Orașul Darabani din județul Botoșani a decis desființarea Poliției Locale. Primarul declară că Poliția Locală „nu prea își avea rostul” în Darabani și că acum face economii la bugetul local.
Desființarea Poliției Locale din Darabani a fost decisă la ultima ședință a Consiliului Local.
Primarul Liviu Hrimiuc a declarat că este vorba mai mult de o reorganizare, iar cei șase angajați ai Poliției Locale vor deveni agenți de pază.
„E o reorganizare, nu își pierde nimeni locul de muncă, or să rămână agenți de pază. O să devină mai eficienți în situația în care vor deveni personal contractual. Poliția Locală nu prea își avea rostul în orașul nostru. Cei șașe vor fi angajați ai Primăriei, doar că li se va schimba statutul”, a spus Liviu Hrimiuc.
Întrebat care e logica desființării Poliției Locale, dacă angajații își vor păstra atribuțiile, Liviu Hrimiuc a răspuns că face economie: „Una e să fii polițist local și alta e să fii agent de pază. În primul rând facem ceva economii la bugetul local. Am făcut un calcul, dar nu am datele în față, nu pot să vă spun ce economii vom face”.
Pentru a fi pusă în aplicare este necesară o aprobare de la Prefectura Botoșani.
Primarii in mare parte sunt sustinuti de interlopi si mafia locala. Politia locala sunt garzi de corp ale mafiei.Yrebuie desfintata si adusi politisti care au facut 3 ani scoala de politie .
Corect.Nici nu trebuia înfiinţată.O grămadă de trântori pe banii noştri.
Razesii din Darabani – Botosani se dovedesc mai intelepti – mult mai intelepti – decit Blonzii de coviltir din Bucuresti.
Vor face Ordine cu numai jumatate din suma cheltuita pe interlopii in uniforma de politist.
Felicitari !
E o initiativa prin care la primarie se salveaza ceva bani. Eu propun ca tot acolo sa-se aiba in discutie eliminarea postului de primar si inlocuirea acestuia cu functia de bagator de seama. Mai sunt si alte functii de inlocuit, dar pe interlopi cum i-i schimbi
Prin anul 1961 s-a hotărât desființarea postului de pirtar la scolile 1-7 clase. În câteva luni au fost furate buteliile pe gaz ale laboratorului de chimie de la toate școlile. Formularea primarului că poliția locală nu își are rostul este greștă. Că poliția locală nu își face treaba, datoria este adevărat. Vezi devastarea Gărilor CFR părăsite, unele frumoase realizări arhitecturale interbelice, devastarea I.A.S., a construcțiilor C.A.P. A fabricilor locale etc…
domnule primar!
Un plitist local ajunge la salariul unui colonel.
Cam 6500 lei!…
Felicitari ! Acum vor fi bodyguarzi la firma locala de panda si supraveghere pe un sfert din banii pe care-i luau de la primarie.
Toate primariile trebuie să desfințeze polițile locale, membrii lor, polițistii locali sunt niște trîntori care nu fac nimic!