

Navalnîi, care a fost judecat într-o închisoare din regiunea Vladimir, la 200 de kilometri de Moscova, unde ispăşeşte deja o pedeapsă de nouă ani pentru fraudă, va trebui să execute noua condamnare într-o închisoare cu regim special, unde sunt încarceraţi deţinuţi cu pedepse pe viaţă.

Miercuri, Navalnîi, citat de AFP, estima că i se va administra o pedeapsă „lungă, stalinistă”.

„Formula de calcul este simplă: ceea ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20 de ani, vor da 18 sau ceva de genul acesta”, a declarat el joi într-un mesaj difuzat pe internet de apropiaţii săi.

Statele Unite „condamnă ferm” pedeapsa de 19 ani de închisoare impusă vineri opozantului rus Aleksei Navalnîi, a declarat şeful diplomaţiei Antony Blinken, asigurând că Kremlinul nu poate „înăbuşi adevărul”, relatează France Presse.

„Navalnîi ar trebui eliberat”, a adăugat secretarul de stat într-un mesaj pe Twitter, redenumit „X”.

 

 

„Aceasta este concluzia nedreaptă a unui proces inechitabil”, a asigurat printre altele purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat, referindu-se la o nouă sentinţă judecătorească bazată „pe acuzaţii nefondate de aşa-zis +extremism+”.

„Prin desfăşurarea acestui nou proces în secret şi limitând accesul avocaţilor lui Navalnîi la presupusele probe, autorităţile ruse au demonstrat încă o dată (…) că nu acordă un proces echitabil celor care îndrăznesc să critice regimul”, potrivit purtătorului de cuvânt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

40 de Comentarii

  1. No problem ! In Siberia clima e sanatoasa, sint cazuri de longevitate si pina la 130-140 de ani … Iar daca isi face norma la sfarimat piatra, poate iesi pe la 120 … Asta, bineinteles, daca nu il elibereaza Zelenski inainte, in ofensiva sa …

  2. Rusia e angajata in razboi. Un razboi al Statului rus pentru supravietuire contra unui inamic sustinut de NATO, care NATO are in componenta cateva State care au incercat im mai multe randuri distrugerea Statului Rus. Ca sa ramana in viata Statul rus a jertfit zeci de milioane de cetateni…Si vine un tiriplici ca Navalnay sa faca opozitie celor care sustin politic supravietuirea Statului rus…E ridicol de caraghios Navalnay….care poate fi numit mai degraba un idiot util pentru presedintele Putin….Pleziristul Navalnay o fi fost potrivit in epoca lui Elzan cand Oligarhii fugeau cu banii la Nisa batandu – si joc de mujicii rusi…. Daca era potrivit pentru Rusia nu il mai sustinea Occidentul.

  3. foarte bine ! Cat era la clinica din Berlin, mizerabilul a fost vizitat de un agent MI-6. Apoi, lucra si cu reteaua Soros, un dusman inversunat al Rusiei.

  4. Adevarata democratie ? e in Rusia, stie toata lumea …Dreptul la libera exprimare e sfant pentru Putin?
    Sclava Rusia!

  5. Navalnicul bautor de metilic este mai valoros mort decat viu. Votez AUR si Marga !

  6. Dacă i-a trebuit să se întoarcă în Rusia, eu ce să-i fac.

  7. Daca Alexei Navalnîi este sustinut feroce de SUA si de argatii lor din UE, atunci este foarte clar ca sentinta este corecta, poate chiar ingaduitoare, pentru ca Navalnîi lucreaza pentru distrugerea Rusiei in folosul elitelor satanisto-globaliste.

  8. @Yoram : Ia povesteste-ne ceva si despre democratia din Ukraina ! Poti sa numesti o publicatie a opozitiei ? Poti numi un partid de opozitie ? Poti numi un ( unul , nu doi ! ) disident la ce face Zbierenski ?

  9. Deci Putin n-are dreptul sa-si elimine adversarul politic, dar senilul Joe are. Care e diferenta intre Navalnai si Trump?

