După acuzaţia DNA de ucidere din culpă, Gabriel Oprea spune că este nevinovat.
„Procurorii sunt pe un drum greşit”, a mai susţinut fostul vicepremier, care a susţinut că în seara în care a avut loc accidentul se întorcea de la SRI.
„După aproape un an, procurorii DNA au anunţat că solicită aviz pentru începerea urmăririi penale faţă de mine, în legătură cu accidentul în care a murit Bogdan Gigină. Am spus-o şi o repet: regret enorm această pierdere şi cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie cât de mult m-a marcat, ca părinte mai ales, tragedia din octombrie 2015. Vreau să se facă dreptate, însă, citind comunicatul DNA, cred că procurorii sunt pe un drum greşit”, a scris Gabriel Oprea pe facebook.
El precizează că nu a avut acces la dosar, dar că doreşte să sublinieze o serie de aspecte.
„Nu era vorba despre o coloană oficială, ci despre un dispozitiv de însoţire. Există o reglementare din anul 2000 care prevede că miniştrii de stat beneficiază de însoţire şi protecţie. De altfel, tot DNA detaliază, într-un comunicat mai vechi, despre ce este vorba: <însoţirea unui demnitar de către poliţia rutieră presupune atât asigurarea echipajului de însoţire şi a vehiculului corespunzător, cât şi instalarea în teren a unui dispozitiv de dirijare şi siguranţă a traficului format din posturi fixe, posturi mobile şi patrule auto-moto, atât pe traseul care urmează a fi parcurs, cât şi pe traseele alternative>”, a spus Oprea.