Opoziția, acuzată că a încercat să preia ilegal puterea

Ministrul polonez de interne Mariusz Blaszczak a acuzat sâmbătă partidele de opoziție că au încercat să preia puterea în mod ilegal, în contextul în care mai mulți parlamentari ocupă pentru a doua zi sala unde au loc ședințele de plen ale parlamentului, în cea mai puternică dispută politică din ultimii ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.

La primele ore ale dimineții de sâmbătă, poliția a spart cu forța un blocaj la ieșirile din clădirea legislativului din centrul Varșoviei, ridicat de protestatari care susțin că parlamentarii formațiunii de guvernământ, Partidul Lege și Justiție (PiS), au încălcat Constituția prin adoptarea, vineri, a Legii bugetului pe 2017.

Un purtător de cuvânt al partidului Platforma Civică (PO), cel mai mare grup de opoziție din parlament, a spus că 20-30 de membri ai formațiunii ocupă cu rândul sala de sesiuni plenare.

„Întregul grup parlamentar al PO se află în Sejm”, a declarat Grabiec pentru Reuters.

Aproximativ 30 de protestatari se aflau în continuare în fața Sejm-ului, camera inferioară a parlamentului, potrivit unui corespondent Reuters.

Criza a început vineri, când parlamentarii opoziției au protestat împotriva intenției Partidului Lege și Justiție de a limita accesul presei în parlament, blocând intrarea pe podiumul din sala ședințelor de plen înainte de votul pe buget.

Bugetul a fost în cele din urmă adoptat, în urma unui vot care s-a desfășurat într-o sală din apropiere, ceea ce a dus la escaladarea conflictului dintre opoziție și PiS, care, într-un an de la prelua puterii, și-a extins autoritatea prin intensificarea controlului asupra instituțiilor media publice și prin slăbirea prerogativelor celei mai înalte instanțe a țării.

„În opinia mea, evenimentele de ieri au fost o încercare ilegală de preluare a puterii”, a spus ministrul de interne Mariusz Blaszczak la postul privat de radio RMF FM.

Ryszard Petru, liderul partidului de opoziție Nowoczesna, a afirmat că sunt programate noi proteste în cursul zilei de sâmbătă în fața Palatului Prezidențial, în centrul Varșoviei.

„Dacă actuala situație, în care PiS a pierdut încrederea populației, va continua, vor fi necesare alegeri anticipate”, a declarat Petru la postul privat de știri TVN 24.

Premierul Beata Szydlo, liderul PiS, conservatorul Jaroslaw Kaczynski, și alți responsabili ai formațiunii au fost blocați timp de mai multe ore în parlament în cursul nopții de vineri spre sâmbătă din cauza manifestanților de la intrările în clădirea legislativului.

Înspre dimineață, șefa guvernului și liderii PiS au fost în cele din urma evacuați din parlament, sub protecția polițiștilor, după ce forțele de ordine au intervenit și au spart blocajul protestatarilor.

„Constituție”, „Mass-media libere” și „Nu veți ieși până la Crăciun” au fost scandările manifestanților au fluturat drapele naționale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.