  10. Axoane, Putin e angajat în război, nu Rusia! Navalnîi, ca și Hodorkovsky, a avut proasta inspirație sa demonstreze cît de corupt e cretinul de la Kremlin, cel ce se agață de ciolan cu disperarea unui șobolan flămînd, și să demonstreze că tocmai Marele Lider este de fapt cel care a dus Rusia spre înapoiere!
    Procurorii ăia și judecătorii, merită ștreangul. Nu pentru că l-au condamnat pe Navalnîi, ci pentru că s-au pus la ordinele unui infractor trădător de neam, care distruge rușii!
    Dar voi faceți e niznaii, nu vreți nici măcar sa pomeniți de corupția lui Putin, ci arătați doar matrapazlîcurile lui Robinet și Zelea!

    • Dan Borcan Doran, vorba lui Nenea Iancu Caragiale ‘ Amice, esti idiot !’ Bre, trezetste-te din betzie si nu mai debita tampenii , te aud copii ! Americanii, britzii si toate slugile Sionului din NATO vor sa-l vada mort de Putin, dupa care se duc la culcare fiecare cu nevasta lui, nevasta altuia sau cu Miss Olanda 2023 ! Si nimeni nu mai are nicio treaba, pace si prietenie! Iti aduc aminte, amice, ca dementa aia de Killary Klinton spunea in campania pentru prezidentiale contra Trump cu guritza ei ca o cireasa coapta ‘ Rusia trebuie sa inteleaga ca nu poate sa beneficieze de bogatiile ei naturale singura, ca trebuie sa cedeze marilor corporatii internationale exploaterea resurselor !” Ca pishu , Dan Borcan? Nici o vorba despre Putin, este vorba despre resursele Rusiei si setea de avere si inavutire a slehtei mizerabila de ciocli ai popoarelor , ai nenorocitului de Győrgy Sőrös !!!

  11. Daca era agent soros in colonia noastra draga, ca multstimata sa colega, monica macovei ,putea sa dea cu masina in cati motociclisti dorea,ca era nevinovat! De furat arhiva SIPA, ca sa o citeasca acasa, asisderea! Aceasta e deosebirea, dragi babuini, intre justitia nedemocratica putinista si justitia noastra sorosista,democrata, care respecta drepturile agentilor straini

  12. Apropiatii sai sa mai lase postarile daca nu vor sa ii tina de urat !

  13. @axon &co-plecati mai ,in urss sau coreea de nord ,numai infectati aerul peaicea!

    • labaputin, bre, ukraina ca destinatie democratika aleasa de tine, este ok? nu-i asa? du-te invartindu-te , hahol durdnoi!

  14. Navalanii sa zica mersi ca Putina nu i-a dat inca o doza babana de Novicioc, sau ca nu l-a sinucis aruncandu-l de la etaj.
    Sper ca in final sa inteleaga si Navalnii democratia putineza, ca lingaii lui Putina tot n-o inteleg……[Rumburak]

  15. Opozantul lui Putin un gunoi sluga Diavolului drogat si homalau occidental

  16. Ce face Vestul atata galagie in legatura cu Navalny? Nu se stie ca este dirijat de CIA si BND? Sa zica merci „pretenii” lui, daca ere unul din Ukrania cu actiunile lui Navalny, nu era in puscarie, ci in mormant!!

  17. Nu mai trăiește putin atât. Cu puțin noroc, ja Navalnâi preșidenția.Capul rusiei s-a-mpuțit ier, de prea mult zăcut la butoane.Durakii, prosraliudina, rusă s-a obișnuit cu liderii „providențiali” si cu fiecare gunoj ales pe viață, dau de un război în care-si pierd copiii, dupa care încasează „compensațiile” și ies rusoaicele cu nasu-n vânt, mândre tare că sunt mame de gheroi si se duc să-si ja un „jiguli” nou. Popor defect, lideri pe măsură.Definiția prostiei, după Einstein, este să încerci acelasi lucru din nou și din nou, sperând de fiecare dată la un alt rezultat.E valabil pentru căciuleala rusească, la fel ca și pentru cea bulgăreasca sau româneasca.

