Opoziție politică față de certificatele Covid 19 în Franța

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului din Franţa, a respins, joi, propunerea Administraţiei Emmanuel Macron de utilizare a certificatelor Covid-19 pentru accesul în spitale al pacienţilor şi pentru vizitarea persoanelor internate în centre de asistenţă.

Guvernul Jean Castex propusese, la indicaţia preşedintelui Emmanuel Macron, introducerea certificatelor Covid-19, care atestă vaccinarea, vindecarea sau rezultate negative la teste, pentru accesul în spitale al pacienţilor care nu au probleme urgente şi al vizitatorilor în centrele pentru îngrijirea vârstnicilor. Nu era prevăzută utilizarea certificatelor Covid-19 pentru pacienţii în situaţii de urgenţă.

Formaţiunile Franţa Nesupusă (FI, stânga) şi Republicanii (liberală) s-au opus propunerilor. Adunarea Naţională a susţinut neimpunerea utilizării certificatelor Covid-19 în aceste situaţii cu 70 de voturi pentru şi 67 împotrivă.

Proiectul va merge în Senat şi, dacă acolo va fi aprobat fără amendamente, probabil va reveni în Adunarea Naţională pentru o poziţie comună.

Comisia Naţională pentru Informatică şi Libertăţi (CNIL) din Franţa a atras atenţia, miercuri seară, asupra impactului extinderii utilizării certificatelor Covid-19, subliniind că sunt afectate drepturile fundamentale şi că sunt necesare răspunsuri privind necesitatea măsurilor. Marie-Laure Denis, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Informatică şi Libertăţi (CNIL), a declarat, în Senatul Franţei, că, pentru a accepta extinderea utilizării certificatelor sanitare, Parlamentul trebuie să stabilească dacă o astfel de măsură este „indispensabilă” pentru gestionarea crizei.

În Franţa au avut loc în ultima săptămână o serie de proteste faţă de hotărârile preşedintelui Emmanuel Macron de a institui obligativitatea vaccinării pentru personalul medical care intră în contact cu persoane vulnerabile la coronavirus şi de a extinde utilizarea Certificatului Covid-19. Deciziile controversate au generat dispute politice şi juridice. Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat miercuri că nu intenţionează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unităţile de învăţământ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

3 Comentarii

  1. Cu francezii si grecii nu este de joaca.STiu sa-si apere drepturile si libertatile.DAca se aplica la ei,cu noi este floare la ureche.Cu romii de care autoritatile le este frica si cu cei nescoliti,care au instinctul de conservare ,o sa fie mai greu.Restul daca le spune specialistul Cercel,Rafila,Tataru,Gheorghita,Arafat in urma studiilor lor laborioase pe care le fac ei.in laboratoarele lor perfomante,ca este riscant sa nu te vaccinezi,vor da ascultare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.