  18. Următorii ani a acestui prostuț vor trece sub lozinca :”sa fii sărăc nu-i un păcat” și „primii trei ani sunt mai grei apoi te deprinzi”- niste zicale sarcastice din bogatul folclor al interlopilor rusi a căror viață în majoritate a fost prin penetenciare…Navalinîi a fost o marioneta a serviciilor secrete occidentale care îl întrețineau că el sa zădăre puterea la ruși…a avut susținători și n Rusia fiindcă activitatea lui pina la un moment nu era periculoasă…însă când el s-a vândut cu tot cu zdrențe străinilor Putin ia „pus capacul”…

  19. „Opozant” : numai în România un Laszlo Tökes a ajuns „erou” si „revolutionar”. Cazul Navalnâi fiind identic: irendentism si secesiune. Tökes o vrea pe-a Transilvaniei. Navalnâi vrea, la fel raposatului Mc Cain si lui Nuland (ambii „coordonati” de CIA), secesiunea de Rusia, prin mijloace violente (lovituri de stat militare) a Siberiei si altor terenuri bogate, între care, a portalului caspic. Drept care, punerea-n miscare a-ntregului arsenal nazist al SUA : daca un stat-tzinta îsi apara INTEGRITATEA si BOGATIILE NATURALE (desi Rusia e o republica FEDERALA, la fel SUA), atunci e vorba de „dictatura”, „persecutii”, ” nerespectarea drepturilor omului” …

  20. @labaputin: e bine sa afli, analfabetule, ca Rusia e prima tara din Europa atât ca productie cât si nivel de trai al populatiei. A depasit, din 2020, Germania (sursa: Banca Mondiala).

  21. Navalnicul bautor de metilic, oponent (nu opozant ca degetele mari de la mana), valoreaza mai mult mort, decat, viu, motiv pentru care este protejat intr-o institutie de protectie. Occidentalii anglosaxoni sunt disperati ca n-au acces la el, sa-l otraveasca. O tara de betivi. Votez AUR si pe cel care se semna „Muresan Andrei” !

  22. Rollasonule, poate ne spui și nouă la ce a depășit Rusia Germania la producție. Probabil la sicrie pe cap de locuitor!
    Iar în ceea ce privește nivelul de trai… aș vrea sa-mi spui ce nivel
    DE VIAȚĂ au rușii, sau mai degrabă: ce DURATĂ de viață!
    Poate oligarhii ruși or fi depășit peste așteptări nivelul de viață al nemților, dar rusul simplu…

  23. Orice stat (=aristocratia moderna care-i sincer impartaseste ideologia) care se respecta trebuie sa-si elimine adversarii ideologici ??? = nazisti faceau la fel eliminand p cine le era contra, americanii au facut, fac la fel eliminand „comunistii” pe timpul lui McCharty si wikileak-istii azi !
    Ce intampla la rusi e din puncte vedere al ideologiei proprii CORECT (foarte)
    desi asa cum a manca PORC e moral-voie-n USA si nu e moral-voie la sauditi la fel ce nu le place americanilor NU trebuie sa fie ce NU le place rusilor !
    In fond au si ameericanii LEGI (vezi cazul Hunter BIDEN si TRUMP) si au si rusii LEGI … PROPRII (adaptate cultural-NATIONAL)
    dupa care care se ghideaza !
    USA trebuie sa fie infantila sa acuze Rusia de ce face ea insasi cat timp Rusia e in alt univers (al discursului)
    altfel ar fi ca intre crestinii care voi sa arda pe rug pe mahomedanii ce nu manca porc sau viceversa !
    In IDEOLOGIE e ca-n RELIGIE = „te bagi” in normele si legile moral-juridice ale altora doar daca vrei sa-i stapanesti ! Sa te impui … IMPERIAL ! 😀
    Stiti ? care-ar fi fost PARADOXUL REAL?
    Daca rusii (sau americanii !) n-ar pedpsii conform jurisdictiei proprii (= dupa lege nu-i puteau face nimic-legal daca pedepsitul nu instigator anti-legal la gruvernul actual ales majoritar si democratic, rusii)
    MDA !

  24. Dece lupta dialectica intre ideologii diferite … ?
    MARX a spuso in romanul lui de capatai: „CAPITALUL”
    Daca ca IDEOLOGIE OARECARE vrei sa otimizezi profitul MACROECONOMI(!) al propriei ideologii …trebuie sa iti impui propria ideologie ! Batrabul evreu uns cu toate jemekeriile de secole ale etniei a mai zis : daca vrei sa stapanesti o natiune …i-ai religia si impune-o pe a ta (fie ea ATESITA sau „stiiuntific-dialectica”) 😀
    [Scoala de la STEFAN GHERGHIU … aia veche … a fost buna pentru ca a avut „material uman select-at” 😉 ]
    Deci in toamna sa fim atenti la vapoare = va urma un gigantic transport de arme in Africa (= in tomamna spune
    cineva 🙂 care nu trebuie crezut decat dupa 17-august 🙁 )
    Geniile chiar ante-gandesc … altfel ? ???

  25. Raspunsul e la banca europeana din (…FRANKFURT 😉 )
    DOLLARUL cade …. si EURO e puiutzul lui (=nemtii n-au carcotit la NORDESTREAM si „alte cele” asta explica multe 😉 )
    Cine are CASH cei mai multi EUROI in UE ? Germania v-a ramane pe un MALDAR de BANCNOTE fara VALOAARE …cu MARFA DATA ! 😉
    Cand a PREZIS mishteaux ce, sub ochii nostrii, se intampla azi ?
    are (de-)coherenta PROPHETUL ?
    🙁

  26. Alexei Navalnîi opozat al lui Putin? Bai astia care credeti asa ceva, sunteti tampiti? Haideti sa analizam. Ce a facut Vladimir Putin pentru binele Rusiei si ce a facut Alexei Navalnîi pentru binele Rusiei? Cum poate fi comparat un dihor ca Alexei Navalnîi, un tradator de tara, agent al unor forte ostile Rusiei si care lucreaza impotriva Rusiei cu Vladimir Putin care are realizari remarcabile alaturi de echipa sa, toate pentru binele Rusiei? Dihorul Navalnîi este opozantul lui Putin? Doar daca si-au pierdut mintile toti rusii incat sa ajunga sa-l considere pe tradatorul de tara Navalnîi drept posibil succesor al lui Putin.

  27. Smarandache, javra de Putin, care a adus exact mafia rusă la putere, și care a jefuit Rusia cot la cot cu ea, e vreo valoare, pentru ruși? Cretinul care a refuzat salvarea marinarilor de pe Kursk, care a făcut Groznîiul praf și și-a impus marioneta barboasa și trădătoare la conducerea Ceceniei, e vreun om de bine? Insul care s-a îmbogățit în vreme ce drumurile rusești sînt din pămînt, ca în Evul Mediu,și infrastructura națională e la pămînt e vreun conducător dezirabil? Mizerabilul care , după doua mandate legale, leșinat după putere și iresponsabilitate,și-a tras lege care să ii permita sa fie preș pe viață, o fi vreun om întreg la minte? Animalul pervers care, ca să nu fie anchetat de Procuratura Rusă a declanșat un război fratricid, în care a azvîrlit trupe prost pregătite și dotate, te pomenești că poate reprezenta ceva bun pentru Rusia?
    Ce ai în dovleacul ăla în care mesteci atîtea nerozii?
    Mishteaux, deocamdată dolarul a rămas valută forțe, și va rămîne. Schimburile în yuani sau ruble au ca bază de pornire tot valoarea dolarului SUA. Iar dolarul scade doar față de alte valute occidentale, și rubla scade față de dolar. Nu mai visa! Degeaba încearcă Putin să bage vrajba între africani și europeni: el nu are ce face cu resursele africanilor, în afară de carnea de tun, și nici nu poate plăti cu bani adevărați. Iar cu troacele sovietice pe care le iau de la ruși, africanii nu pot combate trupele occidentale!

  28. MDA ! Daca crezi intr-un IMPERIU AMERICAN VESNIC … esti deja pseudo-religios si ANTI-ISTORIC = IRRATIONAL !
    Daca insa faci comparatii rationale, modelate pe istoria deja intamplata a omenirii si ti seama de principiul lui MARX cum ca SOCIETAL-IDEOLOGIC totul origineaza din MACROECONOMIE … atunci vezi ca „lucrurile se schimba” MONDIAL-ACCELERAT??? ! [vezi doar Africa si ce i-a prezi un prophet cu un model bun despre lume ! USA pierde AFRICA ! 🙁 ]
    PS: Serios vorbind …
    Chiar nu vezi ca USA de azi nu mai e aceea de pe timpul lui Jeltzin si nici RUSSIA de azi nu mai e aceea de-atunci ???? Faptul ca BLINKEN a inteles tarziu pre-avertismentul profund prophetic : „Putin va pierde LOCAL pentru a castiga GLOBAL” si ca serviciilor secrete ale lumii (deci si celor ruse, nemtesti, evreiesti si chinezesti) „li se vede-n carti” ar trebui sa-ti dea de gandit 😀 … bine-nteles daca ai cu ce GANDI !
    LOZINCILE-S IRRATIONAL-MECANICIST-EMOTIONALE ! 😛

  29. @Dan Doran
    Eu atat iti spun, mai bine taci, ca esti prost. Pentru tine este de admirat mafia khazara care a facut atat de mult rau omenirii, doar daca am socoti comunismul si cele doua razboaie mondiale si tot ar fi un rau enorm. Dar tu admiri ca prostul aceasta mafie khazara asasina care la Davos a pus la cale depopularea inregii planete prin felurite metode, injectare, razboaie, infometare, raspandire de boli etc..

  30. Smarandache, mă temeam ca ești vreun ins cultivat și inteligent, dar m-am speriat degeaba! Tu ești sortit pe vecie să fii dus de nas de orice șmecher care te scarpină sub gușă și îți servește minciunele care te fac fericit! ?
    Ce dracu’ ești om matur, mai crezi poveștile cu dobitocii care mănîncă rahat pe la Davos sau pe la Cucuieții din Deal? Ai impresia că orice prostie trîntită de niște boi cu miliarde e și literă de lege pentru restul lumii? Și mai ai.impresia că Putin, care a declanșat războiul, pe care îl poate opri în orice moment, nu luptă pentru globalizare și reducerea populației?
    Cît despre mafia khazara, mi se rupe de ea, dar nu.mafia aia luptă cu rușii ci ucrainienii care.nu vor să devină colonie subdezvoltata rusească, precum cei din Siberia!
    Și dacă vrei sa știi, tu și alții ca tine sinteti cei spălați pe creier, de kaghebistii care întotdeauna au știut să manipuleze oamenii! Vi se oferă un dușman comun, ușor de identificat de fiecare dată, și un erou de mucava, ce luptă pentru binele comun, și apoi singurei va trageți palme și pumni peste bot și va faceți de rîs, livrînd mai departe orice gogomănie, în care voi credeți nebunește! Ca alea cu mașinile khazare și masonice, antenele 5G destinate sa ucidă populația, o conspirație mondială care vrea să reducă numărul de oameni, un război contra ortodoxiei, etc…
    Maturizează-te dracului, că faci de rîs inclusiv proputinistii de pe forumul ăsta!

  31. „Și dacă vrei sa știi, tu și alții ca tine sinteti cei spălați pe creier, de kaghebistii care întotdeauna au știut să manipuleze oamenii! Vi se oferă un dușman comun, ușor de identificat de fiecare dată, și un erou de mucava, ce luptă pentru binele comun, și apoi singurei va trageți palme și pumni peste bot și va faceți de rîs, livrînd mai departe orice gogomănie, în care voi credeți nebunește! Ca alea cu mașinile khazare și masonice, antenele 5G destinate sa ucidă populația, o conspirație mondială care vrea să reducă numărul de oameni, un război contra ortodoxiei, etc…”
    Intradevar un ADEVAR valabil si lui Zelensky :
    „Și dacă vrei sa știi, tu și alții ca tine sinteti cei spălați pe creier, de BANCHERII care întotdeauna au știut să manipuleze oamenii! Vi se oferă un dușman comun [PUTIN], ușor de identificat de fiecare dată[RUSL-CEL-RAU], și un erou de mucava[ZELENSKY], ce luptă pentru binele comun, și apoi singurei va trageți palme și pumni peste bot și va faceți de rîs, livrînd mai departe orice gogomănie[SI ARME], în care voi credeți nebunește 😀 ! Ca alea cu mașinile[TANCURI, RACHETE] khazare și masonice, antenele 5G destinate sa ucidă populația, o conspirație mondială care vrea să reducă numărul de oameni, un război contra ortodoxiei[RUSE], etc…”

  32. @Dan Doran
    Ma tem ca eu am mare dreptate in ce te priveste. Vaccineaza-te linistit cu inca 3 doze, ca astia iti vor numai binele. KGB este dusmanul tau declarat desi nici nu are acces in Romania. Insa tu orb fiind, nu vezi CIA, FBI si NATO plus ambasadele care dau ordine si aprobari, acele forte asa zis prietene care au trecut Romania sub ocupatie militara fara sa traga macar un foc de pistol cu capse. Romania de astazi este condusa de oameni la fel de „inteligenti” si „devotati” ca si tine, iar asta se vede cu ochiul liber fara a fi nevoie de studii si comentarii. Ba inca „inteligenta” asta prolifereaza si face pui multi pe la USR si alti progresisti.

  33. Smarandacule, mie mi se rupe de Zelensky, cacinnu Zelensky luptavpe front, ci luptătorii ucrainieni! Putinbe un erou de mucava, căci, deși face cam tot ce le reproșați voi globalistilor și masonilor, vii continuați sa îl ridicați în slăvi, cum îl ridicați și pe Iliescu, cind era clar ca e doar un ratat ahtiat de putere, dar va făcea să îi treceți cu vederea orice ticăloșie, numai.pentru ca decretase ca nimeni nu era vinovat pentru mizeriile din comunism, deci nici voi! O sa prezint curînd metodele de manipulare folosite de securiști, și mai discutăm!
    NB: eu nu îmi fac opiniile după ce zic alții, ci după analize personale!

  34. MASKIROWKA 🙁
    „PUTIN v-a pierde LOCAL pentru a castiga GLOBAL!” ???
    (multi vad putini pricep geniile prophetice … mda !
    Exista chiar o teorie psihologica ca: cine te depaseste in rationamente cu ~30 puncte IQ … devine, pentru tine, non-inteligibil, haotic, TAMP ! Desi evident nu e asa !
    Dan Doran … nu te intreb daca Mishteaux a ante-ghicit Operatiunea Militara din 24-joi februarie sau premediatata explodare a „ochii pe butelie” sau balonul „investitorilor chinezi” taman in „4 februari” … NU AI TU CUM INTELEGE SUBINTELESURI 🙁 !
    Te intreb doar daca vezi azi in LUME ca … „PUTIN pierde LOCAL in UKRAINA pentru a castiga GLOBAL” ?
    Crezi ca dupa MISHTEAUX a ghicit ca Hillary Clinton v-a pierde din cauza lui Comey …ante-stie si acum , dupa august(’22)-ul lui TRUMP ca TRUMP va deveni POTUS ?
    Asa ca desi vezi NU CREZI ca mishteaux e rugat sa dea in bobi de multi multi-miliardari ai lumii ? 🙁
    Xi al Chinei stie pe pielea lui ce poate face un individ special raportat la miriade de indivizi anosti ! 🙁 !
    MISHTEAUX … 🙂 … nu e CE pare ! 🙁

  35. „@multi vad …multi pricep ! ? spune:
    5 AUGUST 2023 LA 19:56
    Dece lupta dialectica intre ideologii diferite … ?
    MARX a spuso in romanul lui de capatai: „CAPITALUL”
    …” Doar daca citesti „CAPITALUL” ca pe un roman(=fara pre-conceptii) oarecare il poti intelege LIBER !❤️❤️❤️
    Cati dupa indelungi meditatii au ajuns la concluzia asta, la care inteligentii ajung instinctual-genetic ? 😐

  36. MISHTEAUX??? …”pierde LOCAL pentru a castiga GLOBAL” = o chestie e „stranie” :

    „Potrivit estimărilor bazate pe datele oficiale ale țării publicate de Banca Mondială și FMI, produsul intern brut al Rusiei a fost de 5,51 trilioane de dolari în termeni PPP la sfârșitul anului trecut. Cifra este cu 38% mai mare decât estimarea oficială de 3,993 trilioane de dolari, se arată în raport.
    De asemenea, a arătat că economia Rusiei a fost înaintea Germaniei atunci când este măsurată în paritatea puterii de cumpărare, cu PIB-ul acesteia din urmă la 5 trilioane de dolari.”
    PS: Nu stie Dan Doran de astea ! 😀

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.